Sabin Corneliu Buraga

Şanse —
de-a-nflori-n final,
cînd ostenesc urile
şi oamenii-ajung iar
simple puncte pe zar.

Doar atunci: pîrguire.
Doar atunci: coajă gri,
a treptelor spre sămînţă,
ca viitorul să n-apună
lipsit de nostalgia clipei.

Şanse —
de-a creşte răspicat,
printre monştri verzi
şi nervuri stranii,
alături de suflete.

Doar atunci: mîntuire.
Numai cînd ruga arde,
distrugînd confuzii laşe,
aleatoare bucurii-n cer,
ca viitorul să se nască
din vuietul păcatelor.

Şanse —
de-a trezi o lume?

Zilele nu curg,
doar cresc în pomi,
ispitind albine
şi puţini nori.

E timpul ciobit,
ceaşcă străveche,
nimic mai curat
decît acest prag...

Ce trebuie iar
să picure-n inimi,
otrăvind frunze,
spintecînd iluzii?

Zilele nu curg
să umple timp,
să prelingă ani
saturînd cenuşă,
altceva trebuie
să stingă cer.

Spirit prea dens,
imposibil de diluat
în somnul raţiunii,
în norii de păcate,
în artele lichide
inundînd strigări.

Spirit prea dens,
dop astupînd cer,
să nu curgă moarte,
să nu fugă sfinţii
plictisiţi de stele
şi de rugăciuni.

Spirit prea dens,
ca o pîclă verde
îmbrăţişînd oraşul,
ca nimeni să plece
dincolo de fapte,
înfrunzînd iar.

Spirit, care-ţi este
tăria octanică,
încotro se preling
zbaterile-n van?

Căutînd iar întrebări,
găsit-am coajă de pîine
s-aline gîngurit,
s-adape clopote-n ceaţă,
să-mi adune frica
de-a deveni carne gri.

N-am putut înmulţi
firimiturile din stele,
n-am reuşit a sticli
în solzii-nţelepciunii,
fost-am slab şi naiv,
căutînd doar întrebări.

Ce răspuns trebuie
să dau orbilor grei,
ciungilor din cărţi,
nebunilor de iarbă,
decantîndu-mi ura
şi pildele din ochi?

"Căută iar întrebări."