Revenit: tablou
Pierdut prin castitate
şi-n purul dispreţ alb,
mi-am regăsit surîs,
devenind tablou iar,
de preţ exponat umed,
înfiorînd mulţimile,
speriind întunericul.
Stau-n cuşca ramei,
bogat, plin de culori,
privesc pereţii calmi
adăpostind noi pînze,
doar eu mai trăiesc,
restu-i numai artă,
machiaj pentru idei.
Nu pot reveni la om,
coborînd din muzeu,
rostogolind minţile
prin săli, spre lume,
sînt sortit a zîmbi,
într-o taină totală.
Curînd, va sosi, cred,
un maniac feroce,
va sfîşia pînza iar,
eliberindu-mă puţin,
voi simţi rana roz
şiroind de mişcare,
arătînd oamenilor
că-s viu, ca şi ei,
ieşind din timp.
Voi pierde bucuria
de-a avea surîs bun,
voi fi real, deci,
fără reverii aspre,
admirînd tablouri!?
Cîndva, mă voi opri
înaintea-unei pînze
strălucind a surîs,
calmă şi bizară,
voi scoate foarfec
şi voi tăia cătuşa
zîmbetului golit,
redînd înfăţişarea
şi destinul uman,
suferind fără final,
să-ncerce a picta
pacea altei arte.
Nu-i uşor a zîmbi
ca tablou sublim,
colectînd tristeţile
celor ce te-admiră!
= 27-septembrie,
23-24-octombrie-1999 =
|
Curînd ori tîrziu...
Prea curînd sămînţa a zămislit copaci,
lăsîndu-i pradă lupilor iernii minţii,
prea tardiv s-au deschis porţile raiului,
invitînd demoni să distreze rugăminţi,
să mai spere la moarte, trivială cătuşă,
inutil mai sperăm la surpriza sorţii,
la poleirea sufletului c-o tencuială
mai moale-n disperări, mai bună-n zile,
prea curînd vlăstarele-au erupt din noi,
prăbuşind singurătăţi şi remuşcări-arse,
prea tîrziu aşteptăm scrisori din neant,
anunţîndu-ne finalul nopţii fierbinţi
cînd am devenit aripi, cînd am murit.
Astfel, sîntem sortiţi să multiplicăm cer,
amăgindu-ne cu-n azur de cuvinte boante.
= 23-24-octombrie-1999 =
|
