Bondarii

Orbecăind, prin inelul fericirii,
bondarii nu cunosc polen bun,
să-l transforme-n aur pur,
asemeni alchimiştilor bătrîni,

zborul e frînt azi,-n acest delir,
prea strîmt să se cheme viaţă
şi prea larg să-nchidă suflet,

bondarii nu cunosc odihnă roz,
nici soare tulburînd existenţe,
nu ştiu că florile-au murit,
substituite de lacrimi vinete,

zborul e minciună, azi, aici,
între-aceste slove prea plate,
farfurii hrănind doar iluzii,

căci orbirea-i la mare cinste,
adorată de reflectoare, iarăşi,
bondarii fost-au amăgiţi, vai,
terfeliţi de promisiunea vie
a unui zbor spre miere albă.

= 04-aprilie-2002 =

Plată: mai puţin sau mai mult

Mai puţin decît un ban,
decăzut din medalii-aurii,
mai mult ca bogăţia gri
a cerului cufundat în om,
nu exist,-aici, printre ani
prea grei şi prea-ofiliţi,
nu pulsează decît moarte,
pentru toţi şi pentru timp.

Pustiul n-aşteaptă faima,
căci omul deja-i bătrîn,
ostenit de sfinţi şi de voci,
nu există altceva, aici,
labirintul gîndirii oarbe
s-a-nchis, ucigînd artă,
răstignind nisipul minţii.

Mai puţin, mai mult, acum?

= 23-martie-2002 =

Nimicuri...

Un mixaj de gînduri,
pentru doliul firii,
pentru caii din inimă,
nimic mai pur, verde,
străjuind dorinţa
de-a continua delir,
nimic mai abstract, nud,
ascunzîndu-mi sensul
de-a trăi mai sus,
printre nisipuri şi foc.

Ce mai rămîne-acum,
intangibil, fără număr?

Nu-ncerc alergare laşă,
nu vreau lacăt crunt,
mi-e singurătatea lupă
prin care sorb obsesii
şi tot mai multe ierni,
nimic mai alb, putere,
înălţîndu-mă din nou,
peste poduri şi inele,
peste iarba altor ploi.

Nimicuri, clocot inutil!

= 24, 27-martie-2002 =

Aşteptare de monstru

Aşteptînd, într-o larmă de roz,
printr-un tunel al groazei,
iubind un nou ritm intern,
fără de-oprelişti şi temeri,

aşteptînd vagoanele nopţii
să deraieze-n gînd frînt,
dorind mai mult, mai vechi,
fără de beznă şi de inimi,

aşteptînd, monstrul nu moare,
e-n fiecare ochi, pulsînd,
e-aici,-n strune şi flamuri,
instaurînd alte-obsesii reci,

monstrul nu poate evada, deloc,
e-nchis în oamenii prea uzi,
purtat în pîntec, născut iar,
protejat de cerul din palme,

aşteptînd ultime-ofrande-arse,
într-un clocot de ispitiri
şi vuiet prea adînc, aici,
în cochilia verde, a timpului.

= 31-martie-2002 =

Ambiţii (în artă)

Mi-am aprins lumea,
să lumineze dureri,
să cufunde visuri
în scoici de soare
şi dricuri de fier,

am zăvorît larma
în statui plăpînde,
printre roci şi foc,
să nu şoptească roz
triumf al pasiunii,

am vrut mai mult,
asemeni artiştilor uzi
ce n-au ştiut coşmar,
n-am obţinut cerul,
cuprins de năluciri.

Astfel, olog şi copil,
străveziu punct laş,
nu pot continua, azi,
această fugă-n mine,
prea ostenit de ploi.

Cine-mi va descleia
dorinţa de-a urca
spre noi iluzii-albe,
către lumi lucioase,
biruind arta grea?

= 09-aprilie-2002 =