Privesc pe gaura...
Privesc pe gaura cheii
cum se dezbracă soarele
de straiele aurite,
cum se-mbracă luna
cu argint rece,
privesc pe gaura inimii
cum sentimentele pier,
privesc pe gaura sufletului
imensul vid, golaşe trăiri,
cum devin secundele
pietre aruncate-n rîuri,
privesc pe gaura osului
cum coasa morţii tace
şi sicriul plînge
că-i singur şi gol,
ruşinîndu-se-naintea
ochiului meu curios
privind pe gaura clepsidrei
ultimul strop de nemurire...
= 15 - octombrie - 1995 =
Echivalenţe?
A citi înseamnă a scrie,
a muri înseamnă a vorbi,
dar mulţi scriitori nu ştiu să citească,
dar numeroşi vorbitori nu cunosc moartea,
poate fiindcă-s nemuritori,
poate fiindcă-s analfabeţi,
nu mai contează atunci cînd timpul
îşi smulge unghiile, înlocuindu-le cu cenuşă,
îşi rade părul apărut pe pleoapele bătrîne.
A sfîrşi înseamnă a curge,
a iubi înseamnă a lumina,
dar mulţi cei ce curg n-au sfîrşit,
dar mulţi ce luminează nu iubesc,
poate fiindcă-s de piatră sentimentele,
poate fiindcă-s ologi,
n-are rost să se mai întrebe,
deja a explodat răspunsul vindecînd lumea,
deja totu-i doar linişte perfectă şi veşnică.
= 03 - iulie - 1997 =
Un trecut şi-o nucă
Trecutul doarme sub mine,
l-am îndesat într-o nucă
şi-mi ţin somnul pe ea...
Dar într-o zi s-a spart
şi-atunci am văzut că
trecutul stă pe mine,
m-a aruncat într-o nucă
şi-mi ţine sufletul în ea...
= 27 - septembrie - 1993 =
|
Prea goi...
Prea goi prietenii s-arată
în faţa privirii tale oarbe,
sînt doar ochi de şopîrle
lăsîndu-şi cozile scîrboase
pe timpul dat cu-mprumut.
Prea goi prietenii te-nvaţă
să umbli dezbrăcat de suflet
pe strada lumii, lac fad,
s-apari puternic în gînd
drogat de vorbe cu funde.
Prea goi prietenii cedează
trupul ispitelor de şarpe,
te-aruncă-n sfîrşitul lumii,
îmbogăţindu-te cu coclite
definiţii ale prieteniei.
Prea goi prietenii virtuali
s-au îmbrăcat cu viaţa ta,
lăsîndu-te singur în dric
şi-n braţele altei naşteri.
= 19 - martie - 1994 / 05 - august - 1997 =
Cineva trebuie
Cineva trebuie să salveze tămîia,
cineva a mai murit de-atîta îndestulare
produsă de gazele gîndirii,
lupa nu-i oarbă,
cineva ar trebui să mărească realitatea,
s-o aducă la dimensiuni normale,
cine să vindece universul?
E încă frig în intestinele planetei,
e numai zăpadă cernută de sfinţi,
cineva ar trebui să-mpuşte liniştea,
să crape această stare de vis,
nu mai sînt trupuri disponibile,
nici seminţe menite să devină oase,
cineva ar trebui să repare timpul,
prea a ruginit în sertarele sufletului...
Criminalii au murit bolnavi de milă,
îngerii s-au drogat cu prea mult iad,
cineva trebuie să ordoneze spaţiul,
să scoată scamele la licitaţie
şi lumînările să le prefacă-n foc,
prea multe ar trebui schimbate,
cine să-ntindă o iarbă de-ajutor?
= 07 - iunie - 1997 =
|
