Fereastra

Privesc: sub fereastră.
Unde-i tac picioarele?

Acolo unde transparent
capul m-adapă cu oraş,
cu oameni de trotuar
şi furtuni pletoase, gri?

Uit. Pe mine însumi.
Într-o fereastră rece,
în regrete aburind roz.

Să-i mîngîi sticla,
braţe fragile-n suflet?

Observ: la fereastră.
Un alt cer de noapte
cules dintr-o inimă,
al meu arctic zbor?

E frig peste şoapte,
semne-n palma mea
ghicită de fereastră:
poartă spre-nchideri?

        = 04-octombrie,
        08-noiembrie-1998 =

A număra cerurile

Într-un cer se rostogoleau punţile minunilor,
în alt cer foamea-şi masacra plozii arşi
de mistuitor dor de-a mai deveni o pîine,
într-un cer fluturi puri ajungeau spioni,
încendiind minţi de vampiri ai vopselei urii,
în alt cer mandolina improviza scutece
s-acopere-o ruşine mai mare ca un os, ros,
într-un cer cîinii-ngroapă vise de măduvă,
uitînd că fructul oprit deja a mucegăit,
în alt cer viscolul licitează verzi paltoane
pentru cei doi copii, viziune a timpului,
într-un cer este cald, înmiresmat desen,
în alt cer ustură gerul final al vieţii.

Numărînd ceruri s-a omis doar bucuria.

        = 14-octombrie, 08-noiembrie-1998 =

Nimeni şi ploaia...

Nimeni nu spală ploaia
de bocancii unor picuri
prea grei în toxice mirări,
prea uşori mingîind oase,

nimeni nu stoarce ploaia
de trenul unor afecte
urcînd prin tunelul vid
al altor tristeţi verzui,

nimeni nu sapă-n ploaie
o fîntîna de uscăciuni,
să nu mai existe sete
în toţi norii privirii reci,

nimeni nu ştie o ploaie
mai bună de-o umbrelă,
mai vie ca un alt potop,
promisiune argintată iar.

Fumegă-n mine ploile,
plămînii mi-s burlane
pe care luneca gîndul
de-a fi torent de foc...

Nimeni n-ascultă ploaia
deşirînd versuri albe
din ciorapul unui erou,
învingător al poeziei,

nimeni nu vede ploaia
pe care-am sădit-o azi,
la margine de curcubeu,
brîu al noului născut,
mîntuitor al pustietăţii.

        = 06, 08-noiembrie-1998 =