"Îmi beau cafeaua pe îndelete şi apoi mă transform în cercel de platină, prins de arcada statuilor, aninînd în miezul dens al vreunei peşteri, depărtat de casă... Pe urmă mă trezesc şi constat că incendiul catifelat mă topeşte treptat, împreună cu foliile de ceaţă, totul devine un haos, capturat de calculatoare şi de vrednici pescari.

Perlelor le place să le porţi peste armură, dincolo de cruciade!

Cîtă imaginaţie să sticlească în lentile, cîtă linişte să-mi depăşească fantezia încercînd să facă jogging printre dricuri de ceramică şi covoare de siliciu? Nu mă pot vindeca de aceste scene, în pofida bandajelor de azbest, a păturilor de staniol!

Fauvist ce eşti, pe cine crezi că vei amăgi?

E momentul altor degustări aromate, să aleg un vin rubiniu, feroce, ori o frîntură de subtil Cognac? Să-mi vînd cuvintele pe-un vis mai larg, hartă infinită, plan de geologi jinduit?...

Doar un pahar, te rog.

Din nou, mă trezesc, alene, în secvenţe dintr-un ritual tainic, îmi divid gesturile, îmi aranjez celulele hexagonale, dar totuşi încă sînt somnoros, traversat de elogii onirice şi cicliste. Ce voi găsi de data aceasta în cameră, cîte creaturi piramidale, cîte zeităţi de fier forjat? Uneori, capăt şi salată de comete, batiste ale unor extratereştri răciţi, iradiind nemaiîntîlnite plăceri. Alteori, muzica mă provoacă la duel, străpung blana ceasurilor şi cos mintea cărţilor, prea multe încurcături provoc!

Un contrapunct, o fandare în re minor...

Doar cafeaua e magnifică, asemeni unui delfin de lemn, substituţie a uşii şi mobilelor, mă scufund în ea şi mă întreb dacă voi coborî vreodată pînă la zaţ. Nici un pericol, nici un scîncet de ebonită, terapia a rămas aceeaşi, trebuie să recunosc, în vreme ce-mi tai venele şi trec prin şirul convergent al resuscitărilor obligatorii, nici o abatere de la scenariu!

Aplici un Cauchy, e simplu.

Ce-a mai rămas neschimbat, cîte lanterne fost-au aduse ca elemente de recuzită? N-am de unde şti, mă trezesc aburit ca un geam supus biciuirii de către frig, totul e la fel, nu detectez nici o metamorfoză pipărată, doar picioarele îmi lipsesc, înlocuite cu lopeţi şi sonde, cu fragmente de trompete. Nimic mai anormal, într-adevăr, însă coşmarul se va termina, benzina nu poate fi nesfîrşită, e vremea să fiu mai responsabil, pregătit de astfel de bizarerii, să mă adaptez mai repede la inedite situaţii.

John Coltrane, Miles Davis, Dave Brubeck?

Tobele bat în cîrduri de ritmuri groteşti, mă împroaşcă din nou cu nuanţe policrome, e un spectacol înspumat, menit a mă readuce pe grătarul realităţii, sub un con de bucurii abundente, mai rarefiat decît pînă în prezent...

Discuţi şi despre mitologie?

Trezirea e bruscă, ascuţită, plesnindu-mă peste buzele de bezea, am devenit o prăjitură instabilă, hăituirea e în toi, linguriţele îmi sfîrtecă organele, cuţitele îmi coafează ideile dulcegi, frica a ajuns frişcă, furculiţele mă preschimbă în martir diabetic! E doar o plată în avans ori numai un show gastronomic, televizat pentru pofta orbilor?

Retina...

Încă o sorbitură şi filmul îşi modifică ritmul, oglinzile mă proiectează pe clădiri, sînt un afiş uriaş, anunţ sfîrşitul lumii, atît de aşteptat de teologi şi cai, aşa de dorit de toţi copiii. Păşesc peste maşini şi pietoni dezorientaţi, nu cred că e ceva real din această gloată de emoţii, fac reclamă cimitirelor, iar termenele-limită nu mă sperie, cafeaua este fantastică!

Ilustraţiile par puţin cam stridente, refă-le...

Să fie o roată a norocului acest vis? Să însemne vreun mesaj tainic, întins peste umbre şi cifre, insule de calm vernil, să reuşesc să scap de-atîtea năluciri, pentru a mă întoarce acasă? Prea multe solicit, nerăbdător ca un greier corupt de ger, prea numeroase fantezii impregnate în azot, a sosit iarăşi clipa renaşterii!

Ai putea prepara şi oxid de zinc?

Fiecare zi devine o nostalgie suplimentară, incrementată de contoarele televizorului, fiecare secreţie a stiloului nu înseamnă decît o vină adiţională, anexă la contractul cu moartea, drog atît de plăcut... Aş recunoaşte mai multe, însă aş periclita revenirea, corupînd stive, motoare şi coduri.

Transpoziţii, indiscutabil, de ce mai întrebi?

Întunecată trezire, de data aceasta m-am deşteptat în centrul nopţii, lîngă o aşchie de lună, unghie prea lungă a cerului. M-am plictisit de-aşa surprize, gonflabile momente de schizofrenic marasm, îmi repugnă non-sensul, doresc doar o relaxare bine-meritată! Nu pot alerga, nu mă pot coace la comandă, nici căţăra în turnuri de fildeş, satisfăcînd singurătăţi oranj, nu pot desface sacul de amăgiri, nici n-am cum rămîne desculţ în iarnă, fachir abstract! Trebuie un alt program, mai puţin straniu, mai apropiat de crusta concretului, am nevoie de o pauză...

Orice suiş nu reprezintă decît declin!

Dar cafeaua e permanent prezentă, nu se termină niciodată, deşi de fiecare dată golesc, în linişte de făină, ceaşca... Dovezile anormalităţii de care mă bucur sînt fetide, recunosc, asemeni unor mucegaiuri deplorabile, consumate cu îndîrjire de timpul hulpav. Ce-alte arome periculoase, electrizînd evenimente improbabile, cîte răsturnări de sensuri, năclăindu-mi axonii?

Numărul limfocitelor e cam mare, ar fi indicat un control mai serios...

Mă trezesc, periodic, asemeni unui automat paranoic, mă costumez în fel de fel de forme, este totul deosebit de amar, vreau să fiu normal! Nici un medicament lugubru, nici o strună de ispitiri uleioase, nici un horn pe care să alunec, nu mai doresc suprarealism, nici interpretări deşuchiate ale existenţei! Mă trezesc (uuu, uuu!...), spirală de atingeri metalice, mă trezesc, pion pe o tablă de jăratic (şah-mat?), să hrănesc elefanţi transformaţi în armăsari, mă trezesc, pulsar interpretînd o sonată celebră, patetică halcă de sfinţenie terestră, surdă şi urîtă (dezgustător!), mă trezesc, martir de carton, cerşind o nouă ordine mondială, mă trezesc (ura...), suit într-un ascensor către o naştere prematură (cazi!), prea mult efort, mă trezesc, bacil detestat de medici, mă trezesc, reflectoarele mă acoperă cu smirnă şi nucă (aplauze, aplauze, acum), mă trezesc, iarăşi, îmi beau porţia obligatorie de cafea şi scriu aici, aceste rînduri sînt tocmai acum caligrafiate cu noile mele injecţii (au!), mă trezesc, ha, ha, mă trezesc, din orice colţ de creier, resuscitat ca o hologramă pusă pe o bombă, mă trezesc (tic-tac, tic-tac, tic-tac, tic-tac...), nasture de uraniu, binoclu pentru faraoni castraţi la adolescenţă, cămaşă de forţă, mă trezesc (unu, doi, trei, cinci!), nu pot rezista tentaţiilor, mă trezesc, îmi ascut creioanele (sfîr...) şi îngurgitez cafeaua, ascultător şi cretin (mama!), cele trei mîini mi se par delicioase, mă trezesc, a cîta oară, ridicat de macarale (bă, mai aproape, dă-i, aşa...), depus în camioane isterice, expediat armatelor de brînză, mă trezesc, mădularul e ca întotdeauna la datorie, totul indică perfecţiune (aşa?), mă trezesc, descopăr aur în plete şi o portocală substituindu-mi fiecare vorbă (taci!), mă trezesc, mă trezesc, mă trezesc, negreşit, bronzat într-o colivie de taxe (cucuriguuu), mă trezesc, fără maree, vertij şi bărci, doar pescăruşii mă salută cu abnegaţie albastră (dang, dang!...), mă trezesc, să mă duc la ghilotină, să-i verific statura (opt, treisprezece, douăzeci şi unu, treizeci şi patru) şi capacitatea de a reteza ani de pîslă, mă trezesc, da, mă trezesc!

E timpul să fugi...

Apoi îmi beau cafeaua, tacticos şi impasibil, îmi aşez monoclul de bronz, un icosaedru chic, trebuie să-mi temperez clavecinul din cocoaşă şi să-mi îndrept piroanele înfipte în glezne, conform ultimului curent de modă, altfel totul s-ar dovedi teribil de banal! Ajuns acasă, într-o cadă de acid fierbinte, înghit o nouă ceşcuţă de cafea, otrava acţionează conform aşteptărilor şi prescripţiilor, sper că de data aceasta nu mă voi mai trezi, nicicînd!"

Creatura neomenească se opri din cursa gîndurilor, iar banda lui Moebius plesni imediat, ca o eliberare amînată de milenii...

= 24-decembrie- 2006 =