Sabin Corneliu Buraga

Plouă cu pietre.
"De construit catedrale"
scrie-n instrucţiuni,
folositoare reguli
pentru zidari blonzi,
pentr-arhitecţi goi;

Curînd: potop,
îngropînd găuri
cu roci, cu flaut,
furtună de pietre,
lapidînd gunoiul
secretat de suflete
(seminţe inutile?)

Bolovani groteşti
curg din răni,
adînci falii
ale cerului orfan
de zămisliri,
îngroşînd teama:
din nou, pietre.

Ani-n şiruri,
plouă cu stînci,
jucării de Sisif,
organe de simţ
percepînd statui
în umbra omului
despuiat în munte:
atingeri divine.

Sînt bolnav de soare,
strălucesc pe cerul palmei
unei alte flori vestite,

sînt purificat de nori,
arşi demoni ai ploii,
vindecat de seceta roz
ce-mi multiplică os.

Astfel, îmbibat în mine
acul perfuziei hrăneşte
paloarea ideilor, frunze
uitînd c-am invins
şi toamna, şi noaptea.

Sînt alăptat cu soare,
prunc dezgheţînd zile,
firav colet al gîndurilor
spre-o nouă robire udă,
către-un alt somn, mort.

Nu mai vreau acum decît
eclipsa-ngheţînd ochii.