Ce înseamnă a muri? E totul pregătit pentru descompunere? Cît din timp e disponibil vieţii? Nimeni nu răspunde, filosofii s-au transformat în lumînări, prea slabe parfumuri... Nisipul a uitat să-şi nască umbra, indicînd refuz!

"Prea trist încerc să te iubesc, decojit de trăiri, vidat de pasiune, prea verde îmi este privirea cu care te jupoi, lăsîndu-te să suferi, într-o saramură a aşteptării aproape infinite... Cît de sadic mă înfăţişez în fotografiile pe care mi le porţi în inimă, colecţii fără însemnătate pentru mine? Cît de vag am încercat să-ţi descriu singurătatea de care mă bucur plenar, încolăcit pe piane, fluturînd la tîmpla orizontului, departe plecat, la o vînătoare de moarte? Măsor distanţele şi de fiecare dată constat că sînt tot mai aproape de tine, atras de oglinzile tale triunghiulare, în care luceşte ochiul tău special, loc prin care pătrund în tine, bucurîndu-mă de lărgimi indescriptibile... Cît de mult greşesc, fugind de fiecare dată, împiedicat de ambiţii şi mărunte năluciri?

Mi-s uscate bucuriile, negre poame scuturate de soarele pitit în cărţi, cele pe care le-am scris să te uit în ele, ca şi alţii să-ţi descopere otrava. Mi-s şovăielile reguli, iar amuzamentele – simple rugăciuni decantate de ceţurile dimineţii, cînd mă trezesc fără tine în cerebel, lipsit de răni, dar atît de bolnav! Să fie totul doar o plăsmuire fetidă, o infecţie indusă de evocarea ta? Te-am lăsat să trăieşti fără mine, scăldată în lumini mai parfumate ca buzele mele de metal, te-am jertfit amneziei, incapabil de-a te sculpta, ca şi alţii să se închine la tine, să perceapă teama ascuţită cum le taie judecata, lăsîndu-i cu minţile vraişte... Mi-s încăperile goluri de aer, bumbi aurii, le voi popula cu noi viziuni, le voi purta la gale şi marşuri, ovaţionat ca de obicei, fără tine, fără ca nimic să amintească de dragostea tatuată cîndva pe piept, acolo unde m-ai devorat, hrănindu-mă cu săruturi de şerbet."

Ce înseamnă a muri? E totul pregătit să înflorească, difuzînd miresme frumoase. Ce albine vor veni să guste din acest final fierbinte, prea vîscos? Nimeni nu răspunde, artiştii s-au metamorfozat în căni de lut, recipiente ale stagnării... Uleiul a uitat să-şi ridice poalele, chemînd frici.

"Acum, între aceste zile strîmte, dulapuri unde-mi încui erorile, învăţăturile, proiectele de viitor, răvăşit de furtuni nebănuite, vreau să te înghit iarăşi, să fii mărul meu toxic, menit a mă întinde pe catafalcul hărţilor, a mă sugruma treptat, ca un cancer hain, a mă iluziona c-aş fi nemuritor! Mi-e pofta uriaşă, crescută de demult în cuşca minţii, mi-e dor de toate întredeschiderile alunecării unul în altul, de şuvoiul timpului măsluit în noi de fiecare dată. Paralele străfulgerări, ecouri vestind întoarceri? Busolele glăsuiesc din nou, arătîndu-mi că deriva nu înseamnă decît revenire, acasă, la tine, în miezul tău enigmatic, coagulîndu-ţi fecioria şi promiţîndu-ţi prunc înmiresmat!"

Ce înseamnă a muri? E totul pregătit de înmormîntare? Cîte griji, atîtea teritorii grandioase? Nimeni nu răspunde, programatorii s-au prefăcut în martiri, slabi actori ai virtualului... Numerele au uitat să-şi etaleze oboseala, semnalînd eşec!

"Prea tardiv însă, deja eşti mamă supremă, prea fericită şi neînţeleasă de surori, nu ştii cine e şarpele ce te invită la slujba de duminică, în biserica ascunsă printre sutane verzui, la adăpost de microscoape şi icoane tetraedrice, semănînd cu o ciupercă trufaşă. Nu mă recunoşti, nici cînd mă ivesc drept în tine, în ipostază de păstor alb, în formă de crin imperial, în fiecare portret ce-l vezi în muzeul visului... Să-mi fie iubirea potop pentru lume? Să-mi fie cronicile calculelor tăioase evenimente deplorabile, deteriorînd ordinea lucrurilor? Nu-mi zici nimic, nu mă mai atingi, fulg, nu vrei să mă îmbrăţişezi, salcie, deşi ispitele înfloresc multe, pulsînd de pretutindeni, nu mă atenţionezi că îmbătrînesc, ruginit, şi copilu-mi nenăscut va deveni monstru!

Mi-e dogorirea aprigă, stea împrăştiind ploi aurii, duşuri ce odinioară îţi plăceau, mi-s clipele tensionate, catalizate de iubire subterană, umflate de canicula interioară, e vremea să fiu iarăşi la tine în priviri, acolo unde laşi stigmatele să suie. Aşteaptă-mă din nou, în ferestre perfect circulare, ecluze către mîntuirea ce creşte în tine, într-un murmur de nepătruns, vocea mea te va alinta, etalîndu-ţi toate jocurile dragostei noastre ireale, e totul pregătit! Cît de absurde ţi se par aceste fantasme, cum pot să te conving că deja totul este stabilit, în cele mai mici detalii? Să-ţi dovedesc faptul că deja-s mort, putrezit ca fruct, răstignit pe lemnul trufiei, şoptit de bestii, cusut pe sacii în care se transportă spre cimitir dumnezeirea?"

Astfel, se poate continua la infinit, cotropind spirale de întîmplări gălbui, cu coajă puţin zbîrcită, nimic nu mai este ca odinioară, nimic nu poate fi ferecat pe spatele bucuriei. Ce mai trebuie slăvit, dacă moartea e pretutindeni, în mlaştina raţiunii, sub capacele de pe ochi, peste oraşe, în orice cotlon al spiritului? Ce mai rămîne intangibil, fără urme de existenţă tehuie?... Nu contează răspunsurile, importante se dovedesc întrebările!

"Prea trist mai vreau să te iubesc, infestat de realitate, ştampilat cu hedonism pur, prea roşu m-am transformat în sînge, picurînd din tine la sorocul mareelor, şiroind în martiri leproşi, în eroi ce vor deveni – la eclipsa veacurilor – sfinţi, invadînd orice legendă, într-un potir caraghios!... Cît de enorm greşesc, lăsîndu-te vie, pradă sigură a pictorilor înfăţişîndu-te ca madonă sintetică, de ceară, ţintă pentru teologi rapaci, pentru poeţi de carton, pentru savanţi cu pumnale în loc de creier? Mă vei ierta vreodată că te-am sacrificat, doar pentru a demonstra că încă trăiesc, în chip de lumină, cel ce va fi iubit de basmale şi rochii, de poşete şi rujuri, de cratiţe şi prosoape, mă vei putea detesta, aşa cum merit?

Mamă, hai să facem încă o tură, să-l zămislim şi pe Tata, să simtă şi El ce înseamnă naştere prematură şi goană prin deşert, decapitări publice, grozave experimente genetice şi cruciade aberante, să se consume sub formă de Zyklon B, de rafale de gloanţe cu scop precis, de săgeţi sau cuţite înfipte adînc în tineri, de spiralate droguri nucleare, să tresalte de fericire incomensurabilă cînd e ars pe rug, ghilotinat în pieţe, asasinat la televizor, spînzurat pe stadioane ori măsluit de calculatoare, haide, nu-ţi fie frică, de data aceasta nu te va durea deloc!... Dragostea ta mi se pare extraordinară, păcat c-ai vrut prea mult şi-ai născocit acest univers haotic, destinat doar mie, numai să fiu în tine, de-a pururi..."

Ce înseamnă a trăi?

= 10, 25, 28-iulie-2006 =