"Cel mai mare e spaţiul, căci el le
cuprinde pe toate.
Cel mai înţelept e timpul, căci el le
descoperă pe toate."
THALES din Milet
Este seară violetă în papucii
îmblăniţi stînd ordonaţi
lîngă pat, în stelele licărinde pictate pe
pijamaua cerului, este noapte de abanos şi în sufletele
aşezate pe umeraşe, din dulapul de mahon, deşi
motive de tristeţe n-ar trebui să inspire oamenii. Este
linişte, frumos şi cald, uneltele dorm aşezate
în leagănele lor largi, meşterul le-a pus cu
grijă, le va folosi mîine pentru a termina zarul, nu era
mult de muncit...
<<Cazinoul nostru este deschis non-stop,
vă aşteptăm! Distraţi-vă, cheltuiţi
imaginaţie, aruncaţi zarurile!
He, he, he... Esoterice fapte vă oferim,
tulburătoare secrete, aşezaţi-vă comod în
faţa ecranului luminat de torţele nenumărate ale
pixelilor, apropiaţi-vă de geometria cuvintelor şi
transformaţi-vă-n cuburi... Cuburi... cub... cu... uri...
riduri... ziduri... duri... sînt... oamenii... menii...
unii... Aveţi la dispoziţie memoriile
noastre!>>
1. Dentistul şchiop penetra calm buzele
oglinzii, scoţînd argint din gingiile de sticlă,
nu-i era frică deloc, nu simţea în grumazul de
aramă aşchii de teroare că ar putea fi
binecuvîntat cu ghinion şapte ani de acum încolo,
cu rîvnă devoratoare extrăgea, asemeni unui antic
erou grec luptîndu-se cu stihiile nebuloase pregătite de
zeităţi colerice, craterele pline de putrezite imagini
memorate în siliciu...
"Sînt Cub albastru, corodat de violetul
îngheţat al asfinţitului din Scaun, mi-s muchiile
lucioase de-atîtea grele haine negre pe care le-am alungat
în sfîrşit de pe mine, am rămas Gol, Perfect,
prezicînd cîştig suprem Vieţii:
gîngurit de scoică, faimă de clopot,
bătrîneţe de ţestoasă, amintiri de
metal..."
Apoi începu să taie venele mustind de
sadice şi paranoice gînduri de purpură cu ajutorul
cioburilor cubice, i se păreau totuşi un pic moi, nedemne
de final, felii de pîine parţial învechită,
se întreba dacă n-ar fi fost indicat să le
călească puţin în prealabil, dar în
acest moment de eclipsă a voinţei erau tardive regretele.
De un singur lucru îi părea rău şi anume
că nu-şi mai putea înregistra figura voalată
de riduri multiple şi de spinoase cugetări pe banda
sensibilă a altei oglinzi pentru a fi admirat sau detestat de
următoarea persoană care va respira curajul de a o
fărîma şi de a se îmbolnăvi subit de
maladia sublimă a sinuciderii. Însă, oricît
ar fi încercat să se suprime, acţionînd
în diverse moduri excentrice, înarmat cu mulţime
de scule mortale, plănuind morbide trucuri menite să-l
neantizeze, tot mai trăia şi treptat constată
că se transformă într-un soi de oglindă,
bizară, reflectînd cu precizie tot ceea ce percepea,
multiplicînd vorbe, fapte şi afecte, ale puţinilor
oameni cu care venea în contact atunci cînd doreau,
cuprinşi de ghearele durerii, să li se repare mecanismul
fragil al danturii...
"Nu se poate trişa Eternitatea
acumulînd comori de puncte, nemeritate prin zbuciumul
sufletului meu în Cub, nu se pot irosi grăunţe de
nisip, Jocul trebuie să fie clar, cristal, drept! Iar eu voi
veghea permanent la îndeplinirea acestui deziderat, Cubul va
supraveghea copilăroasa Moarte, va cuminţi Nebunia."
Şi pe măsură ce se ostenea
să dispară din colecţia de anonimi a planetei, pe
atît se depunea pe el un strat subţire şi foarte
fin, permiţîndu-i să transmită prin culoarele
timpului orice colet de amintire, fiecare sentiment, orice tainic
gînd, ale sale sau ale altora. Pînă cînd,
după piruetele repezi ale unor şapte ani, se duse să
bată la uşa unui dentist să-i trateze minuscula
găurică ivită într-un dinte al minţii
şi acesta îl sparse în mii de bucăţi
în încercarea eşuată şi naivă de a
vindeca fantezia, cimentînd axonii şi
îngropînd caria din suflet.
<<Cît de mult doriţi să
cîştigaţi? Frumuseţe sau
înţelepciune... Alo! Alo? De ce nu
răspundeţi?... Dreptate ori adevăr.>>
2. "Cele şase feţe ale mele, umflate
de camelionic drog, aruncă spre briciul lumii artificii de
mîhnire, indiferenţă, dezgust, hotărîre,
bestialitate, rîs, mă divid în tot atîtea
temple virtuale unde vin să incendieze apă
sfinţită roiuri dezordonate de preotese ţicnite,
slăvindu-mi Semnul şi Unealta, m-au folosit de
nenumărate ori să repare Spaţiul găurit de prea
împlinite ferestre în Abis, mi-au scrijelat pe Palmele
vîrfurilor Litere de Cerc, Muzica de safir şi Culoarea
sîngerie a desăvîrşirii Oului de treizeci de
zile, în fiecare pogorîre a Lunii în casa de
Trup."
Fusese învăţat să se
privească la nesfîrşit, cu freudian nesaţ,
să-şi desfacă pielea orbitoare pentru a afla
cîtă frumuseţe se ascunde sub pămîntul
ei cast şi gras, atît de virginal. Uneori decupa
splendoarea unor ţesuturi extinse şi o studia la
microscopul electronic amplasat în locul retinei,
desfăşura o grămadă de experienţe şi
însemnări savante pe foi fără coadă, apoi
le mărunţea şi le îndesa
într-însul, lipind rănile inestetice cu limbi de
clei, cauterizîndu-şi tegumentul ca un croitor harnic
şi priceput. Într-o zi se decapitase şi,
luîndu-şi capul cubic în braţe, speriase
copiii din stradă, pe urmă îşi cufundă
ţeasta vînătă în acizi puternici
pînă ce craniul îi zîmbi din cuva de
oţel a laboratorului. Era mulţumit că filmase totul
şi va putea ulterior să-şi critice memoriile...
Avu noroc de un chirurg celebru în medalii
canine care-l somase să se interneze la grădina
zoologică şi astfel să-i realizeze cu dificultate
toate contactele necesare. Stătuse atunci imobilizat ani
întregi, fracţiuni de secol, dar gîndurile de a
găsi în muzeul său interior alte cotloane
neexplorate nu-l părăsiră, revenit acasă se
apucă, nerăbdător, de lucru la studiul exhaustiv
asupra torturilor fizice şi psihice.
"Şi eu oare de ce le-am ajutat
Naşterea cea moartă?"
Nu-şi mai duse la bun sfîrşit
munca, fiind transportat în grabă de către vecinii
miloşi la o clinică specială pentru un tratament
nelimitat în timp.
<<Primind o invitaţie, ai o
responsabilitate... Vei lipsi? Te vei duce?... Vei savura ceai,
îndulcit cu zahăr cubic, va fi excelent.>>
3. Se schimbase complet, nimeni nu era capabil
să-i mai recunoască urmele inteligenţei,
configuraţia de odinioară a chipului, desenele
papilare... Era un individ nou, asemeni unui bebeluş abia
obişnuit cu vizitele realităţii
înconjurătoare, doar memoria rămăsese
intactă, amintirile erau nefisurate... Avea cu totul altă
personalitate, nici un apropiat n-ar fi putut bănui cît
de diferit fusese în trecut, cum raţionase sau se
comportase. Îl avantaja, desigur, noua identitate,
căpătase astfel alte rude, mai docile, legături
sociale, mai străvezii, poseda în această
manieră alte mijloace de a-şi ajusta haina viitorului,
după acest tipar nou... Continuase să
urmărească, discret, traiectoria destinului foştilor
amici, se bucura cînd previziunile pesimiste se
îndeplineau, satisfăcut că intuiţia nu
dăduse greş.
"Cineva, nu ştiu exact cine, mi-a pictat pe
diagonale aripi diafane, îndemnînd la Vis, la Evadare
din cuşca inexpugnabilă a stabilităţii mele,
n-a cunoscut Legea prin care se stipulează că mereu Cubul
trebuie să rămînă Cubul, să nu se
transforme, nici măcar în închipuirea
izomorfismului ochiului, în Sferă, în Tetraed,
în neîncăpător Punct, ori în orice
altă abstractă seminţie Dodecaedrică, nu poate
fi Hiper sau Infinitus, ci, pururi, Cubul este egal cu Matematica
dintr-însul, icoană a periplului prin
scăldătoarea lui Zero."
Rămăsese acelaşi singuratic,
punînd fermă barieră între sine şi
restul lumii, n-avea nevoie de fîlfîituri curioase
răsărind din urechi străine, nici de şerpi de
microfoane sau aparate de fotografiat imortalizînd crusta
rîncedă de cuvinte şi de fapte. Se mulţumea
doar cu un bob stafidit din strugurele unei cărţi, cu o
tartină din inima artei, cu sunetul subtil al respiraţiei
tăcerii...
De fapt, nici nu avea timp la dispoziţie
pentru a păstra valide şi conştiente conexiunile cu
organismele din anturajul său pe zi ce trecea tot mai
îngust, prefera să viseze şi să-şi
imagineze tulburătoare teritorii virtuale în interiorul
cărora se putea simţi, cît de cît,
împăcat, liniştit, poate chiar mulţumit,
asemeni unui filosof analfabet, ca un antropofag iubitor de
astronomie... Timpul iute clocotea prin recipienţi puşi
pe foc de marea vrăjitoare a universului,
îmbătrînea treptat, trăind experimente puse
în aplicare de maşinăriile complexe inventate de
dînsul, prinse a crea imaginare refugii, propulsîndu-l
pe şinele unei existenţe aparte!
Ca un vierme ferecat într-o
gogoaşă a trudei neîntrerupte, uitase de
ceilalţi, bariera se metamorfozase în gard, apoi
în adevarătă cazemată impenetrabilă,
nimeni nu ştia, oricît ar fi încercat să
traverseze multiplele straturi – solide capcane – care
îl înfăşurau, să ajunga pînă
la el, să-i pipăie obrajii, să asculte bubuitul
cordului, să-i cerceteze circumvoluţiunile ieşite
din cutia craniană şi modelînd încăperea
în forma unui gigantic creier, să-i adreseze vreo
propoziţie pe care oricum o ignora fiindcă primitivul
limbaj articulat era inutil, învechit, un handicap... Se
transformase într-o monstruoasă creatură
genială înfăţişînd un cub cerebral,
sorbind cantităţi uriaşe de informaţii, stocate
în biblioteci, în bănci de date, în
celelalte organisme – umane sau nu –, se hrănea cu
energia mentală a miilor de savanţi
inconştienţi de forţa teribilă exercitată
asupra lor. Dacă ar fi existat cîţiva observatori
isteţi probabil că ar fi remarcat că populaţia
globului lucra, fără a lua aminte, la construirea unor
noi şi nemaivăzute calculatoare menite a capta energia
galaxiei pentru a-l îmbogăţi cu variate
cunoştinţe, pentru a-l ridica la stadiul de cea mai
inteligentă fiinţă a universului... Ştia
că apoi se va preface, ireversibil, într-o unică
gaură neagră, adică în timp, şi va avea
privilegiul de a zări ori de a bănui măcar doar care
este adevărata înfăţişare a Luminii.
<<...Iar primii care vor adormi vor fi
copiii care au jucat cuburi...>>
4. "Sînt lipsit de Dorinţa de a scobi
în spiritul meu rigid după vreo sticlire de schimbare,
sînt Sterp, căci nu pot genera alte holograme ale
minţii, ale corpului, ale supraconştientului, nu-mi
exteriorizez Neştiinţa şi Ştiinţa, Vidul
şi Totul, am rămas acelaşi, ca atunci cînd
degetele pitagoreice şi supa aristotelică m-au adus
în Trezire."
Un vis mai crunt?... Nu mai exista aici,
în camera lui de vagabond, decît decorul dureros al
unei muzici drogate de schingiuri banale. Realitatea e
schizofrenică şi s-a internat în patul
neaşternut al sunetelor, dar lumea continua să
trăiască la fel ca pînă acum, nimic
esenţial nu şi-a alterat culoarea, blana, caracterul!
Unde? Unde? Încotro se îndreaptă dricul soarelui,
spre ce pol magnetic, spre care stea nordică?
"Sînt nevoit să Domnesc peste
instrumentele trufaşe ale Răului, peste difuzoare
propovăduind arderea pe rug a Ordinii, peste gîndacii
prea pitici să conştientizeze că nu sînt
apţi a-mi percepe Dimensiunile, stau neclintit de aburii
exotici ai Probabilităţii şi de ocheanele curbe ale
Topologiei, nu-mi mai pasă dacă Unu nu-i decît
ceainic ştirb, par un fel de cariatidă, un soi de Atlas
cărînd în cocoaşă Cerul, numit de cei
fericiţi şi Zar."
Mai este destulă vreme pentru un scurt joc
de zaruri, dacă va cîştiga va pleca în
paradis, dacă va pierde va fi înhumat la
rădăcina pendulei. E avantajos?! Mai facil ar fi să
sosească hoardele de judecători şi să
încuie muzicienii într-un pantof de afon. Dar nu
există fotolii disponibile şi spectacolul ratării
deja a început să-şi deruleze plînsul pe
şoseaua închipuită de invitaţii orbi...
Străine prezenţe, familiare spaime, toate s-au adunat
în ceaşca de porţelan gri...
Numai vidul stă acasă, prepară
miere din găuri negre, fularul lui este din lînă
călduroasă, nu mai poate răci şi astfel nu va
mai naşte alte amintiri, destine mortale.
Ciudate mai sînt şi cuvintele, de ce
oare curg libere pe unghiile hîrtiei, lăcuind puritatea,
obturînd naturaleţea? De ce atîta întuneric
pitit în pavilioanele silabelor, în pasta muzicii
roşii, în secţiunea printr-un adormit cub?...
Atît şi nimic mai mult... Mîine... Sau
etern...
<<Observaţi semnele tipărite pe
fiecare latură şi calculaţi punctajul,
avîntaţi-vă, dar nu vă lăcomiţi,
fiţi circumspecţi, căci du...>>
5. Ochiul flamind îi sparse, în cele
din urmă, stomacul semisferic, rostogolindu-se pe podeaua de
catifea verde.
"Luminile sînt stinse, deşi Ceasul
n-a amuţit, nici Zilele de piatră nu s-au
fărîmat cînd au căzut pe treptele
Labirintului din Cub, pe scările spiralate ale Uitării,
există încă Viaţă densa în jurul
meu, oamenii mă poleiesc cu enigma Aurului şi cu ocean de
Cabala, e încă Freamăt în microprocesoarele
calculînd răbdătoare Măsura, se scurge din
trupuri Data şi se reînnoieşte Realitate, numai eu
sînt Acelaşi, fără memorii, asemeni Lui, un
ţiuit neintrerupt, neîntors, pe aparatul Spitalului, un
simbol, un simplu Cub echivalent cu Moartea, echivalent cu Bucuria
neînţeleasă, luată cu Semn opus, ca
într-un balans perpetuu între Alb: Adevăr şi
Negru: Fals..."
Din gaură diformă prinse a
ţîşni un jet subţire de lapte atingînd
cristalinul şi metamorfozîndu-l în frunză de
stejar, tatuată cu însemnări indescifrabile.
Simţea cum văzul se pierde, substituit de simţul
olfactiv care îl ridica spre văzduhul neînchipuit
de albastru, zborul uşor îl duse tot mai departe, spre
infinite prilejuri de fericire exactă, spre noi şi
sofisticate experienţe, cele şase minţi care-i
partajau grădina corpului curînd se vor
întîlni în centrul clocotit din cub.
În camera avînd pereţii perfect
pătraţi, placaţi cu folii metalice, globul ocular
părea un ou azuriu sculptat în sidef greu, plutind
în aerul fosforescent, pînă cînd un fluture
superb răsări din miezul ascuns al fructului vederii, iar
pe aripile lui multicolore sclipeau sute de ochi azurii în
pupilele cărora siluete de cuburi implorau gest de
eliberare.
<<Volumul curajului vostru de a medita la
cele săvîrşite este egal cu latura luată la
cub...>>
6. Era, iarăşi, dimineaţă
gălbuie în ferestrele aburite de anotimp, în cana
plină de ceai de tei, în sufletul trezit din nou să
se bucure de mîngîierea unei alte zile frumoase... Era
odihnit şi voios, putea să se ocupe cu forţe
proaspete de scris, de conceput spori de idei. Biroul larg îl
întîmpină, ca de obicei, cu un zîmbet alb,
al colilor veline aşteptînd să lase urme rotunde de
propoziţii interesante, stilourile ordonate rîdeau
în lumina matinală păşind pe mobile, sugativa
se găsea la colţul ei, la fel scaunul...
În loc să se aplece asupra paginilor
lucioase şi să aştearnă, cu grafie
elegantă, rîndurile paralele ale unei povestiri
fantastice, scoase din buzunarul secret al sertarului un pistol de
fildeş, era pregătit să apese pe trăgaciul
străvechi, să crape cubul de sticlă unde trăia
de cînd se născuse. Dar arma presupusă letală
se dovedi a fi doar o caricatură de cauciuc vîndută
de contrabandişti hîtri, zadarnic scuipase cuburi de
cerneală în toate direcţiile, nu rănise deloc
membrele visului întruchipînd un sextet de glorioase
întîmplări, nici de data aceasta nu
cîştigase!
Brusc, în odaie, explodase
întuneric. Fusese scris un mesaj de adio?
"Exitus."
<<Ai la dispoziţie-n tine o
singură aruncare a cubului de lemn aflat aici, apoi vei fi
nevoit să-ţi însuşeşti personalitatea,
modul de a raţiona, soarta corespunzătoare faţetei
zarului... Eşti pregătit? Nu poţi trişa şi
nu te poţi sustrage jocului, unica acţiune este cea de a
alege numărul care consideri că va ieşi
cîştigător, de la şase pînă la
unu... Îţi aminteşti la ce te-ai gîndit data
trecută, poate că şi acum, în această
clipă de răsărit de şerbet, în asemenea
moment emotionant, încordat, decisiv, te vei bucura de gustul
aceluiaşi noroc? Haide, nu ezita şi nu mai zăbovi,
deja este tîrziu!>>
= 22-aprilie, 14-august-1994
08,19,28-august, 16,20-octombrie, 20-noiembrie-1997
06,17,18,31-ianuarie, 01-februarie-1998 =
|
