Olarii
Lut şi zeităţi coapte,
olarii nu ştiu altceva
să făurească din zbor,
din semnele soarelui
ce zvîcneşte-n vene,
roţile-ncheagă memorii,
viteza adulmecă fum,
olarii-au obosit, iară,
crezînd în fiinţa grea
ce se naşte din clipe,
încovoiate remuşcări.
Ce se doreşte de la cer:
să zidească smalţul
devenit lucid spirit?
Apă şi culori-n noapte,
olarii-nvîrt constelaţii,
dorind noi ecouri largi,
promisiuni ale focului
ce pîndeşte-n artă,
olarii zămislesc mare,
încuind scoici, valuri,
în chipul zeilor gri
fugăriţi de fragilitate.
Ce se doreşte de la cer,
cînd furtuna sparge oale?
= 25-mai-2009 =
|
De la univers
Spaime...
ghimpi rătăcind în carnea
stelelor devenite oameni,
judecînd alene
ploi şi roz fericiri,
frici grele...
asemeni torentelor de dans,
năpădind rînduri şi idei,
chemînd ochii la deziluzii
prea cochete-n plîns,
temeri...
ca nimic să-nchidă perfecţiune:
ceas de ne-nţelese dorinţe,
ca nici-un gest să topească
nemişcarea din suflete...
De ce vor oamenii
să lupte-n somn,
pîrliţi de coagulări şi-orbire,
ce pot obţine
de la univers, scîncet tîmp?
= 24-mai-2009 =
|
