"Un singur lucru nu poţi s-ascunzi;
faptul că eşti infirm interior."
JOHN LENNON

"Admir nisipul şi-mi afund degetele subţiri în făina galbenă a siliciului curat, căldura a invadat gogoaşa diformă a trupului, iar vibraţiile imperceptibile ale deşertului au intrat în rezonanţă cu mintea..."

Rămase, în sfîrşit, singur acasă, putea înfăptui orice, de mult îşi dorea aceste clipe! Cel mai mult îl fascina cutia de chibrituri din bucătărie, pusă sus, pe un raft aflat la înălţime, aproape inaccesibil, asemeni unui pisc himalaian. Dacă se uita cu atenţie la el putea remarca vălul subţire de nori care înconjura obiectul rîvnit...

Nu vei reuşi niciodată, nu! Ha, ha, ha! Eşti incapabil! Nu vei reuşi... niciodată... niciodată...!

Cît ar fi vrut să ia în mînă beţele mici, drepte, cu gămălii roşietice, semănînd atît de bine cu măciucile ţinute cu mîndrie de toboşarul impozant din parc, în fiecare duminică dimineaţă, dominînd fanfara!

Auzim tot mai multe lucruri neplăcute despre tine! Chiar nu eşti bun de nimic?

Gîndul vioi de a-şi etala priceperea în aprinderea primului foc îl copleşise, nu mai merita să se preocupe de altceva!

"Ce mi-ar mai trebui să fiu complet viu?"

Se apropie, viteaz, de sanctuarul zeilor, ca un Prometeu încercînd să fure puterea, fosforul preţios îl aştepta cuminte, parcă şoptindu-i să nu se teamă, să n-aibă nici măcar o coajă de grijă depusă în minte, totul este simplu. Oricine poate face aceasta.

"Nu trebuie să mă amăgesc că trăiesc asemenea întîmplări în realitate, sînt deplin conştient că este o simulare sofisticată pe calculator, percep privirea fixă a globilor imenşi ai microscopului electronic studiindu-mă ca pe o bacterie infirmă."

Ridică sfios degetele plăpînde cît putu, dar înălţimea era prea mare, erau necesari cîţiva centimetri în plus. Se hotărî să nu abandoneze, cu greutate urni un scaun gigantic, se urcă apoi depunînd eforturi considerabile, o altă faptă curajoasă săvîrşise!

Cît de laş poţi fi, o cîrpă!

Acum atingea, tremurînd, obiectul visat! Clipind des, desfăcu emoţionat cutia strălucitoare, scoase din mădularele ei un beţişor fermecat, îl frecă de o latură întunecată declanşînd flăcările magnifice! Era excepţional, nu-şi mai lua ochii de la priveliştea caldă şi luminoasă! Dar lemnul se consumă prea rapid, arzînd derma tînără...

Teamă, frică... Nu simţi îmbibată în buretele sufletului o stare de profundă angoasă?

Îi veni atunci o idee năstruşnică, va experimenta dacă focul poate trăi înăuntru, la el în noaptea stomacului! Căscă larg gura, aruncînd cutiuţa pe gît, nu înainte de a aprinde capul unui chibrit şi cînd ştiu că a înghiţit-o lansă şi flăcările lungi pe acelaşi traseu.

"Ador nisipul dulce în care stau îngropat, gust din corpul pustiului artificial şi mă întreb de ce nu evadez din această cuşcă bine mascată, nu înainte de a pîrjoli întreg trecutul, toate amintirile."

Îşi dădea seama cum vîlvătaia purpurie se dezvoltă, ca floarea unei răni suculente, intensificată de acidul gastric, gîndul de piroman se împlinise!

"Să mă consider fericit? Ori măcar îmbăiat de aburii mulţumirii?..."

Dar, subit, un rău dubios pusese stăpînire pe dînsul, căzu şi îşi pierdu identitatea, memoria, conştiinţa, nu ştia că-şi incendiase spiritul şi scrumul incandescent nu se dovedea a fi o substituţie validă!

Eşti prea mîndru să îngenunchiezi, cu revelaţia descoperirii mîntuirii, înaintea altarului din tine însuţi, ocrotitorul şi purificatorul foc.

Cînd sosiră ceilalţi, îl găsiră bolnav şi schimbat, o halcă de animal în agonie, ferindu-se, pe vecie, de ochii de plasmă ai flăcărilor...

"Nu-i aşa că nu sînt considerat laş?"

Era linişte în sălile sterilizate, o pace atotcuprinzătoare invadase spaţiul, anunţînd astfel că se aşteaptă următorul pacient...