Mi-am schimbat ochii

Mi-am schimbat ochii
pe-un smalţ de lacrimi,
să fiu mai umezit,
mlaştină de corvezi,

mi-am luat pleoapele
şi le-am donat focului,
slăvind prin arsuri
orbirea oglinzilor gri,

mi-am furat din inimă
lacătul retinei verzi,
nu mai pot descuia acum
mînie, frici ori aripi,

sînt astfel lipsit iar
de ochii iernii-albastre,
de irişii altor visuri,
doar bastonul mă duce
către noul infinit,
cel desculţ, din clipe...

Mi-am schimbat ochii
pe-un oprit în paradis?

= 05-noiembrie-2003 =

Ale timpului: intrări şi ieşiri

Ieşiri şi-ntrări,
astfel timpul păşeşte
prin oameni de fier,
prin visuri arse,
astfel literele trec
peste elefanţii de-aur
în memoria candidă
a poeziei noastre,

ieşiri şi ţărmuri,
bîntuind vacanţe,
aglutinînd mîhnire,
astfel se răsuceşte
destinul din oglinzi,
liniştind potop,
aducînd făclie,
astfel încetează cerul
să plîngă-n mere,
alinînd un paradis,

intrări şi flamuri,
biruind tristeţe,
astfel sîntem aici,
rostogoliţi pe viaţă,
încheind cicluri
şi descleind abis,
e ultimul pas
pe care-l naştem,
să vină finalul,
să fim iar prunci!

Ieşiri şi-ntrări,
zbateri de prisos,
pe care timpul moale
uită să le ducă
la mărginea mării,
transformîndu-le
în scoici de-azur!

Căci clipele flasce
au ajuns drum orb...

= 24-noiembrie-2003 =

Şubrezi...

De-atîta larmă-n hăuri,
de-atîtea oase-n priviri,
sufletul nu porneşte, alb,
spre paradis, către-alt ţărm,
nu poate urca spiralele,
nu rămîne decît aici, ud,
gîfînd în jocul trivial
de-a produce noi minţi,

e prea tardiv să-l uităm,
e prea devreme să-l dăm,
sufletul nu poate fi şters
de firimiturile din ochi,
de compasul rupînd hărţi,
într-un şuvoi de tăceri
prea rîncede, prea calde...

Ce vom face-acum, singuri,
cocoşaţi de umbre, şubrezi
asemeni uşilor sufletului
în care ne-am pierdut paşii?

Ce vom picta pe tăbliile
ce ne ţin înc-aproape de el,
atît de naivi şi-abstracţi,
fără de iertări de fum?...

Sufletul a rămas neexplorat,
încă virgin, asemeni vîrstei
prezente-n cascade şi vise,
cînd oare-l vom putea lua
din vitrina veşniciei noastre?

= 02, 16-decembrie-2003 =

Om, mătase, lumină

Cămaşă de os am căpătat,
îmbogăţit de valuri şi rime,
pot acum s-o tăvălesc
prin munţi de groază,
prin lacrimi de smarald,
apoi s-o dezbrac şi s-o calc,
să curgă rănile din ea,
să se-nmulţească pîinile,
iar peştii să devină pildă,

cămaşă de mătase am furat,
să fie cerul dezgolit iar,
lipsit de steaua cea roz,
de triunghiul magicienilor,
pot deja s-o spăl cu foc,
învrăjbind vechile aripi,
pot să distrug prin ea
întreg templul nisiparilor,
ca lumea să creadă-n vis,

cămaşă de lumină am acum
în locul buzelor, peste trup,
pot deja să mă-nalţ, zvelt,
peste toate grijile mărunte,
peste licăritul inimilor mici,
revenind cîndvă, o promisiune,
cu cele trei cămăşi vii,
cîte una pentru fiecare clipă,
cîte una pentru orice gînd,

cămaşă şi credinţă de miere!

= 15-decembrie-2003 =