Altfel (Nopţi personale)

Nopţile mi-s cufundate-n ecouri,
anii se rostogolesc peste munţi,
n-aş şti ce să salvez de la ură,
n-aş cunoaşte nisipul din ochi,
serile nu mă-ncîntă cu imn,
nici nu primesc daruri celeste,
sînt prea singur, exilat în zile,
pierdut printre ferestre şi sfinţi.

Nopţile nu vor instaura dureri,
dar nici nu vor avertiza arta
să-mi schimbe cuvintele verzi,
să-mi terfelească ezitările gri,
n-aş şti ce-aş naşte, ostenit,
n-aş cunoaşte viciul raţiunii,
doar dimineţile-ar fi scăpare,
medicamente pentru cei pitici.

Cîte nopţi vor deveni frică arsă?

= 10-aprilie-2002 =

Foamea-i aici!

Foamea-i aici, printre piloni,
lîngă ceasul dintre veacuri,
săracii n-o pot uita, deloc,
lipsiţi de zîmbetul sorţii.

Unde-i pîinea, unde-s zorii?

Nimic fără visuri-ncordate,
foamea-i aici, printre litere,
alăturînd poeziei hohot greu,
căci moartea-i peste tot!

Unde-i azurul din oameni?

Foamea-i aici, printre arderi,
lîngă orbii fără de zbor,
aşteptînd sosirea sfîrşitului,
între numere şî spaime...

= 16-aprilie-2002 =

Sticlă

Sticla dintre arderi şi fapte,
dintre bătrîni şi cochilii ude,
dintre visul uscat şi vitralii,
nu vindecă obsesii ori şoapte,
nu frăgezeşte licoarea minţii,

căci oamenii n-au alte pahare,
din care sunet roz să soarbă,
ei nu ştiu decît să moară lent,
încleştaţi-ntre zori şi beznă,
rarefiaţi de falsuri, deşiraţi-n
prea multe chemări fără gust,

sticla n-ajută semnele durerii
să ajungă morminte de suflete,
să transforme viermi şi cifre,
nu poate rostogoli cer în melci
şi ochi alături de tăceri gri.

Căci oamenii n-au alte frici,
le-au băut deja, crezînd tehui
în magia setei de orb coşmar.

= 17-aprilie-2002 =

Continuînd cursa...

Fără uşi deschizînd soare,
ecluze spre speranţe limpezi,
fără de fericiri cochete,
pendulînd prin ferestre,
fără zîmbete-n mătase
şi fără zile-argintii, aspre,
putem continua cursa,
depăşind concret şi becuri,
ajungînd campioni: sfinţi
ai acestor lumi de humă.

Nimic nu-mbreşte arta
de-a fugi de umbre ude,
de-a sări peste bariere,
fără disperări-n minte,
fără visuri iradiind buze,
nimic nu poate fi-acum
mai presus de victoria
ce ne va face mai verzi!

Fără cuvinte-n mlaştini,
detalii fără rost, ceţoase,
fără dansul culorii arse
fără zîmbet putrezit iar,
putem fi, din nou, eroi,
defrişînd frica de zbor,
mai puri şi mai caşti
decît hăul din icoane,
putem continua delirul,
mîntuiţi de chin greu.

Nimic mai bun, astăzi,
cînd sărbătoarea moare!

= 24-aprilie-2002 =

Sucombînd, străzile...

Sucombînd,
străzile nu-s mîndre
de copiii lor strîmbi,
pietoni prin moarte,
cîini de foc,
străzile nu pot fi aici,
între-aceste sticle,
euforici nasturi bravi,
trebuie să curgă
mai mulţi oameni,
eliberînd cerurile...

Sucombînd,
străzile s-au sinucis,
aruncîndu-şi podurile
şi paşii din secunde,
străzile nu pot fi aici,
peste mlaştini de idei
şî numere roşii,
în violoncelul urii,
cel dorit de toţi, eliberînd simţuri...

Sucombînd,
străzile stau în aşteptarea
unei mîntuiri mai blînde,
unui cîntec funebru,
pretext de-a continua
jocul mîrşav al minţii...

= 27-aprilie-2002 =

Falsitate

Mi-e zîmbetul de piatră,
aninat pe-acoperişuri roase,
mi-s degetele prea arse
de-ncercarea de-a ieşi uşor
din sticla de sub suflet,

nu pot traversa flori,
prea superbe lacrimi parfumate,
nu pot zămisli noi rîsete,
îmbobocind în zile de săpun,

mi-e braţul amorţit de larma
acestor litere turmetînd minte,
mi-s zborurile ucise de arta
de-a pierde icoane la biliard,
de-a irosi toată spuma timpului,

nu pot inventa şoapte,
mai hrănitoare ca ştirea falsă
c-aş fi din nou, aici, viu,
alături de fericiri de catifea.

Mi-e inima de viermi plină?

= 12-aprilie-2002 =