Pictor, gravor si sculptor suprarealist german, Max Ernst s-a nascut in 1891 si s-a stins la Paris in anul 1976. Spre deosebire de Salvador Dali sau Ernst Funchs care au recurs la tehnici traditionale pentru a infatisa o lume monstruoasa, Max Ernst foloseste metode moderne: colajul, frotajul, estompajul, extragind din banalul obiectelor un izvor de mister si asocieri insolite. "El aduce fragmente de nereconstituit ale labirintului. Este ca un joc de pasienta al creatiei; toate piesele, neverosimil despartite unele de altele, nu mai cunosc intre ele nici o afectiune particulara, cautind sa descopere noi afinitati." (André Breton)

Intre anii 1909-1914, Ernst studiaza la Bonn filosofia si psihologia si este educator in cadrul unei scoli pentru surdo-muti, fiind interesat de toate formele de expresie picturala a bolnavilor, in special mentali.

Autodidact, primele lui pinze vadesc influienta lui Van Gogh. Un impact evident il are asupra sa si August Macke pe care-l intilneste in 1913 si care-l ajuta sa expuna la primul salon de toamna al artistilor germani. In acelasi an, intr-o calatorie la Paris ii cunoaste pe Guillaume Apollinaire si Robert Dwlounay, orientindu-l astfel intr-o noua directie.

Dupa primul razboi mondial la care participa activ, in 1919 fondeaza, cu Jean Arp, in Cologne, grupul dadaist W/3. Creeaza o serie de colaje folosind diverse tehnici grafice sau subtile transformari: "Fruit d'une longue experience" (1919), "La chapeau fait l'homme" (1920).

In 1920, va creea primele foto-colaje si cu un an dupa ii va intilni pe viitorii initiatori ai suprarealismului: Paul Eluard, André Breton si Tristan Tzara. Se stabileste la Paris si dezvolta o prietenie strinsa cu Paul Eluard, caruia ii va ilustra poemele. La mijlocul anilor '20, pinzele sale "La femme, la vieilard et la fleur II" si "Pietà ou la révolution nocturne" (parafraza la "Pietà" lui Michelangelo) anunta o maniera suprarealista inspirata de Giorgio de Chirico.

Ernst este unul dintre co-fondatorii grupului suprarealist la Paris, din care se va retrage dupa 1938 si din care va fi exclus definitiv in 1945.

Motivele padurii si pasarii, simbolizind dragostea si moartea, se regasesc frecvent in operele acestei perioade ("Monuments aux oiseaux", "Noces d'oiseaux", "La foret").

In anii 1930 realizeaza primele sale sculpturi ca "Habakuk". Concomitent, concepe o serie de romane-colaj, texte scrise de artist si ilustrate cu desene inspirate din cele ale secolului XIX. In 1937, Max Ernst construieste decorurile pentru "Ubu rege" de Alfred Jarry.

Debutul celui de-al doilea razboi mondial il determina, dupa o perioada de prizonierat, sa emigreze in Statele Unite, unde va edita revista VVV impreuna cu David Hare, André Breton si Marcel Duchamp, insemnind nasterea curentului suprarealist american.

In 1942 da la iveala deosebita "L'Europe après la pluie II", precedata de "Antipope", revenind la marea pictura in ulei, foarte colorata, cu "Vox Angelica" (1943) si anticipind metoda lui Jackson Pollock - dripping - in "Jeune homme préoccupé par le vol d'une mouche non-euclidienne" (1942-1947).

Operele de dupa anii 1945 sint impregnate de elemente cubiste si geometrice ("Euclid").

In 1953 se va reintoarce in Franta unde se stabileste definitiv. Printre ultimele sale creatii, cea mai remarcabila este "Maximilienne ou l'exercice illégale de l'astronomie" (mixtura de scriere, colaje si aqua-forte).

Alchimiei spirituale ii corespunde la Max Ernst o alchimie a procedeelor de expresie: "lichide pietrificate, metale topite, zgure reflectind lumina dupa un iluzionism tactil extrem de rafinat utilizind retete complicate si secrete care par imprumutate din cartea de farmece a unui cabalist." (M.Brian)

Ernst prefera sa includa personajele intr-o atmosfera aflata la limita dintre spectacol si vis, recurgind la o stranietate plina de poezie si lirism. Din explorarile subconstientului extrage combinatii stranii, personaje statuar-arbitrare incluse in decoruri atemporale, iar pe masura ce cistiga in virtuozitate si imaginatie, adauga o nota de nevroza, de anxietate, pierzind controlul spatio-temporal ("Echo", "Napoleon en desert").

Astfel, artistul ajunge "sa joace cu o constanta bucurie rolul unui receptor de unde" (Patrick Waldberg), mod metaforic de a spune ca acorda subconstientului functia creatoare suprema.

Decalcomania, procedeu permitind reproducerea culorilor si obtinerea unor forme si structuri pline de imaginatie, il inspira la voia intimplarii, determinindu-l sa haladuiasca prin labirintul propriei sale opere, indemnind pe privitor la asociatii de idei, provocindu-l!

Referinte

[1] Gheorghe Ghitescu - "Antropologie artistica", Editura didactica si pedagogica, Bucuresti, 1981

[2] J.Debicki, J.F.Favre, D.Grunewald, A.F.Pimentel - "Istoria artei", RAO, Bucuresti, 1998

[3] *** - "Dictionnaire Encyclopedique de la Peinture", Bookking International, Paris, 1994

[4] Mihai Dragomirescu - "Medicina si arta plastica", Editura Facla, Timisoara, 1986

[5] Dan Grigorescu - "Aventura imaginii", Editura Meridiane, Bucuresti, 1982

= ianuarie 1999/iunie 2000 =