De lemn...

De lemn sînt visURILE,
rOASE de gîngăniile dimineţii
şi de CORoana răSARITului,
se bat cuie-n ele,
zilnic, fără-nceTARE,
se răSUCESC chei
DORindu-se DESchideri
spre lumi de conŞTIINŢE.

De lemn sînt şi-oamenii,
garduri PURtînd VISuri,
au putrezit de-atîta IARnă,
vopsiţi de viscolul TIMPului,
deGRADAŢI-n moarte,
ar trebui iar înDREPTaţi
şi bătuţi-n pămînt,
să străjuIASCA arta.

LEMNe, PREtuTINdeni,
rîvnite de sobe imense,
să-ncălzeAScă DEStin,
să nu mai fie iarnă,
lemne curg din pădURI
ce-oDATA au fost oAMeni.

	= 22,30-martie-1998 =

A fost PRIMa zi

AstăZI a fost PRIMa zi
cînd n-am mai prepARAT dimineaţă
ci am început direct cu-amiaza,
CONstruinD ORe de la douăspreZECE-ncolo,
orDONINDu-le cuMINŢI-n doSARE
pentru ca mîine să le dau experţiLOR
să le EVAlueze bogăţia
şi să mă plătească puŢIN, cu timp.

Astăzi a fost PRIMa CRImă
pe care n-am mai înFAPTuit-o,
deşi calenDARUL indica data exACTă,
iar la RADio se ANUNŢase, în avanPREmieră,
mi-am spălat mîinile BUCLUCaşe
fără a mi le mînji de proMISIUNI
în înCERCarea de-a ucide NEBUNia.

AStăzi, chIAR azi, deSIGUR,
am fost transFORMAT în ţintă,
a fost PRIMa DAtă cînd n-am raTAT
şi mi-am înFIpt în inima roasă
o săgEAtă de NOStalgii roz,
apoi am zbURAT din mine
către alte victime ale JOCului mEU,
deşi mama m-a MUSTrat SERios
şi-a zis că va vorbi cu zEUs.

Astăzi, a fost PRIMa fLAMA
aPRINSA pentru oamenii reci,
aşa Anunţa-n olimp teleVIZORul,
nu-mi păsa de EVEnimente terestre
decît în măsURA-n care un zEU
reDEVENEA muriTOR pentr-un timp,
vrăjit de ARCul meu otrăvit
ce INfecta raţiunea cu DEScîntec.

AstăZI a fost PRIMa ZI
cînd am conSTAtat că nu-s copil
şi nu MAI pot să mă VINdec 
de dROGul săgeţiLOR mele aspre,
zaDARNIC medicii-mi DAu ore,
dimineaţa va-nCEPe-n noapte
şi arcu-mi fi va bLESTem.

	= 31-ianuarie-1998 =

Lasă-mă să fiu eu!

Lasă-mă să-ţi frîng neVOIA de-a fi ETERn,
de-a osPATA păcătoşii cu iertări MULTiple,
lasă-mă să-ţi mUTILEZ luMINA din chip
şi să-ţi lipesc pe cARTE o zGARDă NEAgră,
să hohotesc înaintea ta, să-ţi pun piedică 
şi-astfel să cAZI-n mocirla de oameni,

LASA-mă să nu mă mai GÎNDesc la rănile
pe care le etaleZI cînd grăiEŞTI prin mine
toate PROmisiunile de miLUIre a nebUNILOR,
toate mîngîIERIle pentru criminalii gOI,
lasă-mă să uit sfinţitele CERuri ALbastre
pluTIND pe ecrane biblice şi-n paGINi,

lasă-mă SInGUR, plînGÎND după NEcredinţă,
urlînd profeţii într-un PUStiu virTUal,
nu mai veni a doua oară să-mparţi, alb,
pîine celor graşi şi prIVIRE MICROscoapelor,
litERE anALFAbeţilor şi RUGăciuni de fum,
lasă-mă să-nCERC să te preFAC în răzBOI.

Dar tu, prea-ngăduitor, mi-ai ASCULTat
POLeitele CUvinte şi-ai plecat pentru VECIE,
lăsîndu-mă să te SUBstitui cu mîndrie
şi să sper că ODAtă voi fi înLOCUIT şi eu.

	= 13-februarie-1998 =

A fi muZEU

În muZEU, alături de bijuterii,
trăia un simplu ciob INestetic,
ne-acoperit de minunate sclipiri,
era doar SUFLETul unui om
căutînd să vibreze prin artă.

Dar paznicul a tăiat dorinţa,
expediindu-l în NORoi de timp,
inDIFERent la ruga SUBţire, udă,
a-nchis apoi poarta clădirii
fereCÎND frumuseţea-năuntru.

A doua zi, lîngă albe STAtui,
s-a găsit o mărgică BANală,
cioBITă şi murdară, hidoasă,
paznicul a vrut s-o arunCE
la coşul de GUNOI-al lumii.

N-a mai avut cînd s-o ia, de jos,
FIIndcă bila atît de ne-nSEMNată
a-nghiţit brusc întreg muZEUL,
sorbind toate comorile CULTurii
şi transformîndu-se iar în OM.

Astfel, omul deveni faimos muzeu,
DESchis zilnic, fără-ntreRUPEre,
poftind toţi doritorii de ARTA
să-i viziteze sălile frumOASE
pardosite cu-al sufletului ciob.

	= 06-august-1997 =

Cuvinte apocrife

"Mi-e frică să-mi-mpung coasta
c-o lance de prea-nflorite promisiuni,
mi-e teamă că oţetul din cană
va fi prea diLUAT în remuşcări,
mi-e silă de aura spinilor
ce-mi curge pe creştet, e prea mică,
dar aştept ca slova sACRA
să-şi deruleze banda prezisă,
aştept ca lumea să-mi zidească 
masca fericirii pe-un ştergar alb,
să-mă-nMORmînteze în eternitate,
rugăciuni vor tropăi prea multe
şi nu le voi putea asculta.

Pîn-atunci, cu trădătorul
pipăindu-mi uscatele cuVINte,
mirîndu-se că nu-s sfînt,
fac schimb de-nDOIeli şi mir,
mi s-au lungit cuiele-n tRUP,
mi s-au scurtat gîndurile,
dar nu-i decît o ceaţă curată,
cură a dumneZEIrii mele,
curînd voi fi prea fericit!

Şi TOTuşi...
mi-e teamă că se va descoperi
că-n coastă n-am decît trandafir
şi oţetul a fost doar apă,
hrană s-a numit crucea,
spinii s-au CHEMat nasturi
cu care-am închis TRISTEŢEa
în trupul meu prea sărac,
mi-e frică iar..."

	= 11-martie-1998=