Întrebând de inocenţă

Când ne vor şopti
picioarele
că suntem sfinţi,
că putem urca
scara către vis?

Când ne vor mângâia
durerile,
roşii, cochete,
arătându-ne calea
spre-o naştere nouă?

Când vom scanda
cuvintele
ce deschid abis,
dincolo de lacrimi,
dincolo de pagini?

Să fugim,
să iubim,
să strigăm,
doar aşa trăim
printre clipe,
blestem al fricii
de-a rămâne singuri.

Să fugim,
să iubim,
să strigăm,
târâind emoţii,
şiroind prin fapte...

Doar aşa fi-vom
iarăşi copii?

= 19-ianuarie-2011 =

Părăsire

Poeziile nu-mi cresc
în palme,
acolo unde zorii curg
şi-mi spală angoasa,
ca o nouă oglindă
pârlind fiecare vis.

Poeziile nu erup
în cănile trupului,
amestecate cu puroi
şi ceaţă de vârste,
n-am cum să le
ghicesc printre idei.

Poeziile nu-mi urcă
secretele,
acolo unde se nasc
revelaţii fragile
şi-ntrebări gri,
făpturi de lacrimi.

Sunt singur,
părăsit de poezii,
fără cochilii largi,
lipsit de rime,
aştept prea mult
mirajul lor.

Poeziile nu vor veni,
pe genunchi,
sub pleoape,
în oasele ştirbe,
sunt deja departe,
herghelii-n rai...

= 19-ianuarie-2011 =