E un manifest personal, de-atîta vreme amînat, este o altă scenă de bucurie pe care aş fi trebuit s-o mărturisesc de mult, de cînd încă eram un copilandru şi fugeam printre flori, amorţit de aroma tulburătoare a dimineţii. Fără aceste dezvăluiri n-aş fi reuşit să mă eliberez de oboseală, de pulsul obsedant al vinei, de somnul tensionat al clipelor depărtate, de cauciuc... Hipnotizat acum de paloarea zorilor, în miezul unor cavalcade de remuşcări nedesluşite, n-aş reuşi să vă spun mai mult, desfăcînd enigme vagi şi încuind obsesii, n-aş putea să vă las în pace, fără a scrie în continuare nesfîrşită taină, udată de ploile memoriei, de traficul rapid al gîndurilor.

Mirosul hîrtiilor mă conduce spre trecut, paralizat de întîmplări crîncene, mă va lăsa să vă trezesc pupilele, să vă scufund în durerile mele aprinse de ani, într-o nouă stare onirică...

1. Fusesem viermănos, ca orice alt măr ce nu urmase cursurile post-universitare de sterilizare, creşteau în miezul meu bănuit a fi fost dulce şi răcoros fel de fel de necurăţenii striate, mii de impurităţi nedetectate la examenul de admitere la viaţă, nu ştiam cum să scap de ele, de toate fantasmele şi de obsesiile interioare... Unii mă considerau încă măr, jinduind a muşca din mine, a-mi castra coaja, a-mi dori licoarea binefăcătoare, alţii susţineau că mă scorojisem aşezat într-o ladă anonimă, dintr-o magazie insalubră, nu mai eram bun nici de compot, pierdut prin mulţime de fructe bătrîne...

   Nu mai cunoşteam adevărul, mi se zbîrcise mintea, era un avantaj de necontestat să posed mai multe circumvoluţiuni pe centimetru pătrat, se uscaseră gîndurile, nu mai aveam cerneală, uneori numită şi sevă, atîrnam singuratic într-un pom interzis, înconjurat de publicaţii dubioase, susţinute de garduri înalte, prevăzute cu mînere şi cîrme electrice, degete perechi încercau să mă pipăie, să afle dacă sînt real, să-mi miroase pieliţa roşiatică, să mă ia din creanga ruginie, niciodată nu reuşeau, biciurile plesneau furioase, furtuni negre declanşau chinuri... Însă, într-o seară învăluită în caniculă maronie, am căzut pe pămîntul neobişnuit de catifelat, rostogolindu-mă pe noroiul dens, mi se tumefiaseră rotunjimile, mă durea aprig miezul, dar mulţumeam că scăpasem şi de viermi, plecaseră din mine către găurile ademenitoare şi umede din ţărînă, redevenisem tînăr şi frumos!...

   În cele din urmă, fusesem devorat de un hidos pitic, orb şi olog, cocoşat în intenţii, avînd în loc de ochi goarna unui gramofon înfrunzit, rămăseseră din mine numai două seminţe, răul şi binele, fugărindu-se prin timp, complementare şi fascinante... Astfel, mi-a venit ideea de a înfăptui Crima!

2. Nu dorm, ci doar pătez patul cu nemişcare de veche de cîteva ore, semi-amorf, cvasi-muribund, aştept să mă ridice răsăritul, să mă stropească ploaia de fericire cartonată pe care o primesc, prin abonament, de la prietenii mei ucişi de-atîta vreme... Doar ei mă vizitează, incendiindu-mi nepăsarea cu vorbe iuţi, cu sticloase chemări. Mi-s blocate simţurile, nu reuşesc să percep foşnetul neîntrerupt al vieţii înconjurătoare, travaliul nemăsurat al gîndacilor, viermilor, cîrtiţelor, potîrnichelor sau rinocerilor, totul pare atît de bizar şi de îndepărtat încît mă întreb dacă nu cumva sînt deja sugrumat de vis, respirînd numai dejecţiile azurii ale coşmarului. Şi el era în ofertă, ieftin şi moale, fruct aromat, tocmai bun pentru mine...

   Ostenit şi măcinat de oglinzile înfăţişindu-mă atît de pămîntiu, mă pot considera deja mort, la un pas de verdict, eliberat de pasiunile trupului, de rînceda minte, de sutele de obsesii care se cuibăriseră, asemeni unor parazite secreţii, între striurile mele, mă pot vedea mai limpede, fragmentat în evenimente aparent fără nici o legătură unele cu altele. Dar totul este interconectat, într-o fantastică reţea de cauze şi de efecte, pînză pe care o străbat cu calm toţi păianjenii timpului, mai terminînd o muscă a zborului necontrolat, mai reparînd vreo greşeală a cugetului...

   Fantazez, cum alţii ar juisa în miezul unui asasinat din noapte, migrena continuă să-mi ciobească raţiunea, cum aş putea participa la expoziţia concretului, cum mi-aş etala cruzimea dacă stau atît de mult timp prăvălit în balta călduţă a nepăsării? Nu joc rolul vreunui voyeur leneş, nu stîlcesc adîncul memoriei, simulînd că aş sonda inconştientul, în căutarea unui tezaur de iluzii şi grozăvii, nu fac nimic, absolut nimic, privesc doar bilele orelor cum se ciocnesc, docile, pe masa de biliard a universului, într-o partidă permanentă, manevrate de invizibile entităţi.

   Prea multă contemplare, ar socoti ceasornicele, prea mult somn, m-ar avertiza distribuitorii de lapte oniric, prea mult stai şi freci lampa, din ea nu va ieşi nimeni să-ţi îndeplinească dorinţele secrete, rostesc zidurile invidioase pe capacitatea mea de-a muri atît de des... Nu iau în seamă avertismentele şi pseudo-sfaturile, nu mai simt nimic, am devenit imun la toate, la maladiile exotice injectate în fiecare zi de asistentele medicale schimbîndu-mi scutecul sufletului, să nu mă opăresc de prea multe rătăciri juvenile, extatice, la primăverile asortate cu braţele mele albe, umbre de topor, ascuţite de strălucirea neobişnuită a neonului, nu-mi pasă de lătratul radioului de la ceafă, prins cu leocoplast de vreun milos admirator, inutil mai difuzează melodiile unor femei pe care altădată le divinizam, iar acum îmi repugnă total, nu vreau decît linişte pură, solidă otravă!

   Nu dorm, ci îmi închipui că restul lumii e un labirint care se mişcă încet prin dreptul ochilor mei prea mari, expunîndu-şi formele rotunjite de greaţă, umflate de viteză, deformate de febră, după caz, nu vreau alte bunătăţi gonflabile de la cei care ar trebui să mă viziteze mai des, consultîndu-mi orbirea literelor, să vadă dacă mai trăiesc ori m-am lichefiat, nu mă pot concentra, nu mai percep nimic!... Horcăitul soarelui se aude de pretutindeni, ar spune ciocănitoarele metamorfozate în dirijabile, doar cu ele voi zbura, aplauzele încarcă fiecare pom, ar demonstra cu nesaţ matematicienii deghizaţi în paznici trufaşi, crimele au îngheţat la geamuri, ar aproba meteorologii, apăsînd încă un buton al telecomenzii, să fie deşert şi la alţii, să mă înţepe furtuna fricii în miocard, cînd voi găsi ţinta...

   Am obosit să inventez poveşti, să tapetez hîrtiile cu propoziţii de şerbet, vreau să stau aici, inert iarăşi, ca un martir uitat neucis, ca o victimă irosită inutil de călăi, în momentele spălatului pe mîini, contorizat parţial de marele inchizitor al vremii, între viaţă şi moarte, într-o trandafirie stare de incertitudine. Doar aşa aş bucura logicienii, numai în această ipostază m-aş da fotografilor să mă îmbălsămeze în posturi incitante, devorate de curioşii doritori de picante cadre, doar astfel aş mai simţi sămînţa timpului curgînd din mine, inundîndu-mi senzorii artificiali, implanturile şi mecanismele, renăscînd în locul deşertului pe care l-am păstrat în interior de-atîţia ani!

   Ar fi suficient pentru a scăpa de negura îndoielii, de ticăitul bombei din creier, de teama că la autopsie nu-mi vor găsi decît sentimentele, virginale şi cuminţi, perfect conservate, aşteptînd o mîntuire de prisos?

3. "E poate ultima dată cînd îţi compun o turtă de scrisoare, să ai ce mînca în concediu, judecînd priceperea mea de a pregăti dulciuri stacojii, sînt cam trist, deşi mi-am schimbat lentilele de contact, protejîndu-mă cu o mască de piese de teatru victoriene, sînt cam sadic uneori, scriindu-ţi despre execuţii publice unde o nebună ţipă că nu-i vrăjitoare doar cu zece ani de vechime, ci chiar s-a pensionat, despre acadelele regale căutate de detectivi luni în şir, despre jongleriile puse la cale de reţeaua de canalizare, nu-ţi mai dau jenante detalii despre purificarea fîntînilor cu vin, despre accidentul nuclear de la subsol, am fost puţin contaminat şi de-atunci îmi curge ochiul de fiecare dată cînd aprind lampa televizorului, să nu mă rătăcesc prin casă, n-am mai decorat-o, cu toate că doream să înlocuiesc perdelele cu iarbă de mare, să dau afară scaunele şi să le substitui cu nisip fin, oricum nu prea mă vizitează nimeni, doar poştaşul aliterat care îmi prezintă pe tavă, sub un capac de bere, epistolele tale atît de dulci, aşa aşteptate, ah, nici nu-ţi închipui cît de mult doresc să le citesc, înarmat cu dicţionare şi enciclopedii să-ţi corectez greşelile înşirate cu stil, în rest totu-i bine, mi-au murit cactuşii din spinare, în timpul somnului desigur, voi lua alţii negreşit, am ochit cîteva exemplare la bucătăria vegetarienilor, mi-am pierdut cizmele roşii, cele lubrifiate, cu scufii cauciucate, şi acum m-am bandajat la picioare cu ziare, ţin destul de rece, mai ales ediţiile de duminică, sînt cam singur, recunosc, nu-mi plac partidele de şah din parcul închis pentru deratizarea moşnegilor, nu mai am chef să mă tîrîi pînă la morgă, cunosc repertoriul la perfecţie, aici este cam frig, ninge zilnic de la patru şi jumătate pînă la cinci, cu fulgi de portocal şi petale de trandafiri bineînţeles, exact cînd se difuzează serialul acela despre scobitori şi maioneză, nu-l pot rata, îmi închipui că şi tu te uiţi cu interes cum plouă, cum autobuzele de jeleu patinează prin casă, cum fereastra minte şi dezordinea erupe din chiuvetă, împreună cu cîţiva crocodili ameţiţi, nu contează prea mult, nu are rost să ne plîngem, tocmai s-a termina coada buletinului de ştiri, tocmai am renunţat la ultima cochilie unde-mi ascundeam costumul de baie de atîta vreme, nu te-am chestionat ce mai faci, dacă labele pentru înot subacvatic le-ai terminat, îmi povesteai că sculele din intestin subţire se găsesc rar, am uitat să mă interesez printre vecini, învăţaţi oameni, un medic sculptor de urechi, un programator drogat şi fanatic, o poetă fumîndu-şi viaţa într-o retortă, o spălătoreasă cu doctorat în anevrism cronic, după cum observi mi-am îmbogăţit puţintel vocabularul, am auzit multe cuvinte pe care nu le-am regăsit nicăieri, nici la concertul de smoală al şobolanilor, nici chiar cînd i-am telefonat lingvistului acela faimos care învaţă canistrele ce înseamnă "augumentativ", sînt cam obosit, deşi mare lucru nu realizez, cornetele de îngheţată le-am înfulecat de cum le-am primit, îţi mulţumesc şi pentru puii de vrabie pe care i-am sădit în grădină, lăsîndu-le doar ciocurile afară, toţi cunoscuţii s-au bucurat, aprobînd gestul, eh, era să uit să menţionez despre reuşita la concursul de gîde, m-au angajat cu jumătate de normă, îmi place acolo, nu-i departe, mă conectez de acasă, prin modem, acum mă gîndesc dacă n-ar fi bine să lucrez opt ore, zilnic, am şi spor de viaţă, astfel îmi desăvîrşesc bugetul, acum îmi permit să cumpăr grenade columbiene şi partituri cacofonice, manuscrise ale ucigaşilor în serie ori loţiuni de otrăvit invidioşii, hm, nu-i cine ştie ce totuşi, am o minivacanţă, aştept veşti contagioase de la tine, să nu mă ignori şi, dacă poţi, expediază şi colecţia de scalpuri, pe curînd, cu bine... moarta mea!"

4. Privesc la dirijabilul verde din fereastra plată, ascult fîşîitul discret al motoarelor, îi percep întreaga forţă şi devin şi eu mai uşor, influenţabil şi posac, o triadă de afecte contradictorii... În depărtări, mulţimi de clovni şi măscărici îmi fac semn, să mă alătur lor, să-mi aglutinez mintea mlaştinilor rîsului, umbre şi scări curg din cerul de rubin, e-o altă artă la modă, o nouă celebrare a abstractului!

   Nu mai ştiu cît voi putea fantaza, fără grijile de-a nu sparge regulile de fontă, nu cunosc decît formele imense ale dirijabilului purtîndu-mă pretutindeni, în grădinile nebuniei, prin cascade de culori tari, hidratînd imaginaţia, în sanctuare ancestrale unde mă închin vidului, doar el mai este în stare a-mi aproba isprăvile!... Am substituit plimbările alături de motanul cel drag cu un leagăn în dirijabil, lîngă sfeşnicele arzînd dragoni şi holografice parfumuri... Multe se pot petrece în interior, dar la suprafaţa realităţii nu trebuie să apară, să nu sperie naivii şuierînd flautele timpului, să nu declanşeze o monstruoasă orgă de viziuni, să nu mînjească tartajele atlaselor c-o nouă scindare a legilor!

   Mă uit pe gaura cheii, e-o uşă în nacela dirijabilului, nu văd însă exteriorul, nu observ splendoarea întinderilor azurii prin care visez, zburdînd de veselie, înaintea mea este numai o roată de bîlci, gigantică şi dezgustătoare, prinzînd în spiţele ei deformate de gută mii de trupuri roşii, sfîrtecate parţial, agăţind cranii translucide!... Toate înseamnă viaţă, o masacrare ori o eliberare, nu-i altceva, nu înspăimîntă pămîntul în care se scufundă, e doar viitor... Aici!?

   Dar dirijabilul mă înşfacă, aprig, şi mă duce mai departe, rapid, îmi înfăţişează caleidoscop de figuri, de arhitecturi, de stiluri şi moravuri, nu mai cunosc drumul înapoi, nu-i pot reface profilul, ireversibil, m-am pierdut în stufărişul norilor, stafidit în scaunul meu bolnav, sunete de tot felul îmi răsună, de pretutindeni venite, în minte, vibrînd în suflet!... Nu ştiu care este mesajul lor, dacă într-adevăr ar exista, mă simt însă incitat să-l descifrez, să aflu ce mi s-a pregătit în continuare...

   Orizontul naşte tornade nesăţioase, apropiindu-se şi de echipajul meu insolit, mă leg strîns de spătarul tare, apăs apoi butoanele strălucitoare şi percep fluidul curentului electric penetrîndu-mi asemeni dîrelor unui duş rece, tegumentul, pătîndu-l cu purificatoare răni!... Mă automutilez şi strunele se pîrlesc repede, peisajele pălesc, violentate, nu mai pot să le întreţin înfăţişarea proaspătă, lumile cîteodată au nevoie de o stingere, de dispariţii inopinate... Am obosit şi furtuna necruţătoare şi-a pornit morişca deja, spiralele ei împrăştie ce a mai rămas din corp, fragmente carbonizate din foste gînduri materiale!...

   Pustiu, dar fericit, dirijabilul călătoreşte singuratic, pe dalele ordonate ale aleii celeste, este acum degajat, nu-l mai stresează nimeni, nu-i mai impune nimeni direcţia zborului, eu am dispărut, zilele s-au volatilizat într-o spumă a extincţiei amintirilor, destinul a învins, iar!... Căutările senzoriale au luat sfîrşitul din pocalul umplut cu venin, scaunul jubilează şi aplauzele au scandat, din nou, pentru ultima oară, numele meu de smarald, pictat pe hainele dirijabilului!...

   E alt final, imn consemnat de benzi magnetice şi de registre încăpătoare, spre a fi pildă ereticilor păzind şcolile de zbor, spre a fi exemplu corect pentru rezolvatorii de probleme filosofice, bieţi nebuni avînd prea mult timp liber în buteliile plămînilor, e doar mărturia mea de reîntoarcere la viaţă, dintr-o vinovăţie profundă, în ipostază de agrenaj indispensabil la plutirea silenţioasă a dirijabilului, pururi, peste cocoaşa universului, într-o explorare permanentă!

5. Am visat numai mecanisme, tumefiind acţiuni şi îngrozind axonii, am fost scufundat în licoarea somnului mai mult timp şi-acum nu mai pot discerne realitatea, fantezia, nu pot simţi lumina şi tăcerea... Vocile merelor îmi spun să nu mă tem, nimic nu s-a schimbat, n-am fost metamorfozat în neştiută gînganie, am rămas acelaşi infirm, legat de cuvinte ruginite, traforat de percepţii stranii.

   Ferestrele. Mă înveselesc iar cu forme geometrice bizare, plutind pretutindeni... E doar un amuzament flasc, menit a mă scoate din curtea onirică a închisorii, ştiu că nimic nu-i firesc acum, dar totuşi mă întreb dacă am vreo vină, dacă nu-s cumva responsabil pentru atîtea. Transformări interne.

   Ecranele scandează nedesluşite ocări, pereţii se distanţează de mine, mă privesc plini de reproş, ca pe un străin, asemeni unui veritabil criminal, nu am cum să le arăt că sînt acelaşi, că doar m-am mai maturizat puţin, invadat de pilozitatea melancoliei, excitat de otrăvurile de sub chip... E oare o aversiune la noutate, este numai o impresie datorată vertijului de care nu reuşesc să scap?

   Tobele impun un ritm sincopat, gîfîi şi în curînd totul se va rupe, oglinda nu poate rezista la infinit la atîtea evenimente deplorabile, mierea mulţumirii s-a prefăcut într-o grămadă de cenuşă rece, o amăreală teribilă mă constrînge să fiu malefic, să sparg canoane, să mîzgălesc figurile de ceară ale prietenilor trădaţi de-atîta vreme, să mă topesc de teroare şi absenţă!

   Visul se scurge, roşu, peste plasticul măştii protejîndu-mă de copii, umbrele îmi terfelesc reputaţia de monstru, înfăţişîndu-mă prea des fragil şi pur, pustiul din inimă mă droghează cu strigăte, iar glasul mi se pare că s-a îngroşat prea tare. Nu mai sînt băieţandru, nu am devenit nici ceasornic, noaptea încă nu s-a alungit peste obiecte, peste scrierile mele umezite de neant, aş putea arăta mai bine, însă cochilia mi-e plină de melci deghizaţi în cărţi şi picturi, în chestionare şi depărtate semne cabalistice... Ele mă îndeamnă să fiu mai curajos, să caut eliberarea!? Savanţii au presărat alt praf albăstriu în cafeaua de care nu mă pot despărţi, niciodată, dar n-am devenit mai vesel şi liber, nici întredeschis, n-am suportat zîmbetul echivoc din uşă...

   Slab. Prea neputincios am devenit, zgîrîiat de sîrmele încolăcite ale visului, tăiat de răspunsuri prea alambicate, detaşat de corp, mai rarefiat ca sunetele primăverii, am ratat din nou! Să fie concretul mai plăcut decît deziluzia de-a nu fi găsit pretext de sfîrşit? Să însemne balamucul o salvare mai fermă ca zborul peste acoperişuri?...

   Sfaturile s-au pierdut, înecate în muzică de oţel. Ea mă va purifica deplin, retezîndu-mi pletele remuşcărilor, va deveni topor blînd, cu care voi secţiona toate mădularele acestor amintiri tehui, toate planurile de viitor, nu voi păstra decît prezentul, încuindu-l în ombilic.

   Am visat prea mult, maşinăriile nu mă vor trezi, mă vor lăsa să consum toate născocirile lor teribile, mă vor aproviziona cu sentimente noi, proaspăt cioplite, cu ele voi mînca orezul echilibrului, cumpătat, serios, acelaşi, dar conştient că în curînd voi fi terminat definitiv această scenă... Fără inhibiţii, lipsit de botniţe şi biciuri, mă voi afla la răscruce de idei, va trebui să decid cît voi mai dormi, cît din boală s-a decolorat, cîte puncte am acumulat.

   Apoi, totul nu va fi decît o sărbătoare a reuşitei? De-a rămîne acelaşi. Vinovat.

6. "Te-am găsit, prăbuşită în rîu, la adăpost de nenorocirile vieţii, fără să te mai temi de luminile orbitoare ale lanternelor, de gratiile din tablourile mele ciudate, de reclamele ce te-au ispitit să încerci pîlpîitoare şi periculoase delicii. Te-am găsit, în sfîrşit, după truda fantastică de-a cutreiera poduri şi clopotniţe, într-un vîrtej de întrebări acidulate, veşnic nervos şi emoţionat, nu mai poţi să mă părăseşti, din nou, aşa cum ai făcut-o acum cîtva timp în urmă... Ţi-am găsit şi zîmbetul, crispat acum, dar totuşi enigmatic şi tulburător, ţi-am atins şi cerceii triunghiulari, tatuaţi cu umbrele unor pisoi de chihlimbar, am fost fulgerat de dorinţa de-a te îmbrăţişa, ţi-am luat nemişcarea globilor oculari şi-am pus-o, cu grijă, într-o fotografie caldă, nu puteam să nu aflu ce s-a întîmplat cu tine, cu toată această cireadă de fapte absurde, care s-au consumat însă total!

   Multe s-au schimbat de cînd n-ai mai fost pe aici, în acest scaun ce-ţi plăcea atît de mult, mai ales cînd mă simţeai atît de aproape şi de încins, în casa pe care-am clădit-o din petale şi cochilii de melci bătrîni, în mintea mea întinsă la uscat, să mi se zvînte ideile, plînsul, să mi se albească delirul... Am îmbătrînit, plictiseala amăruie a crescut în cana cu lapte violet, am uitat de lacrimi, n-am mai ignorat fluviul ştirilor ce te descriau atît de frumoasă, fragilă, de neuitat. Prea am rîs, împreună, prea multă sămînţă am transformat în cenuşă, nu am mai cunoscut cu tine atîta viaţă de demult!

   Te-am găsit, umflată în apele repezi, de munte, peştii te-au ocrotit de privirile asurzitoare, de armele din pletele vedetelor pe care le admirai într-o naivitate crasă, de mîzga din atîtea ziare care îţi publicau chipul angelic, te-am găsit, fără îndoială, cuminte şi fericită, mai bucuroasă ca zilele de vară pe care le-am împărţit peste mătasea culcuşului nostru sublim... Ce-alte iluzii, ce noi descoperiri? Te-am găsit, după o călătorie zbuciumată, peste cîmpii şi vîrfuri străine, zburînd cu un dirijabil nemaipomenit, nu se putea altfel, n-aş fi acceptat să nu te mai văd încă o dată, aşa cum ţi-am descris în scrisoare, atît de grozavă ai fost şi eşti şi în prezent, la mine, pregătită de toate, în aroma inconfundabilă a mărului ce-am devenit! Te-am găsit, cufundată în prospeţime, neobişnuită, eşti atît de tînără, anii nu te mai deranjează, nu-ţi pot face rău, aşa cum te-au îngrozit atîţia alţii...

   Sînt gata, pianul aşteaptă semnul meu să înceapă marşul, triumf al muzicii asupra tăcerii tale graţioase, totul e pregătit amănunţit, nu te speria, nu se va petrece nimic rău... Emoţiile mă curentează, zvîcnetul venelor e puternic, însă nu mai contează, tu eşti cea importantă acum, aici! Ţi-am povestit cum mi-am tatuat coaja cu chipul tău diafan, translucid? Ţi-am zis şi de coşmarul meu, recurentă pacoste, cel în care te visam că te ucideam şi te aruncam apoi într-un rîu, pentru a te lua apoi atît de extraordinară, împăcată şi docilă?... He, he, ce fantezie caraghioasă, nu-i aşa?

   Te-am găsit, nicicînd nu vei mai fugi, te voi închide în mine, pentru totdeauna, te voi avea pentru vecie! şi nu va fi oare nemaipomenit să te gust, în fiecare zi, seara ori dimineaţa, fruct celest, pînă cînd tot ceea ce-ai fost odinioară se va fi prefăcut complet în mine? Te-am găsit, definitiv! Căutările nu mai au sens, am fost mai vrednic decît toţi!..."

Încă un cerc gri, dezvăluire, încă o groapă în memorie, o cuşcă de geometrie aleasă, un hîrb, încă o maşinărie demonică, toate s-au adunat aici, în piaţa largă, întrebînd de marele înţelept, numit de unii criminal, proaspăt băutor al eliberării incomensurabile!... Şi cine ar fi putut, cu exactitate, răspunde?

Identificarea victimei s-a realizat fără cusur, impecabil!...

= 23, 27, 30-decembrie-1998 / 23-mai, 14, 29-iunie-1999 /
28-aprilie, 06-august-2002 / 20, 28, 30-iulie-2003 =