Domnul Ascon Bein nu mai putea dormi. Zgomotul înconjurător îl trezise, pălmuindu-l peste obrajii rozii, şi parcă toate lucrurile înconjurătoare recitau strident: "Ascon Bein, Ascon Bein, ridică-te şi nu mai sta!" Însă totul se dovedea a fi o iluzie...

<<Cînd i-am văzut prima dată n-aveam nici o idee sau vreo părere despre ei.>>

Se gîndi că ar fi foarte bine să mai muşte puţintel din bulele somnului acidulat şi stacojiu, să viseze iarăşi, să audă muzica propriului sforăit maiestuos.

<<Privindu-i cu atenţie mai mult timp am început să-i îndrăgesc, să-mi placă de feţele şi de comportamentul lor, modul de a raţiona...>>

Dar nu ştia că îi vor veni curînd armate de musafiri viteji şi că pliscul soneriei va trăncăni asurzitor, piuind din greu: "Ascon Bein, oaspeţi cretini stau, vino şi deschide, pisica zice miau!" Şi chiar aşa se întîmplă! Se duse să sugă înăuntru printr-un pai de vorbe şi politeţuri gratinate hoarda de măşti negre sosită să-i cotropească scaunele cubiste, canapelele cu harpe de degete îndoite şi mîncarea suprarealistă din frigiderul invizibil...

<<Am stat suficientă vreme în preajma lor, studiindu-i discret, erau tare simpatici atunci, ne-am distrat grozav, am petrecut excelent!>>

Ca nişte buchetele minunate de cranii trandafirii şedeau toţi aşezaţi alături de el, gîngurind din palmele urechilor şi sorbind din seringi alcool alb şi prăfuit ori cafea cu muştar sintetic, uitîndu-se cu atenţie distributivă la zdreanţa unui televizor cocoşat. "Ascon Bein, Ascon Bein, nu trebuia să-i laşi să-ţi strice ziua, mintea şi mocheta roasă de atîta scrum zburător!... Ascon Bein, fugi mai repede şi culcă-te, fiindcă-ţi va fi rău!... Ascon Bein, grăbeşte-te şi nu te uita în urmă, ia-ţi bocancii cu şenile, pune-ţi puşca la loc, nu mai contează apartamentul tău îndulcit de mierea sîngelui, hai!..." Dar glasul din interior era prea blînd, firav, fir de iarbă rămas prea conştient pentru a nu fi strivit, acum se alimenta cu sîrmele convulsionate de la casetofonul schizofrenic, scuipa coji de seminţe violete prefăcîndu-le în fluturi exotici şi credea că viaţa e frumoasă! Ha, ha...

<<Însă, dupa aceea, deodată, am descoperit că nu par chiar aşa cum îmi imaginasem, m-au dezamăgit în momentul cînd i-am surprins, accidental, în ipostaze infiorătoare, expunîndu-şi argumentele, sălbatici, exhibîndu-şi axonii diformi!... Doream să plec, nevăzut, dar nu cunoşteam procedura, nu aveam idee cum să mă eschivez de la întîlnirile pe care dînşii, insistenţi, politicoşi, mi le propuneau în continuare.>>

Nu mai vedea bine, ceaţa violentă din încăpere puse mîna pe simţuri, stîlcindu-le tendoanele fragile, nu-i păsa, stimulentele îi confereau stări interesante... Se năşteau, bogate, atunci, în cap mii de formule diafane pe care dimineaţă, după ce se trezea, buimac, le pierdea! "Ascon Bein, vino!" ceva ţîrîia la nasul său prea lung, îi pipăia buza roasă, poate telefonul besmetic sau o altă sticlă de coniac Napoleon, rotundă, se rostogoli fără nici un control al reacţiilor în prăpastia moale lipită de tavanul cu ţurţuri de fistic şi adormi curînd legănat de discursul celebru, ca de obicei... Chicotelile pletoase şi şoaptele plumbuite de lîngă el se dezintegrară, nu-l mai incomoda nimeni, Ascon Bein era pregătit pentru debutul coşmarului de safir, înghiţit de fum, aburi şi şobolani...

Se îmbrăcă încet şi ieşi, voios, din casă. Deşi era cam urît afară, cerul, crăpat şi chel, se şubrezise complet şi începuse să mucegăiască, dorea să facă o plimbare mai lungă prin venele oraşului. Mergea nepăsător alături de ceilalţi, pe strada tulbure machiată cu tocuri ademenitoare, strecurîndu-se asemeni unui şarpe subtil printre pietrele ignorante avînd gînduri înţepenite. Se simţea un morman dezgustător de sentimente, rîncede, inerte, închis într-un marsupiu zbîrcit, trebuind să plătească păcatele cu mintea obosită de ţopăielile indivizilor din jur... Ploaia îmblănită prinse a lătra pe cuşmele gardurilor şi pe caldarimul jupuit de gropi...

Intră pentru a se odihni într-un baldachin al cimitirului cochet din apropiere, nu prea vizitat. Se întinse pe o cruce uitată şi începu să sforăie în surdină în vreme ce auzea cuvinte adînci decojindu-i axonii:

"Stai lîngă mine şi ţine-mi de urît, tare sînt singur în această pădure de bolovani funerari, respiră lîngă mine, Ascon Bein, închină un pahar cu şampanie vulcanică, apoi sparge-l iute şi urmăreşte cioburile fine cum devin viermi iscoditori, haide, vino! Stai lîngă sicriul meu catifelat, priveşte-mi becul ţinut în loc de ţeastă, manevrează întrerupătorul şi aprinde cu delicateţe lumina în coşciug pentru a remarca închisoarea amară în care se închid roboţi nevinovaţi ca mine... Aşează-te lîngă trupul meu argintiu şi zîmbeşte amintirilor vagi, subţiri, zbenguindu-se în acordurile line ale criptelor vecine. Rămîi aici, nu-ţi fie teamă, distrează-te cu oasele mele, ca un jongler priceput, prefă-le în bile de conştiinţă şi aruncă-le spre oglinda văzduhului tău îndoliat, nu pleca de lîngă cavoul unde ţi-ai depus propria viaţă rece şi mintea roasă de gîngănii neştiutoare!... Stai, Ascon Bein, lîngă părul meu şi transformă-l în pînză de păianjen, apoi în liră neagră cu care să te îmbraci cînd voi muri!"

Speriat, sări din scrînciobul somnului şi căută cu înfrigurare împrejur. Însă nu mai exista decît fondul sfărîmicios şi întunecat al pămîntului pulsînd prin scîndurile patului său de brad şi undeva sus, o persoană cunoscută îşi dormea timpul liber. Ascon Bein făcu sforţări groaznice să iasă din maxilarul cuştii înăbuşitoare, zadarnic! Întrebări nenumărate ţîşneau cu presiune din el, multiplicindu-şi siluetele curbe, răsărind la suprafaţă, silindu-l să se afunde în găleata cu trepte de nemurire slută.

Era noapte oarbă şi Ascon Bein îngheţase, ca o banchiză a pinguinilor nocturni, pe banca sinistră dintr-un cimitir bolnav, alături de marmura rece unde erau înscrise, pe ecrane cu cristale lichide, cele două date calendaristice între care îşi savurase scumpa bucată primită de viată. Şi pe măsură ce visele parfumate îl purtau mai jos, în hăurile nefiinţei, secundele preţioase se incrementau la locul unde ar fi trebuit să fie ştanţat cu exactitate şirul de cifre semnificînd momentul final...

"Ascon Bein, ridică-te şi nu mai munci dezbrăcat în mizeria de aici!" percepea ca printr-o membrană groasă vorbele stîlcite ale portarului aducîndu-i, zilnic, cu pompă, resturi comestibile şi hrănitoare de la dejunul în iarbă al hipopotamilor.

<<Însă, în sfîrşit, am scăpat de nebunia aceasta, am întrerupt pentru vecie toate relaţiile, n-aveam să-i mai dresez niciodată, doar îi volatilizasem!>>

Dar el, geniul solitar, nu mai dorea nimic, dansa înăuntrul său împreună cu prietenii virtuali pe ritmul drăcesc al unei alte şi alte butelii de şampanie grozavă, iar gîndurile de broască îi storceau sufletul acru ajutat de o chitară roşcată călcată pe coadă...

Îşi puse hainele elegante şi închise uşa apartamentului. Ajunse iarăşi la punctul drag din itinerariul de zi cu zi, exercitînd asupra sa o forţă de atracţie nefirească, se scufundă din nou pe eternitatea cîtorva ore, închizînd pleoapele, urmărind contorul defect de pe mormîntul deteriorat, derulînd besmetic banda zdrenţuită a vieţii...

"Ascon Bein, apropie-te de mine şi povesteşte cum..."

"...a decedat în condiţii neclare la reşedinţa sa, cunoscut loc de întruniri extravagante, savantul de notorietate mondială Ascon Bein..." ciripea vesel piţigoiul înşurubat în difuzorul aparatului de radio savurînd un cocteil subţire cu aripi de lacrimi mîngîiate de dintele cariat al destinului...

<<Cînd i-am privit ultima dată abia am reuşit să uit faptul ca toţi au stat grupaţi în mine, că am trăit în corpurile lor, atît de hidoase, de simple maşinării raţionale numite oameni...>>

Domnul Ascon Bein, în fine, nu mai dormea!

18-august,06,07-decembrie-1993
01,03-februarie,04,05,10,11-martie-1994
22,24-aprilie-1997