A fi profet în ocean

Scufundat, ca un batiscaf ignorînd lumina,
aştept de la peşti şi corali miracole verzi,
să-nfrunzesc puţin pe la ochi şi-n suflet,
capturînd dulceaţa verii şi toate fructele,
să mă mîndresc apoi cu seminţele apelor.

Doar rechini şi capcane primesc din ocean,
valuri năvălesc să-mi astupe speranţele,
numai cu primejdii m-am obişnuit să rîd,
ignorînd ţărmuri de liniştite-amintiri ude,
vreau miracole şi-o nouă viaţă acvatică.

Tehui, depăşesc submarinele gîndurilor gri,
ignor nebunia şi-ncerc să uit oamenii,
astfel cred că voi deveni stăpîn al mării,
odihnind etern pe fundul apelor negre,
împăcat cu neştiinţa de-a înota iarăşi
spre suprafaţă, pentru-a sorbi soare şi cer.

Adînc înmormîntat în oceanic deşert,
nu-mi mai rămîne decît să ţip ca profet,
propovăduind trecerea potopului sărat
şi-ntoarcerea sfîrşitului jinduit de-alge,
de meduze, de melci şi de rarii peşti.

= 16-iunie-2000 =

N-am vrut să fiu martir

Aş fi putut iubi cuiul din palmă
şi suliţa dintre oasele credinţei,
aş fi putut răzbuna lumea iarăşi,
prescriindu-i un destin mai curb,
aş fi putut cloci oul altui-nfern,
fragil exponat al tuturor relelor,

dar n-am vrut să fiu martir alb.

Aş fi putut izbi clopot c-o cirjă
de prea fericite zile clocotitoare,
aş fi putut pedepsi cerul iarăşi,
smulgîndu-i din aripi mîndria,
aş fi putut naşte simple seminţe
menite a sădi iarbă prin paradis,

dar n-am vrut să fiu martir alb.

M-am păstrat fraged pentru moarte,
să mă coacă, aluat al nebuniei,
alinînd foame şi pustiu amar,
ispitînd cosmosul cu eternitate.

= 29-aprilie-2000 =

Inventînd alte păcate

Inventînd becuri şi sfinţi,
nu veţi reuşi să luminaţi
gropile din sufletele laşe,
zăcăminte de-aspiraţii gri,
nu veţi putea evolua-n cer,
printre candele şi ispitiri,
printre şerpi sau lacrimi,

născocind torţe şi vampiri,
nu veţi străbate mormintele
în căutarea enigmei verzi,
suprem cîştig al vieţii roase
de prea multe curse-n cer,
acolo unde se pregăteşte
o izgonire triumfală iar,
prin calvar şi răstignire,

inventînd îngeri şi zile,
nu veţi găsi miracolul
naşterii unor noi dureri,
capitonînd secrete mute,
înveselind demoni grei,
nu veţi şti dacă sînteţi
demiurgi sau moarte albă,
păcătuind prin paradis.

= 22-mai-2000 =

Poetul, ca marinar

Îndoliind vasele cu noi derive,
cu ispita unor insule de-absurd,
poetul nu descoperă fericire sacră,
nici portul odihnei fără sfîrşit,
ci doar o altă gaură-n inimă,
prăbuşindu-i goliciunea minţii,
o altă sferă de credinţe oarbe
rostogolind pasiuni şi-nvinuiri.

Poetul nu poate prepara succesul
din simple frînghii, zise litere,
nu poate conduce ocean de-azur,
binecuvîntînd corabia cu muze,
ci numai-ncearcă să vîslească
prin valuri bune, printre dureri,
înlăturind frici şi idei false,
fiind brav marinar al sorţii.

Astfel, poetul doreşte o busolă
să ghideze poeziile spre cer,
oglindă multiplicînd finalul.

= 24-iunie-2000 =