A vrea viaţă
Aş vrea să nasc pîine,
s-o-mpart visătorilor,
iar firimiturile s-ajungă
clipe de-albe bucurii,
aş vrea-ncolţire-n fir,
îngropat in tainele ţărînei,
să devin petală de parfum
din infinitul cel şters,
aş vrea săminţa ochiului
să-şi dividă privire,
scotocind prin oameni
după fericiri tardive,
după fructe de dorinţe,
aş vrea ca degetele vorbei
s-ajungă, deodată, copii
în care să le-ofer ore,
visuri şi-alte dureri,
aş vrea laptele speranţei
să nu moară pitit aici,
în oasele ferite de bătălii,
aş vrea multe, enorm,
mi-e teamă de-mpliniri!
= 27-iulie-1996/
17-ianuarie-1999 =
Bariera, încă...
Bariera-i-ncă lăsată,
blocînd sufletul să fie călcat
de-aripa trenului mut,
de buza flămînd-a nemuririi,
bariera-ncuie camere
unde se-nmulţesc visurile,
căutînd să crească
şi să respire-n loc de perne.
Mai trebuie aşteptată moartea.
Şi ea încă staţionează
în faţa barierei imense,
braţ indicînd stagnări,
înaintea semaforului pudic,
în mintea tuturor copiilor.
Dar protestu-i tardiv,
s-a spart ceaşca luminii,
semnele şi-au deflorat ochii,
fără bariere nu se poate trăi,
zadarnic mai ard clopotele...
Bariera-i-ncă vie, aici!
= 17-octombrie-1995/
17-ianuarie-1999 =
|
În aşteptarea învierii
Am în ochi un ou roşu
ca un răsărit ciudat
obturînd ispitele lumii,
sîngele a devenit aripă
pulsînd peste oameni
întrebîndu-se dacă sper
ori mă prefac în cerc...
Am în inimă piatră roşie,
prea grea să mă ridice
peste piscurile ruinei,
trupul mi-e brici
şi sufletul e spumă,
cine le va strînge oare
depunîndu-le iarăşi
pe-obrazul luminii?
= 15-aprilie-1996/
17-ianuarie-1999 =
Un alt fel de poezie
Limite şi lanţuri, o cuşmă de secrete,
muzică şi zile, totul va fi cîrmă: treaptă!
E teamă şi solitare abuzuri oculare urlă
un alt fel de viaţă să-nceapă plîngeri...
Şi-astfel poetu-i viu,-ncărcat cu strune,
banale sunete rănindu-i mintea-n faşă,
şi-astfel torentul a uns balamaua grea
a timpului fărîmiţat în clepsidre şi harpă.
Chinuri şi viitor, cuvinte dintr-o zi,
religii şi-ascunderi, ce-alte amănunte?
E prea tîrziu pentru controlul inimii,
soarele a apus într-un joc steril, pitic.
Şi-astfel n-au mai rămas decît versurile,
pietre rotunjite de puhoiul citirilor,
şi-astfel copacii au dezertat din trup,
lăsîndu-i artistului doar frunză-n gînd:
Iernări şi-ngenunchieri pe-altar crud.
= 03-februarie-1999 =
|
