Munte într-o dimineaţă

E munte-n patul dimineţii,
cîrlionţat vîrf de răsărit,

s-au trezit gîlcevile zilei,
rupînd alt chip de trandafir,

să fie roz oamenii mîndri,
să fie uzi, să curgă iarăşi,
cuprinşi de febra căutării.

Urcuşu-i lat, atletic somn,
spirale-nfăşoară minte gri,

e lumină peste cerul orb,
flamuri flutură-n piscuri,

să fie mulţumiţi morţii,
să fie sculaţi toţi eroii,

drumul nu-i lin, miraje,
e munte-n osul dimineţii,
cîrjă bună-n ascensiuni!

        = 24-martie,
          20-aprilie-1999 =

Doi orbi

Un orb în văzduh
conduce lumea ochilor,
defrişînd fîntini largi
şi clare rădăcini-albe,
îndoind retina grea,
pată de moarte-n fulg.

Un om pe pămînt gol
doreşte cer de ochi
să se privească-n zi
pentru-a afla noapte,
punte de-ndoieli moi,
scaun al mirării vechi.

Doi orbi sînt aici,
în acest gînd roşu,
cînd vor zămisli
copac al clarviziunii?

        = 27-decembrie-1998/
          20-aprilie-1999 =

Nisipuri

Nisipuri preling fericirea 
mirajului altui pustiu,
destin adăpat cu dune,
cu vînt mişcînd zilele,

prea multă sete curge
din caravana unui gînd,
prea multe-ntrebări ude
ar trebui să latre pămînt,

omu-i blocat de nisipuri,
lanţuri firave-n clipe,
îmbătrînindu-i mintea
cu obsesia naşterii roz,

trebuie doar aşteptarea 
să privească-n deşerturi,
poate oaza va sticli iar
pe cer, îndreptînd viaţă.

        = 08, 20-aprilie-1999 =

Am orbit?!

Am orbit
penetrînd luneta
dorinţelor de-a deveni:
far - conducînd ţărmuri spre corăbii,
bec - luminînd tainele inimilor,

mi-a crescut
în pîlnia minţii
un nou ciot de baston,
alb lujer speriind noaptea,
pot, astfel ajutat,
să mă scufund în frunze,
s-ajung întunecat menestrel
cîntînd doar scoica
din care izvorăsc dureri.

Am orbit,
aşa scrie-n lacrimi,
atît s-a depus pe gînd,
nu mai conteaz-acum
decît o generalizare-n simţuri!

        = 05-mai-1999 =

Cer[c] complet

Răsfrînt în geană de cer,
omul pare-o gheată
încălţind floarea nopţii,
nu-i pasă că frig muge
prin alămuri de nori,
prin cana laptelui iernii.

Dar omu-i puternic
şi poate modela poezia,
redînd demnitate literei,
eliberînd-o din somn,
poate ridica ghilotina
de pe gîtul firav de timp.

Duios, pur, omul plînge
că-i prea darnic şi bun
cu sufletul rănit iar
de ghearele raţiunii,
de şiret călcîi negru,
omul trebuie să uite
c-a devenit, brusc, cer,
lentilă a cărţilor.

        = 10-martie,
          20-aprilie-1999 =