Joc etern?
Jucăm, cu toţii, un joc searbăd,
numit de cei pesimişti dragoste,
socotit de cei timizi descîntec cald,
nu ne săturăm să mutăm suflete
pe tabla neagră a vieţii cocoşate,
mai dorim ca piesele să tacă
şi să ne-asculte cuvintele reci.
E poate prea multă speranţă
pe care-o purtăm în inimi,
ca pe-un colier udat de magie,
sîngele nopţii curge peste noi,
dar continuăm să jucăm iar,
în fiecare crăpătură a minţii,
în orice firimitură din pîine,
acest joc toxic, crudă eternitate.
Ni-s goale ferestrele ochilor,
nu mai vedem decît scorul alb
acumulat din înfrîngeri şi foc,
mai trebuie să mai trişăm puţin
ca falnicul cîştig să curgă
peste degetele noastre arse de joc,
peste timpul transformat în corb.
= 13 - decembrie - 1997 =
|
Circ: o colecţie
Un gînd mai uscat în tăcere,
o coardă mai dreaptă ca un cer,
un ghem de mototolite dorinţe,
o rană picurînd de şerpi vinovaţi,
toate-aceste accesorii perfide
s-au îngrămădit în cuşca mea,
le ţin să-mi hrănesc oaspeţii
ce-aşteaptă hotel de la mine,
de la ochii mei avînd paturi moi,
de la costumul de recepţioner
pe care-l port în loc de nud,
vreau să-i otrăvesc pe toţi
cu toate zîmbetele fioroase,
cu nişte jocuri de la morgă!
Dar ei îmi cotropesc odăile
numite vetricole de tratate,
îmi dezvelesc pledurile minţii
dorind să-i îndestulez iute
cu noi tumbe, cu alte numere,
m-au angajat să-i torturez
cu-n pistol umplut cu lacrimi,
cu-n bici catifelînd privirea,
nu le pot oferi decît cadouri:
o rană plină de rugăciuni aspre,
un ghem din chelia timpului,
o coardă cocoşată de fetiţa urii,
un gînd mai preţios ca nemurirea.
Astfel, hanul meu a devenit circ:
o colecţie pentru castă perversitate.
= 16 - decembrie - 1997 =
|
