|
"Ce oră ai la pantofi? E atît de
tîrziu?"
Stropi de normalitate picurau lin din ibricul
albastru, substituind cu succes cerneala extrafluidă,
ospătînd setea băutorilor de cafea... Era o
dimineaţă ceţoasă, plină de buruienile
lenei, duminica se întrevedea gri, asemeni unei
bucăţi sfîşiate de costum tern, abandonat
în preajma tomberonului, spre deliciul lustruit al unora,
însă nu conta prea mult pentru că oricum nimeni nu
avea chef decît de picotit în continuare, în
patul călduţ, înzestrat cu perne holografice
şi pleduri video... Afară, pe platformele orasului
mohorît, ploua iute, mărunt, împrăştiind
amintirile zilelor estivale, ritmul constant amplificat de glafuri
era propice somnului adînc, tot mai profund, forînd
în zăcămintele subconştientului dupa vreo
rochie de freudian dezmăţ...
"De cîte ori pe
săptămînă mulgi frigiderul?"
Doar Cen Rans juca zaruri, de unul singur,
rămas în sipetul casei să păzească averea
familiei, bogăţie compusă prin împletirea
operatorilor complecşi din cîteva mii de smocuri de
cărţi vechi, legate în piele trandafirie, din
cirezi de medalii anacronice, din lujeri de mîndrie cu
blazon... Cuburile mici pe care le tortura sistematic cu
rostogoliri pe o masă hexagonală, din postav gros, erau
şi ele superioare, făurite cu meşteşug, din aur
masiv, tatuate cu puncte de smarald. Se cam plictisea, prin
inducţie cu restul populaţiei infectate de bacilul
lîncezelii amărui, nu mai avea ce face, epuizase orice
mijloc zglobiu de distracţie facilă şi nu dorea
să se încotoşmăneze în aburi onirici,
voia lui era alta, mai ambitioasă, înaltă!...
Pînă la urmă îşi îmbrăcă
haina purpurie, prevăzută cu aripioare metalice şi
nasturi ovali, iradiind opulenţă şi gust
îndoielnic în materie de stil, îşi
încălţă pantofii cu elastic avînd
tălpi de oglindă şi coborî la nivelul
străzii, neutru, nici mai acid decît clonţul lui
heraldic, nici mai bazic decît cel al mediocrităţii
inflamate, de pretutindeni... De mult timp nu mai ieşise din
rama casei, nu avusese nici un motiv întemeiat să strice
echilibrul habitatului prin intromisiunea aerului rece, de
nepăsare şi dezgust, din exterior, de multă vreme nu
mai colindase, hai-hui, pîrghiile citadelei, într-un
voiaj fără scop, se minuna — ca de fiecare
dată — la vederea altor ruine cinetice, altor magazine,
altor măşti umane... Lumea lui fusese diferită,
aceasta se dovedea nostimă, dar şi tensionată,
imbibată în cenuşa burniţei permanente...
Intră prin conductele unor alei lăturalnice,
înguste, era extrem de curios, se pomeni deodată
în miezul roşcat al unei curţi interioare,
străjuită de colonadele cocîrjate ale uşilor
prăfuite, rîncede, în spatele cărora probabil
stăteau la pîndă de pirat ochii coroiaţi ai
babelor, încărcaţi de poamele sadismului.
"Spionezi gavanosul cu flori să vezi cine
le înfloreşte?"
Tăie împrejur
vecinătăţile, dar nu descoperi portalul pe unde
pătrunsese, prea multe intrînduri caligrafiau topologia
fragmentului de oraş unde se găsea, dorea să afle
mai multe, să bată la fiecare uşă, cu toate
că ştia că ar fi putut risca enorm, nu fusese
obişnuit cu plămădeala altor tipuri de comportament,
cu neplăceri granitice... Zadarnic strigă şi
bocăni, zgomotul fusese supt de zidurile groase,
bătrîne, mute, inutil se agită să
desluşească măcar ieşirea de aici... Părea
prins definitiv într-o capcană a arhitecturii
ţicnite, ireale, se rotea în pîcla densă,
fără a mai cunoaşte cale de întoarcere
acasă, în bîrlogul său plăcut... Ar fi
avut poftă de sfatul unui meteorolog sau de cel al medicilor,
presimţea că aspectul vremii se va deteriora în
curînd şi tencuiala anotimpului se va prăbuşi
peste el, nu se îmbrăcase foarte gros, de iarnă,
crezuse că duminica îi va oferi divertisment şi nu
trape!
"Toate aceste exhibiţii nu-s decît
simple gînduri?"
Brusc, dintr-un ungher obscur izbucni un
lătrat uscat, purtat de trupul greoi al unui cîine
nervos, înlănţuit cu bumbi metalici şi
jilţuri roccoco pe care dictau ordine războinice purici
mustăcioşi. Se sperie de animalul compact,
îndreptîndu-se rău intenţionat spre el,
n-avea încotro fugi, nu poseda mijloace de apărare, cel
mai indicat era să rămînă, impasibil,
nemişcat, studiind gesturile jivinei... Bestia, tot mai
furioasă, sări şi încercă să-l
muşte de grumaz, dar se sparse, asemeni unei
cărămizi debile, în cioburi de porţelan usor,
fulgi graţioşi, dînd tonul ninsorii, falnică
armată de soldaţi pufoşi, căzînd pe
caldarîm şi prefăcîndu-se în furnici
albe adulmecîndu-i gîndurile... Era asediat de
atîtea creaturi bizare, paraşutele lor planau spre el
într-un balans tot mai rapid, auzea cadenţa
puternică sfărîmînd tăcerea, nu-i
păsa de ceea ce se va petrece, îi plăcea că
rămăsese în acest loc, lîngă uşile
zăvorînd corpurile oamenilor obişnuiţi,
incapabili de a se trezi din smoala visului de duminică,
sărbătoarea continua fără ei, într-un
spectacol hibernal deosebit, o bucurie inexplicabilă îi
inundase simţurile, avea o stare excelentă!
Clădirile fuseseră vopsite în orbitoare
paralelipipede egale, nu mai degajau iz de hrube, curtea ajunsese
salon de dans, mii de manechine se iviseră să-i ocupe
dalele de mozaic veneţian, păşind fermecate de
cîntecul iernii interpretat de un cvartet celebru,
împreuna cu Cen Rans, cu toate ideile sale
zbîrnîind în interiorul lichefiat de emoţie.
Cerul, atît de urît, se preschimbase în tavan
semeţ, pictat cu păduri de culori, aninînd
candelabre de cristal şi liane trainice pe care suiau
muşchii heruvimilor cu trompete şi lire, lumini de
licurici pulsau în intrările caselor, porţi spre
noi dimensiuni de imaginaţie zidite cu miracole.
"Foile de hîrtie par basme... Umile
substituţii?"
Rămăsese blocat, incapabil de a mai
judeca, prea multe lucruri teribile îl înconjurau,
ospitaliere, nu mai avea intenţii să
părăsească minunea pregătită doar pentru
el, se întreba cu sfială cum se va derula totul în
continuare... Mintea îi era bol de cleştar, iar o
cascadă de meteoriţi ai surprizei fisurase
încrederea în realitate, în firescul palpabil pe
care-l îndrăgise pînă acum.
"Inventăm limbi, de ce n-am scorni şi
suflete?"
Troienele se adunau în felii de sacre
cuvinte ale iernii, participa la un fel de rugăciune
menită a curăţi metropola de toate relele oamenilor,
auzi un scîncet de clopoţel de copil şi mugetul
voalat al unui grajd, apoi un vuiet rapid sticli prin geamul
văzduhului, îndepărtînd un punct de
lucioasă maşinărie, ninsoarea staţionase
în intersecţia timpului, lăsîndu-l
îngropat pe jumătate în zăpada
virginală, neatinsă de paşi... Cen Rans trebuia
totuşi să se întoarcă în casă,
percepu iarăşi fiorii deşi ai frigului, privind cu
atenţie descoperi drumul către magistrala principală
a oraşului, reşedinţa lui era una bucurîndu-se
de notorietate de nezdruncinat, nu mai putea rămîne
în mijlocul curţii, printre construcţii lugubre
şi anoste!... Ciudat era că neaua se topise foarte
repede, într-o grabă nejustificată de temperatura
scundă a aerului redevenit atît de gri, prinse a
şiroi din nou, ploaia mărunţea sfîrşitul
zilei în fragmente de oboseală, tristeţe şi
somnolenţă...
"Ai în buzunar un glob de paradis,
simţi mirosul de mere proaspete?"
Cen Rans, ajuns acasă, tolănit pe
blănurile excentrice pudrate cu nestemate de prost-gust,
imitaţii de diamante, număra exponatele colecţiei
familiei, mîndria atîtor generaţii de giganţi
ai societăţii, şi zbuciuma alte zaruri de preţ
expediindu-le spre fotoliile îmbălsămate în
ciocolată moale... O linişte plată nivela cartierul,
întreg oraşul, într-o umezeală cenuşie
şi mucedă. Numai în Cen Rans, într-o
nişă a spiritului, un cîine lacom înfuleca,
parcă dement, parcă iluminat de inspiraţie
divină, întreaga lume, halcă dezordonată
aşezată pe o movilă de zăpadă, blana
îi era străbătută de scîntei, de
cîmpuri magnetice intense, concentrînd energie şi
transformînd-o în profeţie... Din ochii omului
răsăreau semnele unei primăveri noi, promisiune a
revenirii unui prunc să salveze duminica.
"Trei puncte, ca nişte crai... Deci acest
text este plin de personaje importante?"
Ceaşca rubicondă, cîndva
găzduind, mieroasă, licoare parfumată,
rămăsese injectată cu şanturile zaţului
mocirlos... Era o noapte fumurie, locuită de sforăit
lipicios şi inconştienţă, numai ploaia de
afară reprezenta un soi de palidă variaţie.
Toată populaţia dormea straşsnic, trebuia să
dea bun exemplu melcilor, şoarecilor, orhideelor şi
scaietilor, doar Cen Rans avea pleoapele ridicate, asemeni unor
cortine de teatru somnambul, nu clipea, nu răsucea, infatuat,
capete de zaruri, solitar, într-un apartament princiar, era
mort, închis într-un bulgăre de zăpadă
care nu se topea, deşi în încăpere
şemineul clocotea de supa vreascurilor groase, ţinea
în pumn un fir de toporaş firav, violet semnal,
atît de proaspăt, pe petalele căruia fusese
schiţat un chip clar, înconjurat de aură de
mintuitor.
"Consideraţi că aţi evoluat
suficient pentru a primi cadou încă o
duminică?"
În uşa de stejar masiv,
încrustată cu modele fractale, sofisticate, lipeau
bătăi timide nişte copii, doreau să
colinde...
01-martie, 14, 21-noiembrie-1998
|