A naşte un vierme

Am născut un vierme,
în loc de nasturi,
am fost prea docil,
n-am ştiut să mor
la timp, după ani
de beznă perfectă,
am dorit prea mult
şi-am căpătat etern!

Căci viermele-i timp,
măsurat de măşti,
decantat în bani,
urcat pe clopote
şi-apoi pogorît iar
în ţarcul minţii,
foşnind de răni,
colorînd noi zări...

Am vrut alţi prunci,
să fie ucişi iute,
să devină îngeri,
substituind pietre,
n-am găsit altceva
decît acest vierme,
locuitor al mărului
spurcat demult!

= 10-iunie-2006 =

Final ca răspuns

Ce-i mai obositor ca pasul prin deşert,
ce-i mai interesant decît prăbuşirea
în oaza unei bezne prea adînci, acră,
ce-i mai paradoxal ca moartea vieţii?

Filosoful n-aşteaptă crunt răspuns gri,
nici timp de reculegeri şi plutiri line,
vrea doar sicriu anunţat de-un dric,
înger urmînd scenariul nălucirii ude.

Final, călimară pentru poeţi, muză plată,
sfîrşit, dorit de pietrele zămislind ceas,
atît înlocuieşte răspuns la-ntrebările
prea rătăcitoare-n pustiu, nouă caznă.

= 14-iunie-2006 =

Vocea Viermelui

"Am născut un alt vierme,
prea umflat de plăceri,
gazoase firide-ale morţii,
am crezut astfel, năuc,
în proorociri de plastic,
dorind mătase lumii,
dăruind mîntuitor cast,

n-am ştiut că-i interzis
să mai creşti viermi,
să le-oferi ospitalitate-n
mintea frîntă de frig.

Şi-atunci, viermele-a plecat,
izgonit de-ucigaşi albi,
a stat prin deşert, naiv,
alimentat de magia urii,
a revenit mai tîrziu, aici,
între aure, pîini şi peşti,
etalîndu-şi pildele gri,

n-am ştiut să-l ascult
şi să-i zic să tacă iute,
că nu-i moda-nvăţăturii,
că nu-i bine să mîngîie,
n-am putut să-l opresc.

Viermele-a fost strivit,
consecinţă sigură, dreaptă,
am plîns puţin, gol, ars
de-amintiri depărtate,
apoi dorinţa de-a fi iar
vierme gigantic, etern,
m-a consumat deplin."

Vorbele Viermelui din măr,
sacru gardian al lumii,
au născut spaţiu, timp,
imaginînd contrarii ude,
ispite şi-aşteptări moi,
doar ele-au sens acum!

= 14-iunie-2006 =