Am căzut, sînt într-o groapă electrică, dispus la hăuri, lărgit de tăcere, mi-s implanturile zdruncinate, nu pot vedea mînerele din inimă, pîrghiile susţinîndu-mi genunchii, am căzut. De cîtă vreme stau aici? Ceasurile nu indică nimic, sînt înfundate cu ţărînă umedă, obturînd timp. Am visat că şofam, conducînd grăbit o maşină de margarete grena pe străzile tapetate cu blană, depărtîndu-mă tot mai rapid de realitate, am visat apoi că m-am oprit în mandibula unei clădiri, intrînd în pîntecele ei roz, orbecăind prin orificii dubioase, palpînd pereţii de ţesături sensibile, rătăcindu-mă definitiv într-o singurătate infinită...

Cîte puncte pot fi unite, să mă trezesc? Durerile încă persistă, alungite ca nişte umbre peste membre, vopsindu-mi tegumentul, această groapă nu-i prea ospitalieră, nu mă hrăneşte deloc, nici măcar cu rîme, cu rădăcini de plante în agonie, cu o euforie de lux... Am căzut, nu-mi simt o parte dintre amintiri, mi-s turtite belciugele zilelor, mi s-au stricat articulaţiile, sinusurile, piramidele înfipte în ombilic, am căzut, neglijent, tocmai cînd consideram că nimic (rău?) nu se poate întîmpla! Trebuie să consemnez tot ce percep în minte, să încep un pseudo-jurnal, inspirat de această situaţie specială.

"Sînt de plastic, jucărie pentru macaroane şi cutii de ciocolată amăruie, sînt ca o lingură atîrnînd la urechile unor cămăşi avangardiste, mi-e timpul elastic, protejînd zboruri pe acoperiş şi salturi în abis. Sînt prea aproape de microfoane şi prea depărtat de reflectoare, pe-o scenă improvizată din coji de ouă, unde se taie împrejur nebunia şi se restaurează machiajul suferinţei, sînt atît de abstract încît nici matematicienii nu-mi iubesc teoriile inoxidabile, avataruri ale visului. Ce pot face în continuare, ce trebuie să consum să-mi crească alt curaj, mai gros, mai impertinent să fiu la înmormîntări şi sinucideri difuzate în direct, spre deliciul babelor de plastilină? Sînt acidulat, euforic lichid seminal al calculatoarelor, sînt şi macabru, umblînd în pijama prin cimitire şi colecţionînd cruci în loc de mărci poştale, e totul atît de fantastic!..."

Temperatura exterioară începe să scadă, echilibrînd-o pe cea internă care se umflă vertiginos, mi-s roşii unghiile, mi-s stacojii degetele, mi-s purpurii respiraţiile, mi-s rubinii gîndurile! Este cumva vreun semn ce prevesteşte final? Încă nu cunosc, mă zbat în continuare în şuvoiul vîscos al visului, ca un ornament la o supă bizară, destinată dinozaurilor, accesoriu al naşterii unui univers alternativ. Cîte fabulaţii, tot atîtea pretexte de-a fi conştient, de-a nu intra în colţii panicii, de-a nu mă zgîrîia cu sîrma ruginită a disperării... E bine să scriu!

"Ar fi necesar să schimb ceva, să fabric o lume de ceară, un dric de frişcă, o bicicletă mai elaborată? Cîte planuri de viitor să dizolv în lapte ori în ceaşca de ceai, cîte kilograme de medicamente să cumpăr pentru a avea toată liniştea planetei în frigider, lîngă icoane mîzgălite pe ambalaje de unt şi pe etichete suprarealiste, alături de tipsiile odihnind capetele sfinţilor deja mucegăiţi de uitare? Mă simt singur, sfîrtecat de o boală incurabilă, mai puternică decît muzica erupînd din covor, mă pot metamorfoza în scenarii terifiante, în clanţe de oţel, în ferestre prea lucide să fie considerate oameni, în tot felul de jocuri, însă nu-s capabil să devin ceea ce vreau cu adevărat!... Imposibile germinaţii?"

Undeva, sus, o lumină oranj îmi dă de ştire că a sosit cortegiul de arome ale dimineţii, este aşadar o poartă de scăpare, capac între realitatea mea şi cea de dincolo de groapă, poate voi reuşi să mă caţăr, poate că va veni cineva şi va excava pînă aici, poate că nişte rinoceri harnici vor haşura definitiv elipsa speranţei... Totul e posibil, totul poate avea loc acum ori mai tîrziu, în striurile amiezei, în texturile discrete ale înserării. N-am cum să mă mişc prea mult, am înţepenit şi pămîntul nu mai e atît de moale pe cît credeam, un vertij ciudat mă poartă către fantezii tot mai agonizante!

"Sînt de făină, iarăşi, viitoare pîine mortală, sînt şi peste roţi solzoase şi sub camioane de fistic, îmbrăcat în uleiuri, pictat deasupra unor hidoase portrete de prieteni, mă amuz, amar, însă nu-s mulţumit! Dans şi puţină cianură, rîs şi apoi o nouă explozie nucleară, un buton apăsat şi totul e gata de priveghi!? Unde-mi sînt intenţiile, indulgenţele, încotro trebuie să alerg, alunecînd pe capoate, descusut şi prea slab? Sînt transparent, ca toartele muzeelor rarefiate, asemeni unui clopot prea bătrîn, visul acesta nu mă conduce la sanatoriu, ci mult mai departe."

Să fie coşmarul suficient de trainic să mă poarte în buzunar pînă la sfîrşit? Am devenit monedă calpă, am ajuns cheie de la vreun seif, m-am transformat în bilet de voie? Nu-mi recunosc ipostazele, nu ştiu în ce m-am metamorfozat...

"Număr gropi, contorizez evenimente, molfăi ritmuri, mi-s pregătite vagoanele, mi-s odihnite cuvintele, pot continua oroarea, pot învia la comandă, printre atacuri de apoplexie, alături de magii ale confuziei, sînt mai vernil decît paginile înfăţişîndu-mă ca un dictator notoriu, decapitat de incompetenţă şi programat să ardă orice manifestare a artei! Sînt atît de mort? Sînt aşa naiv să am încredere în fire, în tobe, în fantasmele aranjate din dulap, în marsupiul ce mi-a crescut la gît, papion transfigurat? Prea multe bizarerii, horcăind ascunse, prea sălcii momente de extaz, coruri urlînd în mobile şi duşumele! Ce rămîne neatins de febră, dincolo de barierele bunului gust, ce trebuie spart şi detaşat de concret, pentru ca libertatea să fie aici, în mine?"

Am căzut, repet, năpădit de bulgări şî de pietricele, se surpă unele spaţii, se netezesc o parte dintre concepte, reacţionez lent, sufocat de migrene şi greaţă, am căzut, ca pe un topogan al senectuţii, conductă lungă, aruncat aici, lîngă hîrtii mototolite, afişe fracturate, depuneri de cenuşă, am căzut, mai iute decît m-am aşteptat, n-am ştiut că acest canal e descoperit. A fost o trapă a hazardului? Nu detectez răspuns, ci numai o nouă durere, mai aprigă decît toate celelalte, înaintînd progresiv în alămurile trupului, corodîndu-mi organele, glandele, oasele, provocîndu-mi o indescriptibilă stare malefică! E timpul să-mi iau rămas bun de la rasă, de la pantofi, de la curea, de la ornice, de la reverii, de la atingeri, de la inacţiune? Cîte enumerări, atîtea sforţări de-a trăi, instinctele încă lucrează, agile.

"Sînt electrificat de atîtea valuri de paloare, sînt măcinat de canibali străvezii şi măsluit de geometri, sînt lins la lecţii de orbire şi modelat în mănăstiri, după săvîrşirea tuturor păcatelor, mi-s gîndurile întinse prin tuburi, îmbujorînd pendule, trepidînd în ascensoare şi ambulanţe, atotcuprinzător, omniscient! Mai urmează altceva, mai are rost să-mi continui galopul, să ung mori, să trezesc chibrituri fioroase, să destind morgi şi terenuri de sadism, mai am şi alte pajişti de năclăit? Cîte metamorfoze mi-au rămas disponibile, cîte orchestre trebuie să mă evoce, fîlfîindu-mi în scrieri, servindu-mă cu un soi nou de oboseală?"

Ostenit peste măsură, închircit, trist, nici nu mai încerc să strig, poate m-ar fi putut auzi careva, descoperindu-mă topit în groapă, nici nu emit alte semnale pămîntului – să aibă grijă de mine –, timpului – să-mi păstreze minutele integre, neciobite de nebunie – ori spiritului – să nu se lase foarte uşor convins să capituleze... Am visat iarăşi, îngheţat, de data aceasta eram un motor uriaş, înglobînd miliarde de piese preţioase, toate făurite din craniile oamenilor ce-au trăit pe planetă, eram folosit ca o roată şi mai gigantică să orbiteze prin cosmos, spiţele ei aninau plicuri sigilate, totul se desfăşura într-o ambianţă muzicală magnifică, dar zgomote nedesluşite bruiau baletul obiectelor transportate de mine prin univers.

"Sînt de cauciuc, protejînd soarele să nu se ardă, orbind luna să nu-şi umezească mareele, sînt sintetic, aşa cum o cer vremurile lubrifiate, pregătit de judecată şi de final! Umorul s-a preschimbat în gutui cubice, iar spaţiul e mai inert ca niciodată, asemenei unui balon fără suflare, ca o lumînare lipsită de ecoul flăcării... Ar fi indicat să ţip mai mult, să lansez spre trotuare o nouă cădere iminentă, să fiu mai clar decît ieri şi mai aseptic decît pasiunile din cuier, ar fi frumos să dorm în iarbă, căutat de şacali şi găsit de clovni, urmărit de saxofoane şi uitat prea blînd?"

M-am deşteptat în panică, n-aveam cum interpreta ce-a zămislit mintea, mi-am dus palmele la chip şi am constatat că sînt pline de sînge, cruste închegate juxtapuse unor pîrîiaşe proaspete, m-am speriat şi mai tare, nu înţelegeam ce se petrece! Terapia nimerită era să scriu.

"Mi-s braţele amorţite şi mi-s muşchii de gips, mi-s privirile usturoiate şi şocurile fulgerătoare, cîte simptome fără sens! Sînt speriat, dar ştiu că-i o stare tranzitorie, sînt pervers, însă numai aşa pot supravieţui nălucirilor, sînt aspru, ger prea crunt, înveninînd situaţii meteorologice, smulgînd statisticilor privilegiul de-a minţi! Nu mai caligrafiez, nu mai fulguiesc, nu mai stau pe cuie, nu mai intru în vitrine, nu mai fluier, nu mai corectez, am nevoie de alte acţiuni, poate mai verzi, mai absurde, poate mai melancolice ori mai acute!"

Foame acerbă şi sete mistuitoare, am căzut în capcana delirului, îmi voi muşca braţele şi-mi voi stoarce lămîia creierului, obţinînd hrană, reuşind astfel să supravieţuiesc arsurii, vijeliei, schizofreniei? Căci de fapt nu-s în groapă, undeva mult mai jos, în cerul prăvălit prin înălţimi nebănuite, reflectat de gaura perfect ovoidală a hăului, adunat de sunete şi halucinaţii! Cîte rezecţii, tot atîtea pretexte de-a săpa o viaţă?

"Casa m-a lăsat să decit singur ceea ce-aş dori să fiu, caracatiţă de electroni ori momîie academică, scaun princiar sau şuvoi de otravă, mantie scînteietoare ori simplu rege de şah. Sînt de hîrtie, stropit cu violente cerneluri, paravan contra muştelor, sînt coif, sînt de treabă, uneori, după furtună, după goana printre clătite, sînt multe de spus, dar vocea m-a părăsit, s-a dus să vîneze conferinţe, sesiune de catifelate discursuri, oratorii mucede..."

Stolul zăpezii mă amuţeşte brusc, ivit din mufele unui concret tehnologic, sînt prea mort ca să iau atitudine, să mă apăr de înţepătura acestui coşmar!

"Cîte fantezii prin şanţuri, cîte irosite rînduri, trebuie să mă reprofilez, să ucid mai mult, să-mi lustruiesc medaliile de plasmă şi să-mi polizez versurile, doar aşa voi fi faimos! Ancestrale ambiţii?... Ce mai contează, unde să aflu imagini de turcoaz, programe relaxante, încotro să îndrept antenele, amuletele, interfeţele, isteriile, capturînd viitor senin? O altă grădină magică răsare din însemnări, suavă şi bogată în tentaţii, e vremea s-o stropesc, s-o îngrijesc pînă la desăvîrşire, covîrşit de sarcini şi de atîtea plăsmuiri, astfel fi voi încredinţat că mi-am făcut deplin datoria, crescînd pînă la capăt."

Am căzut într-o eternitate fragilă, asemeni unui fluture sorbit de plasele voalate ale becurilor fierbinţi, hohotind în buzele beznei, am depăşit însă nevroza, mi-am rupt peceţile stigmatelor, mi-am lipit la loc pupilele şi nările, am putut citi manualul de supravieţuire necondiţionată în bîrlogul cetaceic al credinţei în mine-însumi, am căzut din formule, coeficient tulburînd inegalităţi celebre, provocatoare de războaie mondiale, am germinat totuşi, sămînţă încărcată de tenacitate intrinsecă, iar visul n-a mai fost terifiant, nici roşu, s-a transformat în frunze mustind de extraordinare energii, ajutîndu-mă să mă înalţ, tot mai sus, ridicat peste gropi virtuale, dincolo de ecranele tetraedrice ale istoriei, deasupra acestei lumi legănate acum în poala altui zeu tîmp, de ebonită rece.

"Sînt natural, ca un fular fluturat de enormi stîlpi ai puterii, asemeni unui melc ştampilînd suflete ceţoase, desfiinţînd reguli, ca o frînghie urcînd în văzduh, către piscurile altei vieţi de mutant, sînt un automat destoinic, pregătit să devină real visător, veritabil demiurg!"

Ce-ar merita născocit pentru ca aburul parfumat al misticii să se pogoare peste scrierile descompuse ale acestui robot, cel din urmă exemplar rămas în funcţiune printre măruntaiele disparate ale timpului, fără de margini groapă? De către cine, în această absenţă absolută?

= 18-iunie-2006 =