"Există întotdeauna un motiv
care-l obligă pe om să facă rău."
L.KARAVELOV

"Abstract număr, acest cordon ombilical pe care-l păstrez pîna cînd va deveni treizeci şi trei, nu mai este multă tămîie pînă atunci, doar trei ori trei, vraja aritmeticii se dovedeşte plină de savoare! Mi-e cărarea lungă, agăţînd frunzele cerului la orice mişcare, aş putea s-o scurtez, să nu fie atît de dreaptă, dar mi-e teamă că apoi nu voi fi capabil să mă împiedic ori să zbor mai rapid de aici... Îmi consult cu stetoscopul transparent agenda de fapte viitoare, constat că încă mai respiră, bubuind de planuri, va fi necesar să le îndeplinesc pe toate, altfel aş putea răci, înmormîntat într-un frigider pînă la finala judecată, cînd umbrele vor fi cîntărite şi condamnaţii vor ajunge exponate de preţ, mai este puţină benzină pînă la acel moment, dacă motorul se va îneca pe parcurs, dacă prăpastia adîncă va ridica ispitiri dulci? Îmi răsună în privire fel de fel de tînguiri, rănile protestează că le ignor puroiul albastru, e ceva schimbat în acest tablou, s-ar putea să fie strîmb sau prost executat, gloanţele pictorului au alergat prea miloase... Mi-e cald, deodată, deşi termometrul minţii indică doar clocot, axonii s-au topit, sinapsele grase şi-au desfăcut şireturile şi gingiile, ce să mai repar, deja totul a ajuns morman de zguduiri periculoase! Am primit, tocmai în acest moment de extaz intelectual, o invitaţie la viitoarea expoziţie de cadavre electronice, vor exhiba temeri şi superbe minciuni prietenii ferecaţi în cuburi aseptice, în tuburi catodice, agitîndu-se pe magistrale de date, să mă duc să-mi umezesc şi eu buzele ochilor cu puţin vin de vorbe de sconx, atotştiutoare, ori mai bine ignor circul colorat al emoţiilor? Nu ştiu, vremea este spălăcită de prea mult spălat, îmi determină oasele să se materializeze, vor începe să fumege dureri reale, prefer să le ard încet-încet în soba tastaturii bătrîne, butoanele vor furniza toate comenzile pe care trebuie să le introduc pentru ca povestea să-şi înceapă tîrîitul lasciv, fermecînd clienţii obosiţi de-atîta firesc... Călăul din mine este satisfăcut!"

"Tic-tac... Tic-tac... Ţi-ar plăcea să devii cumplit sfînt, orb erou, cerşetor al cuvîntului? Bate în uşă vîntul, flutură pletele tuturor candelelor prinse-n belciuge de aur de pereţii mucegăiţi ai raiului minţii... plin de abuzuri..."

Călăul nu ştia niciodată pe cine trebuia să ucidă, aşa cum nici timizii condamnaţi, intrînd în sala imensă a sfîrşitului, nu cunoşteau cine este cel care le va opri, definitiv, gîfîitul obsedant al inimii.

<<Putem fi mai buni!>>

"Şi ce vei face? Nu ştiu de ce te frămînţi atîta, nu eşti aluat, ci doar mort!... Ha, ha, pămîntul e-aşa plin de glume încît nu mă pot abţine de la... Nu-l vindeţi?... Vă ofer treizeci de arginţi."

Era o cameră albă, luminoasă, mobilată cu gust şi presărată cu ghivece de flori degajînd mirosuri roz, fereastra clară, dar inexpugnabilă, afişa un peisaj minunat compus din miliarde de pixeli sidefaţi, doar pendula sobră, cocoţată, ca o gînganie rea, pe umerii peretelui, înspăimîntătoare, le consemna ultimele secunde rămase.

"Acuzarea ce părere are? Una. Bună? Merită să-l condamnăm la viaţă veşnică?... Unde te duci la ora asta, vrei să te viruseze careva?... E mai indicat a ispăşi greşelile altora decît cele proprii... Ar fi nimerită o cruciadă, luptă!"

Însă nu-l vedeau pe călău, nu-i puteau aproxima descrierea figurii, silueta, personalitatea, la fel nici el nu percepea prezenţa apropiată a criminalilor nevoiţi, acum, să plătească...

"Hei! Cucu! Cît de tare m-ai speriat!... Cît costă o cameră? Morga vă convine?... Vremea-i perfectă pentru disecţii... Vii şi tu?"

Tăcerea de granit instaurată de fiecare dată era zgîriată de cuţitul cald şi regulat al ceasului despicînd cu hărnicie surcelele strîmbe ale timpului...

"Tic-tac... E foc prea mut în intestinele oamenilor, să aduc mai multă benzină gălăgioasă? Haideţi să spargem lacătul legămîntului, să înviem din nou... Satisfacţie?!"

Execuţia nu avea oră precisă, incertitudinea moale colora obrazul de hîrtie îngălbenită al victimelor, bine că măcar erau împreună, singurătatea s-ar fi dovedit o povară teribilă. Numai călăul savura lichiorul fin al solitudinii, ascultînd muzică sacră la gramofonul din pălărie.

"Hau, hau... Mulţi cîini lăţoşi în infern, excesive lanţuri în paradis!"

Gînduri aleatorii străbăteau, nebune, mesele de biliard puse la dispoziţie, frica şi nesiguranţa comprimau gesturile, prefăcînd parcă oamenii în statui glaciale, în bibelouri groteşti, populate de instincte viscerale. Călăul era speriat şi el, la momentul stabilit trebuia să-şi facă datoria, prompt, dar nu poseda suficiente date, orb, surd, lipsit de braţe şi de toarta unui nas, nu era capabil a stabili un plan de acţiune, o strategie viabilă, nu cunoştea nici măcar cîţi trebuiau să închidă capacele ochilor!...

"...Unde-i mai bine?... Mai oferiţi-mi trei pilule de pioşenie, vă rog frumos!... Ce spui? Ce mănînci? Ce raţionezi? Ce ucizi? Ce viaţă-i aceasta?... He, he... Una din plastic, una ruginită?"

Apoi panica de plumb se retrăgea laşă, chiar dezvoltau cîntecul unei conversaţii fără subiect, şerpuitoare şi banală, un fir de aţă care-i mai ţinea conştienţi, vii.

"Încerci să mă păcăleşti cu puţină tămîie?! Perversule!"

Uneori izbucneau certuri aprige sau bătăi, altădată se încingea o partidă pasionată de cărţi ori se răcoreau cu sucul oranj al oricărui joc monoton, însă colectiv.

"Ahh, de data aceasta voi reuşi, negreşit!"

Doar una-două persoane se izolau de grup, vorbind singure sau citind vreo fiţuică optimistă extrasă din buzunarele bibliotecii impresionante din încăpere.

<<Putem fi mai buni?>>

"Contractul nostru a expirat, doriţi să perfectăm altul nou, pe o nouă perioadă de cinci Big-Bang-uri?..."

Unii căutau cu orice preţ să iasă din asemenea cuşcă perfectă, nu găseau niciodată uşa pe care fuseseră aduşi, ţipau furioşi adresîndu-se unor gardieni ipotetici să înceapă mai repede ceremonia...

"Anunţă-mă cînd moare timpul să-i prepar o înmormîntare grozavă, din fistic şi ciocolată... Ce se stipulează în testament? Cercuri... Averi, trape, versuri?"

Plictiseala, amară, putea fi, într-adevăr, mare!

"Tic-tac... tic-tac... Tac... Bine faci."

Cel care-i va suprima orbecăia, i se părea întotdeauna că minutele mătăsoase alunecă prea rapid printr-însul, nu avea răgaz să mediteze în pace la cei siliţi să dispară, în fond duşmanii întregii omeniri, să ghicească ori să-şi închipuie motivele, serioase, pentru care au fost transferaţi aici, pentru vecie, să înţeleagă scopul activităţii lor ilegale, chiar să le descopere punctele vulnerabile.

"Pădure de icoane a răsărit de la ultima bombă atomică, ai vreo idee care-i cauza?... Declaraţia nu ne satisface... Temeiul legal... Fraude, atît... Ai putea să te sinucizi din nou? Să expui şi completului de judecată procedura..."

De fiecare dată abia în fracţiunea de secundă finală îi putea observa, urmări, informaţiile năvăleau spre el, asemeni unor armate devastatoare de rechini sîngeroşi, punîndu-l în încurcătură, sinapsele erau suprasolicitate, care era primul lucru necesar să-l întreprindă? Decizia trebuia să fie instantanee cu semnalul începerii execuţiei!

"Nu, nu vreau decît zece la sută din beneficii... Moartea-i ieftină."

Aici putea hotărî singur cît de lungă, suculentă, bizară va fi transformarea vieţii în neant şi-i plăcea extrem să înregistreze fidel toate mişcările haotice ale victimelor, memora cele din urmă idei exprimate de unele dintre ele, cuvintele lor împroşcate erau stocate cu grijă pe discuri magnetice, îmbogăţind astfel arhiva...

"...Cucu!... Iar m-ai speriat!... Vino mai rar sau telefonează în prealabil, să mă anunţi să-mi întocmesc din vreme testamentul!... Cît mai trăieşte? Aş dori să-l văd... Ce aşteptare acidulată!... Afirmi că n-ai nici o pretenţie şi scapi uşor... Ho, ho, ce bine, mai ne jucăm o tură?"

Căpătă, astfel, experienţă tot mai bogată şi experimentele sale letale deveniră, pe zi ce trecea, mai complexe şi subtile, un privitor extern nu era suficient de abil să descifreze în ce manieră personală decima condamnaţii, cu ce arme acţiona!

"Cînd voi inchiria o zi din calendar?... Depuneţi o cerere la biroul cu numărul 666..."

Groaza verzuie înghiţea, hulpavă, locul, toţi erau miraţi cînd simţeau ultimele zvîcnete firave produse de motorul miocardului iradiat, creierul îşi multiplica volumul invadînd trupul, schingiuit energetic, asemeni unui cancer al înţelepciunii, nu durerea, inexistentă de altfel, ci faptul că nu-şi puteau imagina deloc cum vor deceda, care era pricina, făcea oamenii să înlemnească în caraghioase poziţii.

<<Putem fi mai buni...>>

"Îi administrează morfină, dar pericolul spărgătorilor de parole persistă... Cum, n-a dispărut încă veşnicia? Dar este babă! Ce se mai cramponează atîta?... Of. Tic-tac!... Apoi am tăiat cu bisturiul zona gangrenată şi am dat-o pisicuţei ca hrană princiară... Auzi, să infesteze bestiile alea drăguţe cu carne umană, ce neruşinare! Dacă sărăcuţele se îmbolnăvesc?"

Artiştii, fotografii profesioniştii, reporterii rubiconzi, după deschiderea porţilor sălii, se înghesuiau, ca la vernisajul nemaipomenit al unei expozitii excentrice sau al unei prezentări de modă, să imortalizeze în crochiuri grăbite formele contorsionate ale corpurilor amuţite, prefăcute într-un material necunoscut, semănînd cu oţelul.

"Sigur, vom lua măsuri imediat... Lungimea, grosimea... Daţi-l afară din rai, să se nască din nou şi să sufere! Acum! E o izgonire sau o promovare?"

Călăul mai avea o singură muncă de desăvîrşit, aceea de a capta sufletele şi de a le dona prin poşta electronică maternităţilor interesate.

"Vom protesta... Şi-apoi, cum se sfîrşeşte povestea?... Tic-tac, tic-tac... Hi, hi! Mă doare!... Cucu!... Iărăşi, pentru a cîta oară?... Ham, miau... javră. Excelentă reprezentaţie! Vinovat?"

După care putea calcula împăcat totalul celor ucişi de el, cel mai venerat şi performant computer universal.

"Gata, am reuşit să-l termin, de data aceasta definitiv."

Însă cîteodată se întreba cum va reacţiona cînd va fi necesară condamnarea lui la moarte şi va fi nevoit să se auto-suprime, îndeplinind fără crîcnire sentinţa...

"Am anihilat timpul!"

Sau va avea parte de alt călău?... Un om?

<<Putem fi mai buni!>>

= 13-iunie-1994, 23-februarie, 29-august, 05-septembrie,
07, 11-octombrie-1997, 25-aprilie, 02-iunie-1998 =