Numai atît? / Urcuşul

O zi clătită-n rugi,
un imn năclăind inimi,
doar atît oamenii doresc
s-aprindă-n aripile gri
ale îngerilor din statui,
deghizaţi-n copii curbi,
numai paloarea vremii
mai poate ospăta veacul,
hrănind frici şi-abisuri.

Fără ciocan, fără foc,
nu poate fi clădit acum
noul suflet, alb fulger,
gonind prin paradisul
atîtor închipuiri flasce,
în zadar oamenii-ntind
plase şi ziduri prea roz,
nu vor prindre sfinţii!

O zi ruptă-n foame udă,
un lătrat prea tardiv,
atît consumă bunătatea
ce vitraliile picură blînd,
să fie sete, să fie timp,
ca oamenii să urce iar
în comănacul cerului,
instaurînd vuiet cumplit?

= 01-octombrie-2003 =

Recurentă moarte în plic

Am murit din nou,
călărind lumini,
fugind de sunete,
îmbătrînind vernil
pe-o filă de ani,
pe-un catafalc, uşor
ca simplu plic
trimis vremii gri.

Am murit iarăşi,
răspunzînd epistolei
cu-n triunghi
rupt de-un ochi,
sfînt echer umed
cu care se preface
geometria vieţii,
năclăind suflet.

Am murit din nou,
Timbru prea plăpînd,
lipsit de ştampile,
încercuit de frici,
fără alte dovezi
c-aş fi parcurs
calea de lapte
a mîntuirii albe!

Am murit, iarăşi?!

= 27-octombrie-2003 =

Lipsiţi de toate

Fără control, doar cu becul
aprinzînd paradis în noapte,
alături de ochiul sterp din os,
iluminînd rătăcire şi delir,

fără fapte năcînd infinit
în spirala dintre oamenii goi,
prea curînd electrizaţi-n zori,
istoviţi de menta primului pas,

fără litere, doar cu stiloul
desenînd muzică-n balet,
alături de corul plin de viespi,
conducînd dric spre mîntuire,

numai aşa, lipsiţi de toate,
fi vom eliberaţi de văzduh,
mai buni-n clepsidre şi fulgi,
mai pufoşi decît iarna urii!

Doar noi doi, plecînd din noi,
penetrînd gheaţa tăcerii verzi
şi redevenind fire de iarbă,
final vegeral al iubirii obosite
ce ne-a făcut să fim iar vii!?...

= 20-noiembrie-2003 =

Ce se-ntîmplă-n ecrane?

Vînînd sfinţi, capote de rîvnă,
măsluind credinţa prea flască,
ucigînd biserici-n rugi calde,

e tot ce se-ntîmplă-n ecrane,
alături de vraja minţii reci,
e tot ce merită lumînările,
prea ude de teroarea vremii,

sufocînd icoane, simpli nasturi
cu care se-nchid sufletele roz,
condensînd cuvinte sacre, vii,

e tot ce se petrece-n oameni,
alunecînd spre moarte dulceagă,
e tot ce se spune peste zi,
aglutinînd şoapte şi falsuri.

Nimic nu vindecă oboseala,
nimic n-aduce alt tărîm,
zidind în ochi bucuria gri
a trecerii-n paradis, înc-o dată!

E tot ce se-ntîmplă-n ecrane?

= 14-decembrie-2003 =