"Unii se pling de putinele date pe care le avem referitoare la viata lui El Greco. Fara temei, pentru ca numai despre oamenii care n-au facut nimic nu se poate afirma ceva. Despre cei ce au lasat o opera imensa stim, insa, totul, deoarece adevarata viata a omului este creatia sa."
Gregorio Marañon

Unul dintre cei mai importanti pictori ai umanitatii, El Greco (numele lui real fiind Domenicos Theothocopulos) s-a nascut, probabil, in 1541 si a murit la Toledo, in aprilie 1614.

Considerat spaniol, cea mai mare parte a vietii traind-o in orasul Toledo, El Greco (Grecul sau cum semna pe tablouri Domenico Teotocopulo, cretanul) s-a nascut in insula Creta. Celebrul predicator religios fray Hortensio Felix Paravicino, in sonetul compus pentru mormintul marelui pictor, scrie:

"Creta i-a dat viata,
iar Toledo penelul..."

El Greco a fost contemporan printre altii cu Bernini, Caravaggio, Velazques, Rubens.

Despre copilaria si formarea sa artistica nu se cunoaste aproape nimic pina la plecarea sa in Italia, la inceputul anilor 1560, unde isi face studiile ca elev al lui Titian si-si cistiga existenta ca lucrator sezonier. Intre 1570 si 1572, dupa Venetia, se stabileste la Roma. Printre numeroasele lucrari ale acestei perioade, un autoportret - astazi disparut - suscita interesul artistilor orasului. Contactul cu capodoperele pictorilor florentini si ale lui Michelangelo a lasat urme adinci in modul sau de a concepe si compune.

Se presupune ca in acea epoca intra si in legatura strinsa cu membrii clerului spaniol si acesta este poate si motivul pentru care ajunge la Toledo pe care nu-l mai paraseste pina la sfirsitul vietii, pictindu-i bisericile. Pictura spaniola isi datoreaza de altfel renumele mondial prin pinzele lui El Greco.

Primii pasi ca artist avind o personalitate energica si originala sint reprezentati de Vindecarea orbului (in prezent aflat la Muzeul din Dresda).

Neobisnuita vivacitate a culorilor lucrarilor lui El Greco naste critici si uneori refuz din partea mai marilor cetatii, totusi pictorul primeste comenzi de la Filip al II-lea pe care-l imortalizeaza in citeva pinze.

Se spune ca artistul era un mare umanist si avea o biblioteca de o bogatie rara in acea perioada. Poate si de aceea opera sa este marcata de idei ale contra-reformei si de doctrine ale misticilor spanioli, transmise de cunoscuti eruditi ca Luis de Gongora y Argote si Hortensio y Arteaga. O serie de tablouri fac obiectul unor discutii aprinse printre critici, avind clare influiente bizantine (Adoratia pastorilor din 1567). Dupa 1570, o data cu crearea mai multor versiuni ale Sfintului Francisc stigmatizat, apar elementele caracteristice ale intregii sale opere: expresia pasionata a gesturilor si chipurilor personajelor, contururile nedistincte, infatisari fusiforme, alungite, "de vis", o luminozitate aparte.

El Greco ar fi putut naufragia pe o stinca periculoasa, cea a influientei lui Michelangelo, si care l-ar fi dus, direct, la manierism, daca n-ar fi avut, contrapondere, educatia sa venetiana realista si propriile lui date personale, facindu-l 'sa se inspire in permanenta din adevarul pe care i-l oferea mediul inmconjurator' (Manuel B.Cossio).

Violentele racursiuri, folosite atit de frecvent de-a lungul intregii sale cariere si mai ales in lucrarile realizate la batrinete, n-au nimic de-a face cu modelele inconsistente, repetate cu afectare de pictorii din scoala romana.

Dupa Manuel Cossio, 'tipurile cu proportii si anatomii bizare nu sint si nici nu se pretind a fi modele clasice imaginare, ci fapturi vii, reale, de o perfecta actualitate, indiferent de rolul pe care-l joaca'. Se poate considera ca El Greco a fost primul mare pictor care a abdicat de la legile anatomiei pentru a conferi o maxima profunzime paroxismelor spirituale, personajele sale fiind non-senzuale, ascendent-alungite; aceasta restructurare este subordonata tendintei artistului de a crea metafore cu expansiune catre absolut, catre sacru, derivata din gindirea sa abstracta, prin care transpune pe pinza imagini onirice. Corpul si capul vizeaza ascendenta cosmica, in sensul pe care Blaga il denumeste 'o salbatica dragoste de independenta'.

Ca tablouri importante ale artistului se pot enumera:

• teme mariane si cristologice: Adoratia magilor (Galeria de pictura, Viena), Vindecarea orbului (Muzeul din Parma), Hristos izgonindu-i pe negustori din templu (Institutul de arta, Minneapolis), Batjocorirea (Muzeul National, Cardiff), Apocalipsa (Muzeul metropolitan, New York)

• (grupuri de) apostoli: Sfintul Luca (Societatea hispanica a Americii, New York)

• sfinti: Sfintul Ieronim (Frick Collection, New York), Sfintul Ioan Evanghelistul (Muzeul Prado, Madrid), Sfintul Mauriciu (Muzeul de arta, Bucuresti), Sfintul Martin si cersetorul (Galeria nationala, Washington)

• portrete: Cavalerul cu mina la piept (Muzeul Prado, Madrid), O doamna (Muzeul de arta, Philadelphia)

• alte teme: Laocoon (Galeria nationala, Washington), Inmormintarea contelui de Orgaz (Biserica Santo Tome, Toledo)

El Greco traduce fidel din natura si geniul spaniol ceea ce vibreaza la unison cu singularul sau temperament - violenta, gravitatea, exaltarea, tristetea, misticismul, intimitatea - si izbuneste sa ofere o opera originala, eterna, gasind un drum pe care-l poate denumi al sau.

Sacrul, prin creatia sa, ajunge la expresie maxima, inegalabila!

Referinte:

1. Manuel B.Cossio - 'El Greco', Ed. Meridiane, Bucuresti, 1985
2. Gregorio Maranon - 'El Greco si Toledo', Ed. Meridiane, Bucuresti, 1977
3. Mihai Dragomirescu - 'Medicina si arta plastica', Ed. Facla, Timisoara, 1986
4. *** - 'Dictionnaire Enciclopedique de la Peinture', Bookking International, 1994

= august 1998 =