Pretext de-a zidi

Am căzut peste cioburi,
tăindu-mi buzele,
retezînd orice iubire,
am rupt din mine
vaga îndoială gri,
înlocuind-o cu cer,
bucăţi de paradis.

Am vrut mai mult timp,
măsurat de speranţe,
clocit prin cărţi şi fii,
am dorit renaşterea
tuturor zîmbetelor,
pierdute cîndva, lin,
într-un ocean de inimi.

Toate-au trecut, albe,
depărtate-n lentilă,
toate s-au topit iute
lîngă focul uriaş
al privirilor mele,
am rămas s-aştept
alt pretext de-a zidi
floarea din tine...

Rănit şi bătrîn,
numărind declinuri,
mi-e prea greu,-acum,
să muşc din măr
şi s-ajung şarpe,
instruind lumea
să te dorească iar!

= 08-noiembrie-2005 =

Poezie de brînză

Aceasta-i o poezie de brînză,
felie dintr-o cădere-n lapte,
acolo unde vacile-s fericite,
transformînd soare-n viitor,
multiplicînd iarbă sfîntă iar.

Cine-o mănîncă va creşte alb,
către veacuri prea lichide-n
ani şi visuri elastice, roşii,
cine-o savurează va fi etern,
asemeni sfintelor bălţate-n idei.

Aceasta-i o poezie de brînză,
mai trebuie-o poezie de pîine,
ca tartina să fie perfectă,
dăruită preoţilor şi umedelor
victime ale tămîie-n exces,

cine-o mănîncă va păcătui iar,
în van zămislind candoare,
cine-o aruncă va cerşi cîndva
flămînzire de-argint, plată grea,
pentru vaci, pentru iarbă, veşnic...

= 19-noiembrie-2005 =

Uitînd buze...?

Buze şi puţin parfum,
pretext de scrum,
al iubirilor oţetite,
decantate-n butelii,
prea curbe-n dorinţe,
prea acre-n reverii,

buze şi puţin delir,
coclind minte falsă,
ucigînd castitate
preschimbată-n foc,
nimic mai profund,
nimic mai alb în cer...

Ce mai irigă noaptea,
ce mai sfîrşeşte ziua,
cît din om pluteşte
şi cît din vis topeşte,
uitînd buze de fum,
sentimente fără trup?

= 10-noiembrie-2005 =