Pe masa decojită dormea covorul! Mare, galben, un balot enorm şi greu. Ticăia asemeni unui ceasornic dus la clinica de dezalcoolizare. Lîngă el, excentric, biet ceainic ştirb. Cu baston cu măciulie de argint pictată de Dali. Prieten vechi cu covorul leneş, fost pirat avînd trei ochi de sticlă şi mulţimi de arabescuri aurite...

Sforăitul sinuisoidal începu a deveni enervant, a dat în clocot. O toartă dintr-o ceaşcă muribundă îşi făcea conştiincioasă tema la manichiură, lăcuind unghiile de porţelan cu săpun de rufe. Dar covorul, tălîmb, neînsemnat, tăcea în continuare, îndura. Iar muzica paranoică guiţa. Încet, şarpe indus în gînduri. Ca un cor de başi înarmaţi pus să descarce ciment secret dintr-o rachetă extraterestră. Poc!

A căzut covorul, însă nu s-a trezit deloc, deşi lucrurile celelalte s-au vaitat, ducîndu-şi mîinile abstracte la urechi virtuale. Era prea cufundat în şampania rozie a visului. A venit, acum cîteva zecimi de secundă, o muscă nostimă, înzestrată cu sandale roşii mirosind a insecticid. Parfum la modă, cu portret! Zadarnic. Tot plictiseală amară, dospind în stomacul cariat. Chiar şi în sunetele de glorie iscate de caloriferul răcit. Prea cald! Soarele albastru prea îşi face de cap găurind aerul oranj...

Contrastul pulsează şi în cameră. Unde covorul, săracul, a murit, de foarte mult timp. Deşi se credea că-i doar adormit!...

"A decedat. Un covor de lămîie, morocănos, despotic, nu-i!" Pe ziarul chel s-a aşezat ciocănitoarea fugită de la balamucul celor mici, aşteptat cu ardoare, tipărit pe banda mincinoasă, de celuloid... Ochelarii miopi măresc titlul simpatic, o dată cu forma putrezită a covorului. E linişte gîtuită!...

Zbîrnîie, ardeiată, însă, în depărtarea timpului, soneria, au venit să-l ia, să-l ducă la cimitirul pentru textile. Pe covorul nemişcat şi rece. Frică. Un pas obez cu haine violete pune ştampilă oficială pe parchetul osos care suferă în surdină de atîtea ghionturi şi presiuni externe. Pendula prea tînără a înghiţit o aspirină, dar mustăţile tot o dor, s-au şi oprit. La ora opt şi douăzeci şi trei de minute. Poate seara... Atunci el... Da, chiar în acel moment s-a...

Iar acum l-au ridicat grijulii, icnind cu degajare. Cele două salopete murdare, cu pete inculte pe genunchi. Banii contează, taxa usturătoare pentru curăţat locul sinistru. Un ţipăt înalt urcă victorios cu un balon, intrînd pe fereastră. Nepăsare... Şeful scurmă, cotcodăcind, nervii, nerăbdător...

Covorul demn dispăru complet din cuibul clădirii asimetrice, purtînd guşă. O lacrimă asemeni unui grăunte de candelă urlă a durere din porţelan. Apoi, ca un ecou solemn, muzica, timpul şi spaţiul făcură la fel... Iar convoiul trecu, plutind graţios, în lumea cealaltă, cea a fericiţilor. Din care nu se mai poate ieşi, nici spune cum este.

Acum, stă întins şi mulţumit într-o odaie caldă, luminată cu pace şi rîsete de miere. Iar piciorul meu binecuvîntează covorul moale ajuns în rai...

= 22-aprilie-1994 / 01-mai-1997 =