Am putea continua balansul, urcînd becuri, coborînd trepte, am fi în stare să ascultăm talazurile gri, plesnind gînduri, am scăpa de nostalgii gălbui, substituindu-le cu o plenitudine neobişnuită... Multe am realiza, dacă ni s-ar permite ori chiar am vrea!

Dar totul e mai complicat, ca o trezire prematură a culorilor, şerpi ţîşnind din prisme, deghizîndu-ne într-un curcubeu uriaş, ce ne susţine moralul atunci cînd dorim să murim în ploaie, dansînd un grotesc balet. Trecutul ne soarbe, poate am devenit ceaiuri aburinde, cafea de lux, alcool toropitor, poate că ne-am scufundat în apă, incapabili de-a aspira la mai mult! Sugem bomboanele nălucirilor, ne prefacem vrednici de milă şi suferim, stoici, semnalizînd că ni-e direcţia vrednică...

"Pretutindeni, voci!"

Prea multe blocaje, simple plăceri incrementîndu-ne deziluziile, prea puţine necunoaşteri, ni-s ticsite sentimentele, dar nu percepem nimic bun, incitant. Stagnare de oţel, lamă cu care ne tăiem gavanoasele urechilor, după ce-am visat cîmpuri de floarea-soarelui ori teritorii abstracte locuite de spiralele chiparoşilor, barieră de fontă, scultură modernă, farsă a prostului-gust, altceva nu se întîmplă, am orbit!

Ne agităm inutil, mixînd amintiri, juxtapunem risipiri şi spunem că ni-e cercetarea de preţ, imaginăm doar puroi, pe care-l deghizăm în cuvinte, în sonorităţi, în pixeli, în voci stranii, totul nu-i decît o pierdere de timp! Cine să aibă nevoie de acest climax simulat, de mii de ori, pentru ca experimentul să corespundă teoriei ce ne pătează pantalonii? Cine să ne îndrepte către prăpastie, silindu-ne să facem o ultimă săritură, în gol, dincolo de televizoare şi rădăcini cubice, de statistici plîngăcioase şi motoare plăpînde?

Continuăm să pedalăm, sărind peste clape şi manete, disipăm energie, contribuim la miracolele entropiei, vom fi împăiaţi să ne atingă studioşii şi să scrie articole lungi demonstrîndu-ne sanctitatea, vom zace pe mărci poştale, lîngă ştampile triunghiulare, alături de înscrisuri oficiale, numai astfel vom izbuti să ne solidificăm raţiunea, zahăr accelerînd îndulcirea sinuciderilor cu scorţişoară sau jeleu!

Am putea fabula non-stop, spînzuraţi de cabluri ori fugind prin unde radio, am emite pretenţii, dorind întietate la morgă, să fim primii examinaţi de clopote, iarăşi studenţi, contestaţi de tămîie, însă mîntuiţi de spini... Multe am face, efortul s-ar dovedi zadarnic!

"Şi-atunci? De ce se vrea o prelungire a chinului?"

De aceea, stăm doar, ordonaţi ca beţele de chibrituri, scăpărînd ades, în vreme ce asteorizii se consumă în şemineul cosmosului, în timp ce îndrăgostiţii povestesc un extaz diluat, contra cenzurii, e totul prea complex pentru a fi real, doar o proiecţie într-un cinema privat, pentru schelete. N-avem viitor, deja l-am aruncat în chiuvetă, foetus nedorit, avortat cu plăcere pe buzele noastre mătăsoase, cu paiete verzui, nu posedăm averi şi nici ispite noi, privim aceleaşi fotografii ancestrale, mitice, aceleaşi scene de circ...

Decoloraţi, tăiaţi de ghilotina artei, ne oferim capetele pentru un bal mascat, să aibă stafiile cu ce se costuma, să speriem oglinzile, lovite de riduri, să depăşim valurile de frig, schimbările de climă, muzica funebră! Trebuie să trăim, în pofida vicisitudinilor de tot soiul, seminţe adorate de masochişti, atît de perverşi să ne iubească declinul, trebuie să supravieţuim confuziei, amalgamului de vise, iradierii cu naşteri ratate!

Barierele nu ne permit distracţiile ce ne-ar salva de la înec, de la îngreţoşarea care ne-a cuprins de ani, accidentele nu pot să ne tempereze pulsul, înlăturînd tahicardie, e totul prea sofisticat în trupurile noastre macerate, războiul intern ne-a distrus graţia, ne-a rupt orice contact cu exteriorul! Şi-atunci, cui să-i strigăm acest mesaj de ajutor, ce să emitem, din moment ce nu reuşim să exprimăm nimic?

"Imaginaţi-vă o altă supravieţuire..."

Schizofrenia ni-e aproape, ca o pernă pe care ne odihnim paloarea şi ridurile, injecţiile cu fală nu au avut efectul scontat, sîntem în continuare scăldaţi de pesimism, tăvăliţi în făina delirului. Cucuta e neputincioasă, ni s-a spus că a fost înlocuită cu un grătar pe care putem să ne aruncăm simţurile, prăjindu-le cu profesionalism, resurse inepuizabile de blestem!

Am putea să abdicăm din rolul de nemulţumiţi, lipsiţi de satisfacţii sferice, în care ar pluti inimaginabile dorinţe, ar fi totul prea simplu, ca un ritm de toacă... Nu vrem să sucombăm, nu sîntem şobolani urmăriţi de genialitate, dezlegînd labirint, nu intenţionăm să fim mai presus de cifre, de piane, de silabe, în definitiv, aceleaşi... Paşii pe care-i desenăm pe nisip, tipărind cărţi citite de limbile oceanului, nu reprezintă decît refugii, sălbatice temniţe ale neputinţei de-a iubi!

Cîtă sinceritate străbate universul? Cît de realişti sîntem cînd mărturisim greşelile, vibrînd de nebunie, iarăşi defazaţi? Ni-e boala prea grea, statuie la care se închină microscoape, ni-e fuga virtuală, nimic din noi nu mai există acum, în miez de eclipsă!

"Unde-i lumina?"

Am transpirat, însă n-am creat nimic durabil, ne-am diluat între fantasmagorii şi prea concrete ispite, ne-am transformat în roboţi, slujind noroi, abur al sfîrşitului... Am ascultat de prea multe momîi, incapabili de-a conştientiza ce-i important! Ce înseamnă aceste rezecţii, ce mai contează oare?

Prea sofisticate raţionamente, fîlfîind în jurul unor volume cartonate, bombe nucleare pentru intelect, nu putem transcede necunoaştere, nu avem cum sări peste etape, doar pentru a ajunge cît mai sus, pe un pisc de magii, într-o fosă negativă... Relative ambiţii? Universale frămîntări? Absenţe de la un debut al luminii?

Ce anume contează, de fapt: o ardere a sensibilităţii, o însănătoşire a spiritului, un răspuns pentru toate filosofiile, o revenire la origini, într-un zero infinit? Cine-ar presăra claritate definitivă peste noi, făcîndu-ne transparenţi pe vecie? Naturale concluzii, fireşti deziluzii?...

Balansul nu s-a oprit, încă mai vrem urmaşi, cu toate că finalul ni-e tatuat pe retină, acolo unde ar izbucni cea din urmă chemare a morţii, una dintre manifestările active ale divinităţii. Incerte supoziţii, pigmentate de biţi flasci? Anti-teorii?... Multe s-ar mai putea pretinde, dacă am avea libertate totală sau chiar am fi în stare să trăim cu adevărat!

"Nici o şansă concretă..."

Dar totul e numai o utopie, căci de fapt nici nu existăm, imaginare constante ale unui comportament aberant, descris în amănunţime de medici psihiatri ori de artişti suprarealişti, electrocutaţi în zori de sosirea unor clovni, pretinzînd că i-a trimis cel ce-a fost vestit de crini şi a multiplicat icre şi firimituri... E totul doar un imens secret, taină a credinţei?!

= 16-ianuarie-2007 =