Corabie lumină

Judecînd valuri şi laşe oceane,
ascuţind zgomot, plutind iarăşi,
sîntem mai vii, într-o derivă albă,
argonauţi căutînd împăcare dulce
şi falnic monument al iluziilor,

sîntem aproape de sfîrşitul mării,
lîngă ţărm de sticlă, oglindind
neputinţe gri şi noi dureri,
putem astfel învinge paloarea
atîtor aşteptări fracturînd suflet.

Ni-e corabia lumină, bastion dur,
ni-s vieţile de sfinţi păzite-acum,
înotăm spre lumea cea nouă-n zile,
binecuvîntaţi de vis, ascunziş ud
al atîtor ploi sacre, promiţînd iubiri.

= 09-aprilie-2005 =

N-am ştiut că eşti...

Te-am iubit prea adînc,
făurind furtună-n inimi
şi dezlocînd aspra viaţă,

te-am dorit prea sus,
urcînd în braţele tale
de poveri atîrnînd iar,

te-am atins, prea rece
înotînd alături de buze,
substituind solzi cu cer,

te-am visat prea mult,
şiroind de-ntrebări vii,
ducîndu-mă spre moarte,

n-am ştiut că tu eşti
atît de frumoasă, zveltă
umbră a despărţirii-albe!

= 20-martie-2005 =

Iubind lumina, găsind culoare

Iubind lumina,
sîntem mai uşori,
plutind spre cer,
continuind goana
atîtor frici gri,

sîntem mai bravi,
eliberaţi total
din braţele-arse
ale destinului,
prea jalnic zar,

iubind lumina,
vom găsi culoare,
sacră hrană
a ochilor noştri
prea trişti acum?

= 01-aprilie-2005 =

Întrebări şi exclamînd...

Cît din fericire-i inel sterp,
rostogolit peste oase şi cer,
cît din cuvînt nu-i corupt,
ruginind în clopotele-amorţirii,
cît din acest peisaj intern
nu-i decît sacrilegiu lucind
de prea tehui aşteptări arse?

Ce vor poeţii, lumea taie blînd,
ce doresc pîinile, ciorile desfid,
ce-aruncă spaima, colectează apa,
nimic nu se pierde, totu-i vis!

Cît din prag devine groapă,
prăbuşind noroc şi fals orar,
cît din stele nu-i decît mască
pitind deziluzii ale unor zei,
cît din acest discurs e foaie
născocită de monstrul etern
al nebuniei din fiecare prunc?

Ce se-ntîmplă-n literele milei,
destinul răstălmăceşte-n pămînt.

= 09-aprilie-2005 =