Ni-s medicamentele...

Ni-s medicamentele mărgele
cu care ne mîndrim la prînz,
după voiajuri prin cripte,
înainte de călătorii gri,

ni-s pilulele umile pietre
ajutîndu-ne să nu plutim
peste oraş, umflaţi de vînt,
purtaţi de-ambulanţe ude,

ni-s hapurile bucurii albe,
buline-mblînzind spitale
şi grădini de cimitire acre,
sîntem fericiţi şi-atît de vii!

Nici o-ntîrziere de prisos,
nici-un gînd de-a uita moarte,
avem medicamente din belşug,
şanse de-a prinde ploaie,
de-a-nfrunzi de chimicale,

ni-s braţele de dragoni pline,
desfătări de pastile grele,
sîntem pregătiţi de cădere-n van,
îmbogăţiţi cu paloare şi vis.

Ni-s maladiile mai eterne
decît piramidele din calendar,
decît minunile arzînd iarăşi,
e timpul să fim vindecaţi,
înhumaţi frumos în aspirine?

Ni-s medicamentele secrete
cu care salvăm această lună
de migrena de-a muri iute
într-o ceaşcă de cianură roz...

= 29-octombrie-2006 =

Desene ale lumii

Unde-i creionul ce-a desenat lumea,
dînd fălci, cleşti, răni şi rădăcini?

E timpul altor decoraţii, ierburi grele,
să mînjească realitate, împlinind abis,
ca nimeni să nu plîngă, acidulat iar
de-atîtea metamorfoze ale vremii,

e clipa unor picturi mai brave, da,
celebre greşeli, orori de chinuri albe,
doar aşa artiştii vor deveni-ngeri,
stropind veşnicie cu benzina morţii!

Unde-i urma de grafit a disperării,
ca haşura să cuprindă sori şi zile?

E timpul celor netalentaţi să spere
la desene mai pure, siluete-n vînt,
întregind colecţia de schelete sfinte,
piloni sprijinind muzeul zis lume.

= 20-august-2006 =

Infinit promis

Infinitul nu zace în mere,
ci în carnea săgeţilor,
printre viteze şi-ascuţiri.

Astfel, poate fi imitat iute
de cai, de bani, de vîrste,
rostogoliri spre neant crunt.

Infinitul n-aşteaptă ca arta
să se strice-n frigidere,
zise muzee, alunecînd uşor,
ci construieşte virtute gri,
s-acopere prunci şi profeţii,
ridicînd spaima de pe lume.

Astfel, oamenii strîng cenuşă,
colecţionează oase de timp,
s-atragă infinit, cer promis...

= 30-septembrie-2006 =

Flămînd pentru tine

Te-am mîngîiat,
dar n-ai răsunat
de-alămuri glaciale,
nici de piane
prefăcute-n stropi.

Te-am urmărit
şi te-am atras
către lumini vii,
spre noi castele,
dar n-ai dorit
să-mi locuieşti
în pîinea minţii!

Ai rămas aceeaşi,
singură, gravă,
străjuind poteci
spre neant adînc,
fără partituri,
doar cu tăcere...

Te-am vrut aici,
sub cerul orb,
să-ţi iau visul,
dăruind vag inel,
promisiune udă.

Dar ai fugit iar,
mai departe, nălucă,
fără de trepte,
numai cu zboruri,
lăsîndu-mă uscat,
cu harpa ruptă,
cu paşi stîlciţi,
flămînd d-etern...

= 24-octombrie-2006 =