Tehnologii Web
Aspecte privind evaluarea
Preambul
-
Cursul şi laboratoarele se vor efectua în cadrul celor 16 săptămâni ale semestrului al doilea al anului II de studiu.
-
Temele principale se vor focaliza asupra dezvoltării de aplicaţii Web (sociale) şi interschimbului de date via tehnologii XML.
-
Resursele disponibile în cadrul acestui sit complementează şi nu substituie prezenţa la cursuri şi laboratoare.
Alte detalii vor fi furnizate pe parcursul semestrului de către echipa disciplinei.
Mod de examinare
-
P (evaluare practică) – proiect practic – PP (opţional, evaluat cu maxim 10 puncte) şi/sau examen scris – ES (opţional, maxim 7 puncte);
-
L (evaluare pe parcursul laboratorului) – priveşte activităţile realizate în cadrul orelor de laborator – eventual, această componentă poate fi ajustată conform activităţii individuale de ansamblu;
-
A (activităţi suplimentare) – de exemplu, implicarea în evenimente sau proiecte de anvergură, contribuţii specifice, stagii de pregătire etc. referitoare la tehnologiile Web.
Punctajul final va rezulta conform formulei:
PF = 0.6 * P + 0.3 * L + 0.1 * A
Alte informaţii de interes
Pentru a promova, fiecare student trebuie să obţină minim 5 la componentele PP, ES şi L.
-
Proiectele practice propuse vor fi evaluate cu punctaje de la 0 la 10. Fiecare proiect va fi prezentat public.
Testul scris va dura maxim 40 de minute, putând fi folosite orice documentaţii individuale.
Rezultatele parţiale obţinute anterior (de către studenţii restanţieri) nu sunt luate în consideraţie. Restanţierii din anii anteriori vor trebui să refacă disciplina în întregime.
Atenţie! În sesiunea de restanţe nu se realizează decât evaluarea proiectelor şi/sau susţinerea testului scris – cu aplicarea de penalizări. Nu vor fi susţinute alte activităţi, deoarece ele se desfăşoară exclusiv pe parcursul semestrului!
Nota la această disciplină va fi calculată conform regulamentului facultăţii.
Alte detalii vor fi furnizate în timpul orelor de laborator şi/sau la curs.