Cerule!

...Căci ai căzut din oameni,
te-ai rostogolit, imberb,
peste pădurea de minuni roz
a timpului prea harnic,
peste ceasornice văduvite
de bronz: stigmate reci,
te-ai răsucit în rănile
atâtor clopote jinduind la tine,
tu, cerule prea gol,
semn al puterii nevăzute-n ochi.

Prăbuşirea-i eternă,
horcăind în lama frunţii,
te-au alungat poeţii,
te-au năruit clovnii,
n-ai mai rămas aici,
printre viermi şi copii,
tu, cerule prea stins,
tăiat de stilourile sorţii.

Unde să te ducă omul,
cum să te miluie vremea?

Tu, cerule, nu mai eşti
decât o gaură-n cruce,
aşteptând pironul tăcut
al răstignirii lumii,
ca totul s-ajungă timp.

= 06-decembrie-2002/
04-mai-2003 =

Sculptor şi cerşetor

Pietrificând larma,
am ajuns sculptor,
biet muritor
într-o lume de roci,
fără dălţi moi,
lipsit de-nchideri
şi cârjă lină.

Nu pot zămisli
prunci din statui,
bătrâni-n ceruri,
nu pot căuta iar
pretext de-a fi
mai blând, uşor,
ca arta din clipe.

Scăpătat, orbecăind
peste muzee laşe,
am ajuns cerşetor
al formelor mute,
simplu paznic
fără de trupuri,
al geometriei mag.

Marmura-i fărâme,
nu pot continua,
am uitat iubirea!

= 22-ianuarie,
04-mai-2003 =

Am uitat (de frică)

Alimentat de năruite zile,
de soarele din trandafiri,
prea toxic, prea-ndepărtat,
am uitat să chem spaimă,
să-mi ardă iubirea din ochi,
să cufunde suflet în larmă,
am uitat să mă-mbrac
în melc traversând deşert.

Sînt pribeag, într-un zig-zag
de prea-amare rătăciri?

Mi-e drumul strâmb, îndoliat,
mi-s braţele obosite, flamuri,
de-atâtea poveri, din ocean,
am uitat fluture s-ajung,
răscolind grădini şi fântâni,
am uitat că omizile-s mute,
ca şi cuvintele din măslini.

Sînt singur, cotropit de frică,
ce cochilie mi-ar fi pe plac?

Nimic nu mă răsfaţă-n zi,
nu-mi dă zâmbete şi vorbe,
am fost orbit de lumini
ce n-au ştiut c-am murit
pe crengile unor alte rime,
zbuciumat de-un joc etern.

Sortit lacătelor din pâine,
pregătite să elibereze cer,
cum voi transforma teama
în grădină de miresme roz?

= 04-mai-2002/
04-mai-2003 =

Ploaie de toamnă

Plouă din fluturi noi culori,
îmbujorând ferestre, deschizând stele,
să intre sărbătoare, să fie cald
în toate sufletele, bile sterpe,

plouă şi cu frunze de dorinţe,
ciucuri de-alambicate amintiri,
înăbuşind oglinzi, chinuind timp,
să fie mai aproape toată larma
de-a crede-n zile prea cochete,

plouă, pretutindeni un pustiu
zvâcneşte din alămuri şi cuvinte,
prin oameni pitit, prin lume dus,
umezind buze, distrugând vis,

e toamnă-n strune şi inimi.

= 06-septembrie-2002/
04-mai-2003 =