Acest bec

Fără vînt, doar cu umbre, înghit acest bec,
să-mi lumineze Polul Nord al ochilor,
să-mi ducă paşii spre-alt spital de lux,
e drogul prea blînd, flasc motiv alb
de-a spera că săpunul va fi mai bun,
alunecînd pe esofagul serii, purificîndu-mi
orice frică, fiecare final din acest film.

Filamentul e prea rece, iarnă de afecte,
cenuşa mă linişteşte şi-mi oferă o cuşcă,
mai largă-n speranţe, mai verde-n mişcări,
nu voi pleca de-aici, nu voi abandona
banchiza substituindu-mi toate inimile
pe care cîndva le-am colecţionat, naiv,
crezînd că voi fi mai bun şi liber.

Fără ploi, doar cu lacrimi, mă prefac iar
c-aş fi uscat, pregătit de pustiu total,
nu ştiu că luminile nu pot ajuta orbii,
să traverseze podul, s-acceadă la rai,
mi-e trupul prea frînt de oboseala
de-a căuta electric vis, joc al raţiunii,
voi rămîne aşadar aici, permanent închis.

Prizonier al becului, cum voi putea lumina
secretul tuturor acestor neguri interne?

= 13, 15-ianuarie-2004 =

Poate c-ai murit...

Poate c-ai murit deja,
depăşind viteza oaselor,
biruind viori şi piane,

poate c-ai mîngîiat iar
stelele şi pajiştile,
toate sclipirile ochilor,

poate c-ai măsurat
greşit toată fala gri
a acestor cuvinte acre,

poate c-ai murit deja,
într-o sufocare de ani,
printr-o vînătoare crudă,

poate că totu-i acum
doar o goană fără rost,
închipuire a visului...

= 11-ianuarie-2004 =

Recolta

Cînd vom scăpa de controlul din grîne,
cînd vom creşte eliberaţi de soare,
cînd cuţitul va deveni pîine albă,
iar sufletul va fi pîrguit complet,
cînd vom şiroi de truda de-a fi buni,
încuiaţi în uşi ori spice, fără ploi,
cînd vom scăpa de-acest doliu greu,
orbind ferestre, nenorocind cîmpiile?...

Cînd vom fi judecaţi pentru belşug,
aurie trufie de-a cunoaşte moarte gri,
cînd vom răsuci coasa, tăind grîul
ce ne-a crescut în locul aripilor,
cînd confuzia va deveni clară viaţă,
cînd sperietorile de ciori vor ajunge
prieteni-ntru-adevăr, şoptind lacrimi
şi dăruindu-ne o ultimă aspră şansă
de-a fi din nou seminţe, pentr-o zi?

Cînd recolta va-nsemna într-adevăr
că vieţuim fără lanţuri de senin cer,
binecuvîntaţi cu mocirla din oameni?

= 13-ianuarie-2004 =

Alt sens, acum?

Ce mai contează acum,
cît din şoaptă e cenuşă,
cît din tîmplă e depus
pe catafalcul groazei,
ce mai are sens acum,
cînd tainele ajung numere
şi litere se frîng în pod,
printre vestigii de pluş
şi schelete de visuri,
ce mai contează acum,
în această lume de gumă,
mestecată de soare şi ger,
unde se-ascund adevărurile,
încotro-au fugit, din nou?

Scrum şi puţin dric,
îmbobocind în tufe,
gel şi-alături artist
cuprins de febra urii,
ce mai are sens acum,
într-aceste striuri,
printre-aceste harpe
ruginind fără ritm,
ce mai contează acum,
cît din aur e flamă,
cît din ochi e minge
atinsă de-orbirea gloriei,
ce mai are sens: acum?

= 13, 15-ianuarie-2004 =