O întîmplare pe obraji
Deşi-mi urăsc părul din creier,
deşi-mi rad zilnic gîndurile aspre,
împrospătîndu-mi mintea cu colonie,
seara simt o negreaţă groasă
cum vopseşte obrazul axonilor,
o greutate cocoşată se depune
pe suflet, în zadar port lama...
Dimineaţa, odată cu săpunul
soarelui făcînd clăbuci peste oraş,
mă trezesc îngropat de pădurea
noilor monştri crescuţi de idei,
mă lupt inutil cu visul oţelit
ce-mi rupe nemilos stratul cald
al liniştii protectoare, îngheţ!
Şi mă-ntreb de ce nu-s imberb,
indian uşor fără raţiune,
aruncîndu-mi briciul cărnii
peste lumea ordonată şi deasă,
fire de păr din barba planetei...
Dar n-am ce face, a venit iar
frizerul alb, în ochi are lama,
în minte sticleşte briciul,
e singurul privilegiat cu păr,
tufă gînditoare urînd oamenii
condamnaţi la sanatoriu chel!
= 10 - mai - 1994 =
Unghii
Mi-au crescut mari unghiile memoriei,
pot astfel zgîrîia toate paginile albe
ale amintirilor afundate-n mine,
înfăşate în ceaţa confuziei reci,
sper să nu vină momentul fatidic
al tăierii lor, al decimării minţii.
Pînă atunci, încerc să le lăcuiesc,
scormonind prin oja întîmplărilor
după o picătură de bucurie lucioasă,
aşa mi-aş vopsi toate gîndurile,
nimic nu găsesc, doar arse glasuri
şi pitice icoane de cuvinte de fier.
Zadarnic mai posed unghii mîndre,
falşi ochi cu care-i înzestrat creierul,
am orbit complet şi timpul e bocet
preschimbat în foarfec sever şi ferm.
|
Visul fierbinte
Visul mi-e fierbinte,
timpul şi-a frînt magiile,
dar încă n-am murit
şi nici nu m-am născut,
deşi semnele schimbării
licăresc pretutindeni,
nu ştiu dacă dorm
ori ochii-mi sînt trezi,
nimic nu-i cert aici...
Visul mi-e fierbinte,
restul însă prea-i rece,
ca un iceberg muribund,
de ce nu mi-aş topi
aceste cuvinte flambate
şi n-aş fabrica lanţ,
ferecînd durerea?
Boala încă-i vie-n suflet,
oricîte ierni ar erupe,
oricîte veri măcelăresc anul,
mi-a mai rămas,
medicament unic,
visul cel fierbinte,
la care-mi încălzesc
secundele de moarte,
clipele de trăire,
toate mădularele minţii,
seminţele din marsupiu.
Dar nu-s mai fericit ca ieri,
nici mai trist ca vîntul,
somnul medaliază patul,
frigul sapă tranşee-n soare,
visul mi-e fierbinte
şi nimic altceva
nu mai este important.
= 19 - mai - 1997 =
Strigăte reale
Strig!
Glasuri de lut primesc darul meu.
Ceruri de plumb se frîng de larmă.
Inimile morţii îşi ling secundele
şi urletul devine nou-născut.
Strig?
Sincopate dureri curg prin oameni
acoperindu-le ochii cu noapte de os,
cum pot să-i salvez de la tăcere,
cum aş putea să le deschid timpanul?
Strig...
Ecouri de mătase-mi răspund vag
cu noi alte urlete zadarnice şi slute,
preschimbîndu-mi buzele-n cioburi
şi limba în papion al timpului...
Într-adevăr strig.
= 13 - mai - 1997 =
|
