'Natura e o stare sufleteasca.'
H.F.AMIEL
Orb si mut. E vintul salbatic gonind cu
motocicleta peste rufele orasului. Atit de afumat de galagia
bicicletelor. Asa de macinat de virtejul infinit al spiralei
timpului. Mai bine, un pahar de otrava rosie, adusa din Paris. Cu
sacrificii aromate. Pustii si albastre. Sint liniile multiple ale
unui orizont al privirii. Incete ginduri, defecte sentimente,
castrate amintiri. Curg prin madularele extenuate ale inimii de
safir. E vintul?... Ce se aude in clopote, in pilnia ingetatei
cersind cumparatori pe bulevarde?... E numai minciuna triumfatoare
a realului... Cite zbateri acide, cite buchete de nenoroc. Atitea
sint si clipele de fericire aduse de cautatori ai filosofiei. Un
nou adevar, o alta caciula de camelioni zisi si cunoscuti,
prieteni, camarazi? E dor vintul facindu-si morisca din parul lung
al plopilor. Inalti si intelepti ca vechii prooroci dormind in
patul de piatra al frescelor sacre. S-au pierdut pictorii. I-au
transformat ploile in masinute pentru copii. Jucausi si fericiti ca
inca nu-s adulti...
* * *
Era din nou vara grea in pintecul umflat al
orasului toropit de drogul caniculei si de durerile poluarii.
Ramasese singur, asemeni unui exilat de buna voie pe o insula a
canibalilor, restul populatiei emigrase spre tinuturi mai
racoroase, mai pline de stinci salbatice. Doar el mai avea grija de
inima pufaitoare a citadelei, ungind zilnic arterele sclerozate de
fum, tastind gigantici algoritmi iuntili pentru a pune in miscare
virtualele sale chipuri si adevaruri aparind pretutindeni, pe
ecranele incastrate in zidurile gri ale fiecarei cladiri pustii, pe
toate gardurile, pe cocoasa inestetica a universitatilor tinjind
dupa febrile ginganii torturate de examene...
Orasul, atit de tacut acum, nu oferea distractii
trasnite, satisfacatoare sau deosebite, pentru nimeni, numai el se
putea simti bine strabatind energic orice culoar al labirintului
asa de indragit, apasind butoanele telecomenzii nedespartite pentru
a da nastere la bizare si vrajite spectacole ale fanteziei,
scornind fel de fel de povestiri de neinteles. De admirat le admira
de unul singur, ba chiar ii facea placere ca nu mai trebuia sa le
explice miezul si nu mai trebuia sa converseze, asa cum facuse seri
si nopti intregi, pestisorilor si ursitoarelor promitindu-i
irealizabile evenimente, extragindu-i cu subtilitate ideile...
Adora solitudinea matasoasa, estivala, intensificata, pe perioada
verii de pustiul cartierului, in sfirsit se putea desfata
distrugind imaginile memoriei, avea acces la toate bazele de date,
putea maslui fara retineri informatiile importante referitoare la
toti ceilalti oameni. Isi imagina ce grimase vor compune atunci
cind se vor intoarce din caruselul vacantelor si al concediilor
si-si vor da seama ca locuiesc pe alta strada, ca le-a fost
schimbata identitatea, statura sau familia, ca numarul copiilor ori
cel de la pantofi este diferit, se vor simti brusc straini in lumea
lor familiara si vor detesta, tot mai mult, orasul!
Astfel, va deveni un fel de tiran nestiut,
domnind asupra comunitatii naive, invizibil pentru ochi normali, va
avea posibiltatea in acest mod sa prelungeasca artificial vara,
nimeni nu va mai dori sa se intoarca acasa, sa afle ca i s-a trucat
destinul. Da, aceste ginduri metalice sclipeau victorioase prin
mintea sa coapta de soarele malefic improscind orasul cu tone de
cascade de plasma, zimbea imbibat de vopseaua sadismului manevrind
tastatura computerului universal numit de cei atotstiutori timp, nu
mai avea mult si va termina totul...
Cine putea cunoaste ca fiecare vara care se
derula molcom prin pinioanele neostenite ale orasului este numai o
alta denumire pentru reincarnarea bietilor oameni plecati in
concediu de moarte? Iar el, un custode al unui ospiciu paradisiac
sau cel mai bun programator al eternitatii?
* * *
Si totusi vara n-a plecat din oameni, pesimismul
hibernal n-a putut-o expedia viitorului an. Nici canicula nu
exista. Fiindca e vintul treaz, indulcind mireasma credintei. In
lumina... Orb si mut, vintul isi duce cirja cu sine. Cautind un
vindecator de doua mii de ani sa-i spuna sa plece si sa uite. Toate
pacatele savirsite de aripile visului, toate rationamentele pe care
nu le-a gindit, toate regretele... Privind in retina icoanelor?
Cine se vede? E numai vintul.
|
