"o nouă luMe, deschisă cA o uşă de cavou, o aLtă faptE decrepită... uşor, uşor, introduceţi-vă antenele şi ascuţiţi-vă zâmbetul, bine aţi venit!"

te-am aşteptat în Fiecare piatră, în orIce semn al zorilor, prea falnici în enigme, prea curgători în lacrimi, te-am dorit, iarăşi, să te-aduC în mine, în mintea mea de larmă, alături de frunzele timpului, de gânDurile ce mă asaltează neîntrerupt. cât dIn mine poate îndura aSemenea tortură, cât din puls poate aCcelera dorinţa de-a muri, alătUri de tine, respirând doar ceea ce nu simţi? cât din Ritmul muzicii clocotind în becuri şi danSând odată cu sclipirile ochilor voi putea captura, pentru a te prinde, pentru vecie, de mine?

[malefic discurs]

"comparând rolul cu o bUcată de carne, ne dăm seaMa că sînt identice, înlăţuite de aceeaşi soartă: putrefacţie, cină pentru caniBalii de pretutindeni."

nimic nu poate izvorî, nimic nu poate erupe, sînt blocate toate peRcepţiile, toate sunetele pe care altĂdată le aveam în sânge, nimic nu poate înlocui buzele tale străvezii, prin care puteam admira fluxul primăverii, gâlgâitul veşnic al nisipului erodând Încredere şi blestem, nimic nu poate contiNua asemenea destin... te-am urmărit atunci când te deghizai în muzică, atunci când te ascundeai în Litere, încercând amăgiri amărui, te-am vrUt aproape de mine, tot mai profund indusă în siMţuri, subterană hrană!... undE eşti acum? încotro te-ai dizolvat, lăsând în urmă doar sălcie unduire a morţii?

[umbră în lume]

"dansul e pe terminate, gustaţi din el puţiN, să rămână la tOată turma!..."

aş mai putea respira tot acest drog, toate cUţitele înfipte în spate, aş putea mânui harpele ce-mi cresc în locul degetelor, instrumente de torturĂ a răbdării, aş putea redeveni fluture, aninat de crunt delir, zburând către tine? te-am aşteptat neîntrerupt, îndoliat de anotimpuri rebele, de lupte interioare şi de ţipete de groază, te-am viSat în fiecare noapte, atunci când tE căutam în fântânile orbirii, în fumul creMatoriilor dragi, te-am pierdut împreuNă cu răsucirea vrEmii aluneCând pe burlanele conştinţei, n-am mai putut face altceva, n-am mai scris epistole dulcegi, nici n-am mai coRectat scenele terorii ce-mi inUnDă non-stop creiErul...

[nouă semne crude]

"tensiunea nu foloseşte nimănui, nici bufniţelor, nici glasurilor pământului, nici măcar gArdienilor ce-ţi supravegheAză trupul să nu se brânzeasCă prea curând!"

e prea târziu pentru învieri, pentru a sorbi enigma pianelor tale, este tardiv gestul de-a te sugruma, înCă o dată, cufundându-mă în oglinda ta fragilă, revEnind în coşmar, alungit lângă tot ceea ce-am sperat şi n-am avut nicicânD! am obosit, ca dE obicei, vocile îmi reamintesc să fiu mai brav, să te uit, să nu-mi pese de atâtea culori şi fapte, să sfâşîi urmeLe paşilor mei pe deşertul pielii tAle, să anihilez exploziile de extaz pe care, odinioară, le-am trăit prin tine, totul trebuie să fie doar fum... fără amintiri, numai cu ceaţa incertitudinii tatuate pe obiectele gravitând împrejur, lipsit de savoarea ta, nu voi putea decât să te aştept, din nou, la inFinit, prizonier al fanteziei, sclav al tuturor bocetelor pe care mI le-ai împlântat în iNimă, călău Al rememorărilor, erou fLasc!

[a accede la final]

"să fie noapte, să cadă varul luminii, pentru ca fresca să supravieţuiască tuturor poftelor, pentru ca teama să fie întreagă, În fiecare motor, îN orice circuit..."

încotro să fug, consumat de drumuri întortoCheate şi spirale fără sens, unde să mă ascund de crunta judecată a obsesiilor fluturând verdicte, unde să-mi liniştesc pulsul de-a nu te mai vedea vreOdată? e prea târziu, a sosiT vremea să dispar din pagini, din electRice reverii, din clopOtele muzicii, e prea târziu, într-adevăr!

[încotro...]

"tăieri, un loc mai singur, spaţiu şi otrăvuri fine, Da, e doar o zvâcnire de prisOs, nimic nu va linişti războinicii, nimic nu va aduce gospodinelor sAfisfacţii depline!... unu, doi, trei, din nou, aşa, apoi o altă răsuciRe, unu, doi, trei, unu, doi, trei, unu, doi, trei, mai rapid!..."

mOartea e aici, în mine, umblând besmetică pe coridoarele venelor, pictându-mi ţesuturile cu aberaţiile cancerului, bătând la poarta celulelor necrozate, ea nu va plecA nicicând, e mai blândă ca tine, plină de compasiune şi dulceţuri extraordinare, numai dânsa va fi perManent aici, lăsându-mă sĂ respir tot acest smog, toate asemenea propoziţii vinete, moartea mă va purifica din nou. s-o adauG testamentului, să-i dau o porţie din echilibrul intern, pentru ca gestul de-a renunţa la tIne să fie dus până la capăt? munţii sînt muţi, orgile nu lasă nici un indiciu în faRfuria înlocuind deciziile, am uitat că deja sînt prea departe să mai aud sfaturi, să mai urmez alţi melci, aşteptarea nu mai arE rost!...

[doar o amăgire]

"pe ecran: nemişcare. în buze: stigmat alb, al aşteptării aspre. sfială şi dezgust. aţi mai dori şi alTe ingrediente la acEst marasm?"

e numAi un copilăresc joc, o şaradă a zeilor pitici, este doar un ritm incert, provocat de cutreMurul nebuniei, n-am chiar nici o şansă să te mai Aud, să-ţi ating genunchii cu-n alt Ştergar al milei, e doar o plăsmuire a aparaTelor menţinându-mă treaz, valid exemplar al groazei, este numai un alt sticlit al raţiunii? am fost prEa lent, am pierdut trenul, nu mi-a mai rămas decât Placenta ce-mi ţine umbră stâlcită, sînt numai un embrion nevolnic, te-am aşteptat inutil, n-ai mai veniT, ciocanele inimii n-au mai mărşăluit în piept, nu voi ajunge niciodAtă foetus, expus în borcane râncede publicului curios, dezgustat de monstruozitatea mea strălucitoare, n-ai vrut să mă distrugi, să nu mă naşTi, să nu mă lepezi haosului!...

[te-am aşteptat?]

Alte aşteptări, alte motive de-a mai amâna ieşirea, aninaţi de victimele memoriei, de iubirile adunate în ciucuri, lângă pat, costumate de bocet, alte aşteptări să-l vedem spânzurat de lustră, în aburul mierii şi în pistoanele nebuniei din obiecte, pulsând de muzică dezordonată şi prea spumoasă, alte aşteptări dospind în cripte, alături de gigantice ritmuri, straşnice pretexte de-a opri tot acest monolog şi de a îngropa literele în vid! Ea... nu va mai veni nicicând... A accede la final e doar o amăgire, o umbră în lume, însumând nouă semne crude, nouă luni până la o moarte definitivă...

= 22, 25-mai-2004 =