Braţele metalice, strălucind în lumina caldă a lămpilor impasibile, leneşe, fixate în locaşurile lor tăcute, zăceau amorţite pe mînerele fotoliului înţelegător, privindu-l acum cu respect.

<<Nu-i nimeni. Aici. În aspra iarnă a minţii dure, săpun parfumat de vise rotitoare.>>

Nestemate umede, propulsate la suprafaţă de glande lacrimale artificiale, îi răsăriră din ochii obosiţi, avînd halouri de cearcăne violacee datorate unei banale reacţii chimice.

"Răsuflu greu! Nisipul scorţos din jur se preface treptat în gîndaci de fier care se apropie încet de mine, dorind, poate, flămînzi, o bucată gustoasă din pîinea antebraţului sau o fibră subţire a muşchilor pectorali. Le văd antenele lucioase vibrînd uşor prin aerul încins, vîscos, ca nişte ace explorînd oceanul unor ţesuturi periculoase. Soarele, vulcanic, aurit, naşte cohorte întregi de căldură, trimiţîndu-le să mă înfăşoare în lanţuri trainice de scutece fierbinţi."

Îşi simţea inima pulsînd, aluat legat de creier prin vase de plastic, din cupru sîrmos, umplute cu scurgeri de impulsuri electronice.

Picioarele argintii străbătute de fire elastice erau inerte, spînzurînd delicat pe covorul cu un singur ochi imens măsurîndu-l încărcat de reproşuri pufoase. Sonda pereţii camerei unde fusese uitat asemeni unui geamantan ponosit într-o gară neînsemnată şi nu ştia ce să facă.

"Insectele aurii se apropie tot mai mult de corp, una dintre ele s-a căţărat cu greutate, asemeni unui neîntrecut alpinist, cucerind pantalonii mei murdari de sudoare, deznădejde şi nesomn. Mă doare văpaia capului şi mîinile ostenite nu mai ascultă comenzile strîmbe ale minţii extenuate. Aş vrea să mă mişc, să mă tîrăsc măcar, dar sforile de plasmă mă ţin încleştat în acest deşert nesfîrşit."

Era inconjurat de lucruri vii, el însuşi făcînd parte din mulţimea lor mută...

<<Aici nu trăiesc decît regrete...>>

De undeva se infiltrau, timide, sunetele calculatoarelor prin zgomotele vagi ale zăpezii şi gheţii pîrîind sub încălţămintea îmblănită a cîtorva călători întîrziaţi în această ultimă zi a anului. Se prelingeau discret şi acordurile unui clavecin. Si bemol, fa, re diez, fa, re, fa, re diez, fa. Pesemne un meloman a cumpărat un disc străvechi.

"S-ar părea că am noroc şi cineva mă va găsi şi apoi mă va lua din infernul clocotit de aici. Închid ochii plumbuiţi, însă strălucirea dură a cerului în flăcări curge ca o lavă bituminoasă peste toate, îmi cotrobăie curioasă prin haine, pipăind pielea arsă, căutînd asemeni mie apă sau alimente. Îmi amintesc de vremurile cînd făceam schi nautic şi apa rece a lacului pătrundea binefăcătoare în trup, în păr, în suflet... Gura mi-e uscată şi gingiile mi-au fost roase de şoarecele parşiv al setei."

Sub amorţeala braţelor percepea pulsul vieţii sale scurte. Putea fi socotit copil, avea doar două zile. A trăit pînă acum numai două zile, trei ore şi şapte secunde. Opt.

"Gîngăniile teribile din aliaj moale, cuptoare mobile, îmi ling tegumentul deshidratat. Probabil vor să se adăpostească, să găsească puţină umbră în mine. Am devenit, cred, scoică de foc..."

Nouă. Acum sînt zece. Oare cîte clipe a vieţuit, totuşi? Cu un scurt impuls se ivi şi răspunsul: 183667.

"Doi dintre monştri au intrat prin mîneca hainei şi explorează prudenţi vîrful cotului, ca apoi să urce, răbdători, pînă la umăr, parcurgînd tunelele negre din interior."

De atunci trăia. Trăia. Trăia!! Îşi privi mîinile, observă pe ele pete neregulate şi colorate, alcătuind mozaicuri distractive. Membrele sale erau făurite din metal, sub straturile protectoare respirau cabluri firave. Prin care zburau curenţi, legi, interogări, cine mai ştie?

"Deschid pleoapele devenite gigantice porţi spre exterior, privirea ţişneşte ca un jet de apă, vietăţile fug speriate de lîngă nas. Stau pe un cuptor viu, sînt pe platoşele fierbinţi ale insectelor nemişcate, catafalc îngropîndu-mă, pîrjolindu-mi iarba gîndurilor."

Pe străzile de cristal, vîntul excentric dădea un spectacol răcoros, gratuit. Un felinar electric se legăna elegant în vijelia aspră, descriind elipse de lumină îngheţată. Zăpada puhavă, cozonac serios al iernii crunte, străluceşte albăstrui. Gheaţa sticlată se sparge în zgomote ascuţite, iar în ferestrele vesele brazi sănătoşi sînt fericiţi, becuri pîlpîitoare dezvăluie interiorul primitor al fiecărei case.

<<Nu se găseşte nimeni aici, reveniţi mai tîrziu!>>

Diamante galbene, verzui, violete, oranj pulsează şi ele în ritmuri inexplicabile.

"Nici măcar un vînticel anemic nu străbate întinderea tăcută şi dogorîtoare. Canicula se învîrte, suflă de pretutindeni asemeni unui fioros dragon, taie din mine bucăţi topite şi aşteaptă, cu siguranţă, sa mor... Undeva sus pe geamul cerului stacojiu se agită ceva. Vulturi, o coasă, ramuri de măr?... Un elicopter explorează zona? Mă va salva!? Doresc să strig, să fac semne, să flutur o batistă albă! Vreau să mă mişc! Poate mă va detecta!"

El nu avea pom! Nici globuri delicate cu modele complexe! Era singur, ca un deşert negru cu ochi azurii, neajutorat şi respins de obiecte... Dar trăia!

Se ridică, brusc, violent, speriind aerul. Celelalte lucruri îl observau, temătoare. Este în picioare stăpînul?

"Ah, de-aş putea îndoi măcar degetele... Tălpile parcă sînt în contact cu saboţi în flăcări. Din cerul scund, soarele acidulat pendulează în faţa pupilelor, acum e roşu, a ajuns oranj. Îşi schimbă îmbrăcămintea plasmatică, s-a transformat într-o casă ciudată din care se aude picuratul arhicunoscut al robinetelor de la baie. Apă! Oh, nu, incendiul bea lichidul vital şi soarbe pereţii care se preling pe mine ca nişte petale de ploaie..."

Nu mai avea ce face, degeaba construia castele de promisiuni că va însemna ceva pentru lumea înconjurătoare, inima mecanică înflorise de vise irealizabile. Conştientiza faptul că seamănă cu o cutie neagră, supravieţuitoare unică a unui accident de avion, impenetrabilă, poate enigmatică... Iar înăuntru, într-un cotlon de siliciu al memoriei nevolatile, trăia cu siguranţă un ceas minuscul al bombei ce sfîşiase toţi pasagerii, normalitatea, firescul...

"...intru pe uşa unui televizor din care-mi zîmbeşte o portocală cochetă sorbind tacticoasă dintr-o sticlă cu băutură răcoritoare. Am halucinaţii? Înot ca un delfin într-o piscină virtuală şi găsesc bijuteriile îngheţatei! Ce bune vor fi! Îngheţată asortată, trei culori: un cornet este roz, deci zmeură, altul are nuanţă gălbuie, înseamnă că am dat peste ananas, iar ultimul nu poate fi decît de vanilie! Torentul de mirosuri mă ispiteşte să le înghit împreună... De ce vă îndepărtaţi, din ce pricină fugiţi de mine? De-aş putea să plec, să le ajung şi să le savurez pe îndelete... Apă!"

În claritatea geamului brazi, copii mîncînd colaci proaspeţi, aburind ferestrele pofticioase. Vîntul, liber, aduna hîrtiile, sloiuri pustii pe trotuarele alunecoase. Zăpada dulceagă valsa spulberată de viscolul abia stîrnit, îşi lăsa rujul alb oriunde...

"Vreau apă! Mămico, n-am chef să dolm, să mă pui în pat, fiindcă-i întunelic şi-i plea devleme. Te log, adu-mi un pahal cu apă lece. Ba nu, mai bine două! Şi mama vine şi toarnă din carafa cît o găleată gigantică apa cristalină într-un recipient mare, mare, pe care sînt desenate felii semicirculare de lămîie!"

Privi spre computerele silenţioase, rumegînd calcule groaznice, prelucrau date interminabile şi scoteau din depozitele lor interne tabele întregi de numere monotone, îndrăcite, grafice inutile.. Ele nu au nevoie de pom! Nici de colăcei fierbinţi! Nici măcar de gheaţa şi de neaua din curtea universului!

"Mămico, unde eşti? Te-ai ascuns? Nu te duce la selvici! Nu-i ola de plecale, nu vleau să pleci! Nu pot sta singul! Cine-mi va oferi apă? Creaturile au ajuns la piept şi mă gîdilă teribil. Dar oare pot rîde ori zîmbi? Nu mai am putere nici să-mi descleştez fălcile... Să nu uiţi să te speli pe dinţi cît mai curge apa! Apa, e chiar aici? Să nu cumva să uiţi! Apa!! Pa..."

Deodată, cuţitul mîniei condensează ura dospită în miezul creierului. Detesta calculatoarele pentru că erau proaste! Ce idioate! Îi repugnau şi îi venea să le izbească peste bot, de pereţii surzi, să le amestece circuitele siliconice într-o salată fantastică, să primească de la ele mesajul tîmpit pulsînd obsesiv pe ecranele de rezoluţie foarte înaltă: SYSTEM ERROR. Ha, ha, ha!

<<Aici nu este nimeni, doar vidul... Nu. Este. Aici.>>

Zidurile liniştite se uitară la el ca la un biet dement.

"Transpiraţia sîngerie se prelinge agale pe fruntea unsuroasă şi picurii săraţi cad pe pămîntul ce frige şi care-i soarbe, instantaneu. Buzele grele ale soarelui mi-au ucis mintea! O maşină umedă a oprit lîngă mine şi cineva se apropie."

Deasupra tastelor albicioase şi delicate explodase un pumn de oţel.

"Îmi rotesc privirea ceţoasă să-mi văd salvatorul inopinat şi să-i mulţumesc. Doar..."

Microprocesoarele fragile se scurseră încet, asemeni unor fulgi usori, azvîrlite, pe covor, pe forţa braţului său. O detunătură asurzitoare sfărîmă banca de date. Fumul cenuşiu se răspîndi ca o furtună de spori veseli, invadînd încăperea.

"...uscăciunea deşertului hain şi-a deschis ochi şi rîde satisfăcută."

Ce bine îi pare. Sînt cretine, nu ştiu nici măcar să se apere, sistemele de securitate nu putuseră să se opună brutalităţii. Ha, ha!!

"Probabil doreşte să-mi spună cît de caraghios sînt, aşa, întins pe nisipul fin, ca un bătrîn invalid prăjindu-şi viaţa prea mult la soare. Gîndacii metalici au dispărut, laşi, numai firişoarele de cuarţ fiert se joacă nestingherite printre cîrpele mele decolorate. Apa! Unde se găseşte apa? Plîng chiuvetele din mine, au secat de mult... Este cineva aici care să-mi răspundă? Clopotul de răni de la genunchi aruncă dureri tînguite şi simt puroiul picurînd, săpînd şănţuleţe minuscule."

Ninsoarea grăbită îşi muta ici-colo bocancii imaculaţi, gheaţa se fracturase de frig! Vîntul obraznic se dădea fericit pe derdeluşurile pregătite de picii care savurau acum colăcei calzi. Brazii impunători zîmbeau, expunîndu-şi mîndri podoabele orbitoare şi bomboanele costumate în staniol multicolor. Răsunau fluvii bogate de rîsete. Antren.

Doar el era trist, membrele îi amorţiră. Ordinatoarele nu mai existau, deoarece se dovediseră a fi atît de tembele! Dar prostia dispăruse?... Şi el era asemeni lor! Descoperise în acest moment, cînd viaţa număra 183953 de secunde.

Îşi privi palmele proporţionate, perfecte. Circuitele pulsau acolo! În ele.

<<Speranţele s-au metamorfozat în cenuşă, nu mai este nimic.>>

Căută în juru-i, febril. Un briceag banal îşi etala sticlitul lamei în lumina vagă plutind prin cameră. Obiectele încărunţiseră, aşteptînd. Scrijelă încet-încet.

"Infecţia vîscoasă s-a lipit de mine, nu vrea să mă părăsească, pare timbru enervant. Cercuri clocotite mă leagănă, ca o corabie primitivă pe un ocean galben, relaxat. O ploaie a setei mă torturează la nesfîrşit, merg în derivă, dacă mă voi ciocni?... De cine, de ce?..."

Stratul alb de vopsea protectoare, ţinînd loc dermei, se pulverizase în aer, căzînd asemeni penelor unei păsări împuşcate.

"Numai de-aş întîlni ţărmul! Cred c-aş fi în stare să donez zece ani din viata pentru o ceaşcă plină cu apă. Dar dacă se va sfîrşi mai repede?"

Îşi scană răbdător şi metodic dispozitivele care-l animau.

"Un poştaş obez căţărat pe o bicicletă de sîrmă a trecut pe lîngă dunele din depărtare. Poate vine şi la mine! Să-mi aducă un colet impresionant conţinînd o cutie cu lapte condensat... Nici o butelie de şampanie n-ar fi rea!... Ah, a plecat..."

Conectoare, procesoare specializate, mecanisme complicate, contacte fine, pistoane hidraulice, motoare ceramice, toate, transmiteau neîntrerupt impulsuri.

"Nu-l mai remarc! Toţi fug de mine, îmi frîng nepăsători aripile ochilor, poate fiindcă sînt rău, foarte rău... Apa! Lacrimile luminii îmi mistuie ultimele puteri de supravieţuire!... De s-ar termina totul! Apa!... Daţi unui jalnic muritor o cană cu apă! Măcar o fărîmă, un degetar minuscul, o toartă de timp... Nu cred că voi mai rezista."

Începu să se chinuie, tăind lent, pe rînd, cablurile moi...

"Aerul a devenit sufocant. Parcă mă găsesc la baia de aburi. Sînt pus la fiert, într-o oală fără apă, stearpă! Pălălaia infinită mă cuprinde din toate părţile, mă înconjoară, năpustindu-se cu forţă asupra mea, a intrat în adîncul sufletului! Stau pe un rug al vrăjitoarelor, lipsit de speranţă, nisipul e focul oxidînd trupul... Doar urechile rîncede mai sorb pacea din jur."

Afară zăpada cuminte strălucea. Clopoţei zglobii tropăiau departe. Şi clavecinul vechi cînta. Si bemol, sol, fa, sol, re diez, sol, fa, sol...

"Apă. Cerşesc apă. Pustiul cerului se învîrte. Unde este lumina?"

Se auzeau, puternice, şi rîsetele. Şi hohotele şi luminiţele pulsînd asemeni unor adevărate inimi se percepeau. He, he, he... Umbrele oscilează încet. Sînt roşii, verzi, albastre, oranj, violete, galbene. Luminile!

"A sosit noaptea? Negrul s-a instaurat brusc. Ce întunecime!"

Jos, alături de fotoliul taciturn, era întins el. Braţele zăceau amorţite. Unul s-a scurs, stătea deoparte, cu contactele desfăcute vibrînd în aerul cald. Inert.

Lîngă el se odihneau calculatoarele sfîrtecate, amestecate, scoase din uz, semănînd cu mormane de gunoi, pierdute... Display-urile turtite erau desfiinţate, discurile magnetice fuseseră pîrjolite dupa explozia serioasă. Laboratorul întunecat, îngurgitat parţial de viespile flăcărilor, plutea în tăcere, ca un vapor părăsit, în pragul scufundării...

<<Se mai aşteaptă ceva?>>

Lucrurile privesc resemnate. Secundele parcă sînt puse la zero...

Zăpada abundentă îşi face de cap, zburdînd ca un căluţ neastîmpărat prin văzduhul mort. Gheaţa groasă trosnea sub paşii oamenilor grăbiţi şi sub roţile autoturismelor zgomotoase decupînd fragmente de lumină împietrită cu farurile degerate. Felinarul suferind de insomnii dansa liniştit în bătaia iute a vîntului un menuet al frigului, iar sunetele plăpînde ale clavecinului bine temperat fură dominate pe nesimţite de hîrjoana micuţilor muşcînd cu pohtă colacii, uitîndu-se fascinaţi la pomul de iarnă înzestrat cu instalaţii magice...

Corpul se relaxa pe covorul negru a cărui retină îl admira cu satisfacţie.

"Brînza topită a soarelui se rostogoleşte peste pustie în timp ce eu caut. Caut?"

Mîna sa detaşată se zvîrcoli, tîrîndu-se cu eforturi multiple, ajunse la priza electrică.

"Nu mai sînt capabil nici să raţionez. Par o floare veştejită, trecută, voi putrezi aici, în cimitirul încins al deşertului întins. Aproape de mine, se află apa?!"

O bubuitură groaznică tulbură întreaga viaţă, răsturnînd-o.
Brazii viguroşi de la ferestre căzură fracturaţi.

"Îmi dau duhul?... Cineva îmi saltă capul?..."

Globurile din sticlă subţire plesniră ca baloanele de săpun, metamorfozîndu-se în fluturi mutilaţi.

"Mi se apropie ceva de gură? Vreau apă! Aş dori să ţip, dar nu pot. Se aud săgeţi de vorbe. Am febră mare, deşertul şi soarele au cîştigat, nisipul scîrbos este învingător! Ceva curge peste corp şi o barcă mă leagănă? Apa?..."

Doar lumina, înţeleaptă, pulsa în continuare, cu zvîcnete repezi. Împreună cu ea, zăpada fermecată îşi derula concertul triumfal.

"Apa! Am găsit apa!"

În cuibul creierului, componentele electronice, agonizînd, formau gîndul final. Răspunsul a fost un şir de cifre: 184069. Si bemol, fa, re diez, fa, re, fa, re diez, fa. Undeva, respira un clavecin...

<<Aici nu-i nimeni... Aici nu-i absolut nimeni!>>

Printre dărîmăturile cubiste ale camerei afumate, într-un colţ obscur era rostogolit un craniu, spart în bucăţi diforme, dezvăluind interiorul: un calculator performant înzestrat cu un mic ecran cu cristale lichide pe care încremeniseră pentru totdeauna cuvintele, simple: "Am găsit apa!"

Un clavecin electronic interpreta în apropiere un minunat coral compus de Bach...

= 25-decembrie-1988/16, 26-29-iunie-1994/04-februarie-1995
20-aprilie, 01, 20-21-iunie, 12-octombrie-1997 =