"Tot ce trăieşte provine din ce este mort."
PLATON

<<Glasurile nu pot ospăta cea mai deosebită în lărgime mulţime de tăceri, ci doar cuvintele tatuînd biblioteca.>>

Înghit smogul lichid al propoziţiilor arzînd în cartea pe care o citesc atîrnat de tavan, dar nu înţeleg prea multele camere obscure ale capitolelor, nu-mi este dat să pricep meşteşugul rafinat al jocului labirintului ideatic, continui însă a frămînta aluatul volumului cu mîinile albe ale ochilor, să-l transform treptat (ireversibil?) în colac de salvare a foametei ori în cozonac sacru al sărbătorilor trecute, fără a lua aminte la gînguritul în surdină ce răsare, vernil, din paginile masacrate de mişcarea tot mai rapidă a degetelor, fără să-mi pese dacă într-adevăr scrierea este fiinţă sau numai o clonă uscată a autorului ei.

"Şapte... şase... cinci... patru..."

Pe măsură ce înot în apele tot mai tulburi şi vijelioase ale lucrăturii epice, în timp ce în pendula sobră nisipul se metamorfozează în soare răsărind şi apunînd într-o neştire cadenţată, îmi dau seama că frazele îşi repetă umbrele, faptele şi siluetele de mătase albastră şi remarc, stupefiat, că eu sînt cel care le-a zidit în foi imaculate, scrijelind cu unghiile aspre ale minţii multiple scene, complexe personaje, îmi regăsesc privirea pierdută într-un cotlon de nebunie vîscoasă... Fumul cărţii devine abur aromat, poate că voi ajunge asemeni preotesei unui celebru oracol, hrănind prin firimituri celeste memoria mea dezorganizată, am ajuns conştient, ştiu acum întreg firul narativ, nu mai orbecăi, neajutorat, pe culoarele tomului, n-am nevoie de răspunsuri!

Mi-am adus aminte că sînt scriitorul vestit compunînd rîndurile parcurse în prezent cu nesaţ, iar creaţia mi s-a transformat, cu trecerea fastuoasă a cortegiului anilor gri, în monument funerar, celebru templu de închinăciune a tuturor analfabeţilor lumii... Nu-mi mai rămîne decît să-i poftesc la joc!

"...trei... doi... unu... Start!"

Miezul nopţii fusese decojit de acele ceasornicelor, numeroase semne suind pereţii, era o atmosferă parţial vrăjită, de basm străvechi, amintind de-o copilărie voalată... Continuă să-şi trăiască somnul profund, în cristalul translucid unde dormita, lipsit de griji mărunte, regenerîndu-se în urma jocului extrem de dinamic, în care fusese protagonist important, nu-i păsa că rămăsese fără simţuri, nu mai putea urca în văzduh scările pufoase ale norilor, nu mai putea privi peste munţi la oamenii săpînd în pămînt o cursă nefolositoare, a extazului senzorial... Se protejase de exterior, de tumultul grupurilor de lăcuste metalice venite să soarbă energia frunzelor încă naturale, de zgomotul rîurilor de laser scanînd echipamentele altei bombe logice, de culorile violente sfîşîind cerul populat de nave spaţiale şi de construcţii stranii.

"Te-ai gîndit suficient de serios pentru a lua aceasta decizie? Nu te-ai pripit cumva?"

Era obosit peste măsura suportabilului, mintea îi era considerabil avariată de atîtea hotărîri, de calculele realizate în fracţiuni de secundă, de întreg angrenajul sofisticat de confruntări psihice cu holografici oponenţi, copii ale personalităţii sale multiple... Jocul trebuia dus pînă la capăt, nu se admiteau renunţări, nu existau de fapt metode de abandon, însemna mai mult decît traiectul unui simple vieţi, reale, era ceva înfiorător de complicat, scenele terifiante evoluau în paralel, fiecare cu capcanele şi deliciile specifice unui anumit nivel, pur şi simplu moartea se dovedea prezentă, concept central, oriunde.

"Nu vei mai fi niciodată ceea ce eşti acum... Vei putea rezista?"

Era ca într-o simulare, la dimensiuni universale, a construirii unui oraş, a vreunei societăţi dezvoltîndu-se în funcţie de grija jucătorului, de capacităţile de bun administrator, strateg şi filosof, însă citadela fusese substituită de ideea sfîrşitului, trebuia să ajute la necrozarea totală a spaţiului şi timpului, la proliferarea aberantă a morţii, regăsită în fiecare eveniment... Era necesar să se răzbune, acesta se dovedea scopul măreţ, trebuia să-şi etaleze perversele obiceiuri letale, răutăţile acumulate în perioada cînd nimeni nu-l credea capabil de-a imagina asemenea edificiu virtual, al distracţiei duse pînă la sadism, trebuia, pentru a nu percepe colţii otrăviţi ai nebuniei, să manipuleze telepatic toate calculatoarele şi să transforme reţelele în hidoase culcuşuri ale plăcerii ordinare.

"Urăşti atît de tare oamenii, încît mă înspăimînţi..."

Tentaculele nocturne încuiau detaliile, împrejur conductele informaţionale gîlgîiau pline de biţi rapizi, exteriorul se dovedea a fi umilă coajă a fructului zemos, abstract, al noii etape a jocului... În curînd, seminţele vor ieşi la suprafaţă, asemeni anti-materiei intuite de visători, iar el deja se va fi materializat în nefiinţă?

"Dă-le! Oferă! Acum!"

<<Îmbătrînind armura fanteziei cu scrîşnetul aparatelor de amuzat adolescenţii, nu vei fi mai fericit, nici mai liniştit, oricîte eforturi straşnice s-ar depăna în tine!

Nimic din ceea ce simţi şi din ceea ce-ai vrea să oferi altora nu contează, important este că nu te-ai ofilit complet. Mesajele şi vocile nu te mai urmăresc, ai scăpat de vînătorii haini ce jinduiau după rînduri de obsidian...

Cînţi la sintetizator o ultimă petală a strălucirii puterii, plîngi încet, dizolvînd nostalgii, nu fi trist, nu ai de ce, totul se derulează firesc, nu fi nemulţumit, n-ai creat zadarnic, dintr-un capriciu strîmb. Priveşte împrejur, remarcă realitatea, nu lua în colimator mediocrităţile, hohotele ispititoare, îţi aminteşti clipele vibrînd de liniştea toamnei, mai revezi vechi idei, acum devenite legi de nestrămutat, principii bazaltice? Mai ai timp pentru a rememora bucuria ce te-a cuprins, cîndva, cînd ţi-ai regăsit identitatea?

Nu fi egoist, meriţi mai mult de la roţile zilelor, de la razele luminii, s-au deschis magiile şi enigmele, învaţă să-ţi stăpîneşti bocetul şi fii încrezător, nu imagina catastrofe personale, fii atent la ferestre, la scoici, la meandrele jocului... Întunecînd mintea cu fel de fel de pasiuni fierbinţi, cu oţelul roşu al unor gînduri nemărturisite, nu vei reuşi să ajungi acolo unde ţi-ai propus! Mai ai răbdare, nimic nu s-a sfîrşit... Nu te retrage, nu rătăci! Tot ceea ce oferi are o însemnătate...>>

Se închisese definitiv în colivia calculatorului, petrecea bine printre aplicaţii sobre, printre microprocesoare călduţe şi înflorate circuite, printre maldăre de date pufoase, n-ar mai fi vrut să iasă de aici, cu toate că un glas îl striga de afară... Mulţumea în gînd că nu sosiseră viruşii să-l perforeze, distrugîndu-i trupul...

O fiară este aici, în acest clopot lubric, plin de sacre dulceţuri sonore!

"Mulţi mă confundă cu-n căţeluş lătrînd prin pustiuri fractale, scuipînd proorociri mărunte, verzi panglici mototolite de turbare, mulţi îmi jupoaie blana maronie, platoşă de smocuri dese contra paranoiei umane, crezînd că astfel mă vor face mai frumos, înfăţişîndu-mă pe-un piedestal fragil corbilor şi furtunii, mulţi mă văd prea agitat, doritor de-a metamorfoza lumi, de-a desena neştiutul!... Nu încerc să le zic, la toţi, cît de amarnic greşesc, nu vreau să le dezamăgesc rîvna crudă, obscenă, molfăită în fiecare dimineaţă elastică, îmi pare bine că sînt, astfel, în centrul atenţiei, fără a fi eclipsat de alte jivine... E bine şi interesant a trăi în lesa informaticii, legătură strînsă cu casa unde capăt, zilnic, de mai multe ori, elixirul hrănitor conceput special pentru patrupede docile, lanţul emailat nu mă deranjează, ba chiar conferă o senzaţie de protecţie, de confort, nu mai trebuie să stau cu frică în creier că mă voi pierde în distracţii sau voi fi departe de cuşca jocului..."

O fiară este aici, prezentă în ziduri, în cărămizile raţiunii, în laboratoarele aseptice ale savanţilor inconştienţi!

"Mi-e cald, razele solare şuieră de-a lungul corpului, pînă în vîrful stufos al cozii mele spiralate cu care mă conectez la magie, sînt îmbibat în şerbetul lenii, n-am chef să ascund simulacrul unui os sub o pătură de uitare, în vreo gaură neagră, pitindu-l în zona subconştientului, n-am dispoziţie decît de-a mă arunca într-o baltă, să mă bălăcesc fără interdicţii, fără stacojii oprelişti ale vocilor ce-mi dictează destinul. În curte nu-i nimeni, nu am la cine să mă gudur, simulînd dragoste ori compasiune, au plecat şi vrăbiile cenuşii, s-au dus potîrnichile, fazanii, curcanii sau oile, s-au volatilizat şi omizile, pisicile, porcii, rinocerii, am rămas singur, fără girafe sau cămile, lipsit de crocodili, ca un apus palid printre neguri profunde, mă cam plictisesc!"

De unde va ţîşni armăsarul trezirii? O fiară încă-i aici! Să fie stîrpită!

"Încerc să mîrîi la imensitatea cerului, să zgîrîi obiectele din jur, minţindu-mă astfel c-aş fi creator, modelînd capodopere bizare, să mă scarpin, deşi n-am purici în obraji, mi-e tegumentul lucios, lipsit de impurităţi terestre, însă nimic n-are farmec, deşi microfoanele şi aparatele de filmat mă observă permanent, monitorizîndu-mi comportamentul, bănuie că nu sînt dulău în regulă, e prea tîrziu să mai repar ceva, să reconsider faptele în explorarea erorilor...

Trebuie să mimez, neîntrerupt, starea de graţie canină, să fiu cuminte şi insignifiant, să dau din codiţă bucuros c-am mai căpătat o porţie de lapte călduţ ori o halcă de carne macră, să ademenesc felinele ca apoi să le fugăresc prin grădină, este necesar să nu descopere nimeni c-aş fi impostor, c-aş poseda inteligenţă superioară, c-aş fi capabil de-a etala multe, încă trebuie să rămîn camuflat... Şi, în definitiv, nu mă pot plînge că n-aş duce-o bine!"

Cartea mai avea de explicat anumite lucruri:

"Ţi-am urmărit atent metamorfoza grotescă, din animal ai ajuns placă de marmură atîrnînd la gîtul cimitirului, au uitat să sape numele tău pe ea, să găsească astfel vreun izvor de temperare a conştiinţei, te-au ucis şi te-au abandonat în braţele lutului, apoi pe canapeaua irizată a morgii, printre sticliri reci şi glasuri de beţivi necrofili, printre mese înalte, susţinînd nebunia realului, pe urmă te-au partiţionat în fel de fel de grămezi aranjate în pungi negre, să aibă studenţii medicinişti mic-dejun proaspăt, să te lingă muştele pofticioase, excitînd aerul, iar programatorii să te cîntărească din priviri, dezgustaţi de aşa interfaţă grafică, eşti acum înmormîntat, asemeni unui adolescentin faraon, nu posezi încă masca aurită, nici pleiada de daruri post-mortem, delicioase medalii menite a îmbogăţi viermii concretului, stai nemişcat, cusut în grabă, au uitat să-ţi pună la loc toate organele, să-ţi ordoneze maruntaiele, au omis inima, au făcut zar din ea, oricum nu prea mai contează, important este să ai greutate, să fii înzestrat cu criptă fluorescentă şi portal de rocă albă, să dănţuieşti printre nori de îngeri obosiţi, îmi place de tine, rîvna de-a fi cu adevărat mort se dovedeşte de invidiat, nu credeam că vei evolua atît de bine, că vei fi amplasat la loc de cinste, lîngă mormintele obeze ale unor primari faimoşi, generali de carieră sau oameni de ştiinţă extraordinari, fii atent să nu-i superi, să nu le obturezi aurele mai ales, nu se cuvine, recomandabil ar fi să nu te viziteze nimeni, aducîndu-ţi cercuri de buchete de bujori, trandafiri ori crizanteme, după sezon, îmbălsămîndu-te în purpura mirosului de tămîie arsă în orbita candelelor, vegheat de lumînări zvelte, nu-i prea bine să ai musafiri numeroşi, ar atrage interesul jefuitorilor de morminte, ei sînt foarte agili, fac parte din trupele de elită ale unor servicii secrete probabil, te sfătuiesc să găseşti un mijloc de-a scăpa de ei, altfel îţi vor smulge caninii de argint, îţi vor fura inelele de platină de la degete, colanul de diamante cu care te-au iîbrăcat atunci cînd ai intrat în sicriu, deşi în timpul vieţii era de neconceput să deţii asemenea bijuterii, veritabile semne de bunăstare mentală, te-au confundat cu altcineva, cu vreun cadavru din lumea bună, mai mult sau mai puţin elevată, de aceea poate că eşti şi anonim, lipsit de mîndria identităţii, n-are rost acum să se investigheze această stare de lucruri, ar fi tardiv să se scotocească prin dosare medicale, prin listing-uri, vreo lămurire vagă, iar pe criminalii care te-au ajutat să te translezi aici nu i-au prins încă, nu ai nevoie de aceasta, nici măcar de cuvintele mele menite a face trecerea mai uşoară pe această alee, să nu bîntui, să nu mă sperii cumva, totul este un soi de incantaţie sau o litanie, alege termenul potrivit, în curînd voi ieşi din acest perimetru şi voi scăpa de teroarea ce mă cuprinde de fiecare dată cînd experimentez senzaţii funestre, acest necro-joc se apropie de final, am parcurs nivel după nivel, acumulînd mii de puncte, iată că şi acest monolog sau cum s-o fi numind a avut ceva bun în el, trebuie să revin la realitate, te las, să fii fericit şi mort, să te transformi treptat în schelet veritabil, răbdarea este un atribut al celor vii, îmi pare bine că m-ai inspirat, pînă la urmă îi vor înhăţa pe ucigaşi şi astfel vei căpăta şi nume ferm pe piatra funerară, în acest mod voi avea un bonus să joc şi mîine, încă o tură, cred că ştii deja că o dată cu fiecare stadiu depăşit mi se incrementează anii de viaţă..."

Ecranul, altădată plăcut la înfăţişare, prietenos şi vernil, devenise acum nesuferit, parcă se deformase într-o manieră ciudată, umflîndu-se peste măsură, semăna cu o pernă catodică pulsînd de chemări spre cufundare onirică.

Dar programatorul nu dorea să doarmă înaintea maşinăriei pe care o crezuse, naiv, mai onestă, grijulie şi inteligentă decît propriile sale rude, încerca să anime octeţii şi să se distreze, din nou, cu cîteva sute de rînduri de instrucţiuni multicolore, posedînd sumedenie de arome, se chinuia astfel să repare erorile şi să rotunjească asperităţile dintr-o aplicaţie în reţea...

<<Aha, gata, sîntem pregătiţi! Azi va avea loc finalul!>>

Brusc, într-o fracţiune de clipă umezită doar de un scurt ticăit al ceasului cu cuarţ, totul deveni negru, obiectele din vecinătate, clădirea, oraşul, vara oranj, se volatilizaseră în întregime, lăsîndu-l singur în vid profund. Numai mintea, încărcată de noua schimbare survenită, vibra de viaţă, restul se preschimbase în neant... Nu ştia unde se găsea, ce se întîmplase, nu percepea nimic, nici un stimul senzorial exterior nu ajungea la el.

<<Şi nefericirea poate fi, uneori, scut împotriva valului devastator al apropierii altei vîrste, însă nu oricine îi poate savura licoarea aparte... N-ar fi suficient pentru acest joc?>>

Tînărul nu cunoştea ce trebuia să facă, poate că murise ori probabil pătrunsese în altă dimensiune tainică, în inima virtualului reprezentat de programul la care tocmai lucra... Se pierduse definitiv? Era un test menit a-i pune la încercare înţelepciunea, agilitatea, imaginaţia, vigoarea? Făcuse vreo greşeală gravă şi universul rula incorect, zăpăcit de alocări aberante de memorie? Poate că metodele de demonstrare a corectitudinii se dovedeau, ele însele, eronate, nu putea bănui ce anume se petrecuse aici, aproape de sfîrşitul compilării codului-sursă.

Nu putu estima cît anume stătuse în această stare de excepţie, dar tot atît de inopinat se trezi iarăşi la realitate, pe scaun, lîngă tastatura familiară, zbîrnîitul discret al discului îi spunea să nu se neliniştească, mai erau multe de executat pînă la obţinerea fişierului binar dorit, trebuia să aştepte şi să privească ecranul, verzui, normal, fără nici o formă aiurea, i se păruse desigur, era în regulă acum... Posibil să fi aţipit cîteva momente, nu mai mult?

<<Shak, shak, mu-goo astu gulonis! Lerto... Chinuiţi-i, pînă nu-i prea tîrziu!>>

Undeva, într-un spaţiu multi-dimensional, de neconceput pentru oameni, cîteva creaturi indefinite jubilau c-au detectat scama din cadrul emulatorului de timp pămîntean, blocat pe o perioadă scurtă. Acum reorganizau componentele şi sperau ca următoarea versiune să fie mai stabilă, fără riscuri!

Sterilizat de lumina adevărului, dură lamă tăind speranţa de-a fi devenit părinte venerabil al cuvintelor, nu mai pot stropi muţenia hîrtiei cu azurii pete de metafore şi epitete, cu picurii reci ai nostalgiilor roşcate vibrînd în interior... Mi-am irosit numele compunînd jocuri moi, simple eşarfe ştrangulînd umede visuri, mi-am dat puterea imaginativă pe-o bilă de extremiste povestiri, fără a şti că nu mai pot recăpăta inocenţa cărţii citite, copilăria mi s-a desprins de demult de pe tegument, împreună cu solzii de smarald ai retinei, lăsîndu-mă lipsit de protecţie, să poată vedea oricine cîte răni profunde posed, dîre lungi de translucidă pasiune, să pună mîna şi să fie electrocutaţi de abjecte senzaţii!

Sînt anonim, atît cred, înmagazinat de pernele catifelate ale unui divan de remuşcări, navigînd prin alunecoase serpentine ale pierderii memoriei, am fost considerat periculos şi de-atunci port în palmă stigmate verzi, trei semne de exclamaţie, să se ferească vizitatorii de clarviziunea mea subţire, să ignore profeţiile alburii ce mi se scurg, zilnic, din ochiul negru al pîntecului! Dar totuşi sosesc la mine mii de pachete străvezii, gigantice paralelipipede, încărcate de confesiuni violente, de emoţii extreme, de regrete maronii şi deziluzii, iar eu sînt nevoit să le evaluez transparenţa, să calculez cu exactitate minciuna din fiecare, apoi să le transpun în poveşti de groază... E o metodă de-a nu-mi plictisi secundele de cauciuc natural, de-a nu mă gîndi la handicapul meu, nu mai am chef să mă mai joc, acele vremuri au trecut în asfinţit, am obosit probabil să testez slăbiciunea oamenilor...

Aici, în cutia mea largă, locaţie ascunsă în buza vreunui computer leneş, mă simt stăpîn al morţii, o pot manevra oricum doresc, ştie că fără ajutorul meu nu ar exista, îi furnizez victime fragede, mă travestesc în ţintele ei, storc tuburile orgii aurii pentru a mai scrie despre faptele sale magnifice, pentru a îndemna lumea să intre în joc, să-mi pipăie viziunile acestor rînduri virtuale... Mi-a mai rămas puţin să programez următoarea reprezentaţie, să încarc funcţiile neruşinării umane, totul este pregătit spre alt start, pentru a şterge complet identitatea ce mi-a fost implementată în adîncul sufletului meu electronic!

<<Mulţi îi zic jocului unire, dar cel mai nimerit termen ar fi intersecţie. Însă deja glasurile s-au veştejit.>>

= 10-decembrie-1995/29-iunie-1996/24-august-1997/
20-februarie, 18-martie, 07-mai, 23-august, 09, 18-septembrie-1998/
21-22, 25-iunie, 07, 10, 13, 16-17, 26-iulie-1999 =