"Putem deveni mai abstracţi şi topiţi dacă purtăm în marsupiul urechii o busolă indicînd căldura pustiului din oameni."

Zăpuşeala catifelată îi sugrumase pantofii încinşi, prinşi de trotuarul negru, asfaltat proaspăt şi de mîntuială. Transpiraţia abundentă asemeni unei licori nesuferite plesnea îmbrăcămintea uşoară, lăsind dîre lungi pe pielea albă, contrastînd cu sobrietatea întunecată a hainelor. Brusc, îşi dădu seama că se afundă încet în pămintul artificial, încălţămintea se disipase deja şi umplea ca o plagă spumoasă strada aglomerată, dezgustînd trecătorii atenţi să nu se infesteze cu resturi de şireturi, plastic şi oase textile putrezite...

"Uneori punctele sînt cercuri."

Veni dintr-un ascunziş răcoros un cîine flămînd, jalnic, apucîndu-se să mestece melanjul devenit un gen de smoală scîrboasă. Iar dînsul se topea molcom, amalgam neajutorat de ţesuturi arse, coaste calcinate şi sînge încă fierbinte, lichefiat, şiroia alungînd pînă şi animalul care, lacom, luă schelălăind o bucată informă de materie sintetică şi dispăru în umbra binefăcătoare. Semăna cu o lumînare micşorîndu-se treptat, vasele erectile nu-i mai susţineau credinţa, gustată cu nesaţ de masca soarelui incendiar, nu percepea nimic, nici măcar împunsătura amară a durerii, era detaşat, metamorfoza sa în lac cleios pe suprafaţa de cuptor a oraşului nu-l surprinsese şi nu-l sperie, cugetul îi dicta să accepte totul cu resemnare.

"A închega ceva bun e imposibil... A descoperi neguri în salata paradisului este o probabilitate."

Mai rămăsese din trup doar măciulia bombată a capului, restul se îndrepta spre gura lată a unui canal îndepărtat. Atunci, lumina ucigătoare fu obturată de mănuşa unui nor îndoliat, parcă metalic, opac, lipindu-şi umbra rece peste figura cartierului. Încetase a se destrăma, avea numai craniul intreg, ou bizar, ovoidal obiect, privind de la baza vieţii paşii grăbiti ai pietonilor haotici alergînd asemeni electronilor, pretutindeni, cedînd inutil energie. Un copil murdar, cu trei braţe şi pupile oranj, îşi întinse jucăuş limba crăpată în cinci bice şi-l lovi cu putere, expediindu-l printr-o fereastră în interiorul unei camere mici, unde zăcea într-un pat vechi, ruginit şi cocoşat, o fetită bătrînă, cu păr alburiu, lînos, foarte lung, căzut în şuvite subţiri pe preşul mîzgălit cu cretă colorată. Descifră, printre alte desene ciudate descriind instalaţii sofisticate, profilul mlădios al unui şotron simpatic.

"A fost ora treizeci şi unu?"

Rochia neagră, de ebonită, dotată cu dantele nespălate cu anii, mustea de pete gastronomice, o lingură de oţel vopsită în verde se rătăcise într-un buzunar descusut, alături de o chitanţă voalată, de o scoică imensă şi de corpul hidos al unei păpuşi decapitate. Bucuroasă că i-a sosit un musafir, îl luă, puternică, de plete şi începu să rîdă, strivindu-i urechile cu clopoţeii sprinţari ieşiti printre buzele văduvite de dinţi, violete, încercuite de haite fosforescente de riduri profunde, evidenţiate de creionul dermatograf. Rămăsese mut la explozia de fericire declanşată de vizita involuntară, aştepta acum, puţin emoţionat, ce se va întîmpla în continuare şi, pe cînd raţiona furat de interiorul anacronic, de muzeu absurd, se văzu căpătat cu nou trup, de momîie de cîrpă, neîmbrăcat şi hilar. O senzaţie aspră de frig groaznic îl corupse, avea nevoie de haine, se sufoca lipsit de aer curat, geamul prăfuit, injectat cu dîre maronii, era închis de o veşnicie! Neputincioasă, fata nu mai putea coborî niciodată să făurească poartă sănătăţii solare.

"Va fi ora treizeci şi doi!"

Dar era capabilă măcar să vorbească şi el asculta fascinat cuvintele ei de rubin, legănat la piept şi învelit cu plapuma grea mirosind a naftalină gîrbovită, îi cerea din cînd în cînd să se odihnească şi atunci începea dînsul să descrie, cu lux de amănunte, lumea exterioară... Însă cel mai mult îi plăcea cînd i se confesa, impresionată de dezvăluiri teribile:

"...Număr, constat c-am îmbătrînit, nu ofer faianţei ochilor decît doi stropi de lumină, am obosit de atîtea măreţe fapte săvîrşite prin istoria depusă, strat peste strat, în borcanele cărţilor, să se macereze bine, să fie demnă de-a fi unsă apoi pe scutecele curioşilor, încerc să mai rostesc un cuvînt sferic să apară lume nouă, şase zile de muncă nu înseamnă foarte mult, cu toate c-ar trebui să-mi protejez organele de eforturi dese, să se adune sămînţa creatoare, să ţîşnească în cascade de iarbă peste cîmpiile bunului univers... Mulţi m-au acuzat de sterilitate, probabil criticînd treaba executată în cadrul ultimului program de însămînţare, recunosc, într-adevăr o parte din lumile generate nu-s foarte reuşite, în zadar am dorit ca şuvoiul să fie bogat, plin de inspiraţie, am dat greş... Doctorii din cizmă m-au sfatuit să-mi iau concediu, să nu mai colectez extaz după extaz, la vîrsta mea ar fi indicat să mă abţin, să las şi pe alţii să multiplice cosmos, să-i redecoreze creaturile... Numai de o singură planetă aş mai vrea să am constantă grijă, azurie nălucă într-un sistem solar încă tînăr, există multe încurcături acolo, va trebui să mai storc puţină substanţă şi să-i dau unei binecuvîntate fecioare şansa de a-şi salva semenii din bezna platitudinii, îi voi propune, cu glas de înger, un plan de crin: să nască imaculată făptură, iar eu să capăt prim şi ultim fiu, să nu fiu blamat ca nu-s părinte în regulă!..."

Zilele uşurele planau rapid, aruncîndu-se în gol din avionul infinit al timpului, se obişnuise cu viaţa ciudată, îi făcea plăcere chiar să înveselească o copilă.

"Doreşti mai multă glorie decît...?"

Într-o dimineaţă gălbuie, tapetată cu azuriu cer, încăperea strălucea de curăţenie orbitoare, ca niciodată, divanul grotesc dispăruse, toate covoarele mîncate de rîvna moliilor fuseseră învinse de mochete proaspete şi moderne, doar el mai amintea de atmosfera de odinioară, neingrijit, ţinîndu-se cu greu în aţe şi cusături diverse. Se găsea aruncat într-un colţ, împreună cu gunoiul cedat de cameră, ştia că va fi depus la vreun tomberon execrabil, n-avea ce mai căuta aici! Fetiţa se însănătoşise, ajutată de prezenţa lui dulce, plecase să-şi continue menirea generoasă, nu mai avea nevoie de stimulator cardiac ori de plămîn artificial, era de fapt moartea, făcuse doar o pauză... Şi cel mai tare îl înstrista faptul că nu mai era capabil a se mişca, a comunica, devenise obiect banal, ca orice lucru, neînsufleţit. Existenţa i se sfîrşise! Venise cumva momentul Judecăţii de Apoi?...

"Peste treizeci şi trei de minute va fi ora treizeci şi trei."

O flamă extraordinară îl scălda iarăşi şi continua, dupa atîta vreme, să se topească, din nou, pînă nu mai rămăsese decît creierul, uscat, atrofiat, miez cenuşiu de nucă în care se tupilase timpul, rostogolindu-se prin lifturile născătoare ale destinului...

= 1994, 1997-1999 =