Ati auzit? A murit verdele, asa a anuntat, grav, ecranul din ureche, pe linga melci si musculite betive, a murit verdele din omizile ce-mi tineau pantalonii sa nu cada peste cenzura, a murit verdele din scoicile infipte in talpi, sa nu-mi repugne marea, de acum incolo poate voi fi liber, neinlantuit de teoria castrarii nebuniei, a murit si vara dintre degete, la prima spalare s-a dus, impreuna cu torentele de minciuni pe care le-am spus si zidit in firidele nevazute ale somnului ratiunii altor demoni, n-a ramas decit ocazia, nesperata, de-a plinge, tot mai mult, din belsug, generind rugina in taste si alamuri, in conductori si lampi... Mi-au ramas celelalte culori, sa le chinui lent, sa sodomizez arta c-o noua uvertura la opereta terorii, ah, este prea putin pentru ceea ce-as dori, n-as fi satisfacut deplin!

Ati citit? Mi-au fost arse scaunele, picturile, literele, s-a facut curatenie generala, peste tot, in sertarele invizibile unde-mi incuiasem cercurile concentrice ale victimilelor pe care aveam chef sa le devorez, sa nasc astfel o alta ierarhie de zei, in scrinurile vechi, cu sacrificii smulse din hrubele anticariatelor, in ele tineam vibratiile nocturne, obsedante, ale cosmarelor de plasma, mi-au umblat in striurile bocancilor, cautind probabil indicii in vederea detectarii traiectoriei pe cararea pe care am parcurs-o, cindva, intr-un copilaresc avint de-a afla vid, de pretutindeni au sosit, mi-au aruncat foile si gindurile rosii, n-a mai ramas decit sicriul unde se cocea, treptat, verdele defunct, ce sa fac acum? O reclamatie?... La ce bun?...

Este zadarnic a crede, a pompa naivitate, printre spirale de haos, entropia nu lasa lucrurile sa se aseze, nu-mi da pace, sa-mi vad de inmormintari si parastas endocrin, sa-mi cioplesc urechile cu interfete mai abstracte, moderniste, sa maninc caviar de smarald si sa secret baloane de sapun, ca un real sfint, imbibat in miere si praf de nuca... Aveti cumva un topor la indemina, sa despicati surcelele saradelor pe care, imi inchipui, ca vi le zic, acum, cind totul s-a preschimbat in abur diafan, scena-i completa?!

Ati remarcat? M-am metamorfozat in verde si am fost ucis de celelalte componente ale spectrului luminii, probabil fusesem prea orgolios, increzut si tenace, dadusem dovada de excesive semne de aliniere cu planetele si puteam fi periculos... Deci moartea se figureaza cu verde, ca o cimpie linistita, pe aceasta harta ce v-a crescut in locul inimii, este timpul sa germineze omizile!

[33:01] Minca omizi. Verzi.

"Sperantele nu-s decit de carton, mucegaind prin sertarele bronzate ale universului impudic, nu ajuta la ucis timpul, la pregatit tartine delicioase pentru vremuri de fum... Trebuiesc gasite alte metode de-a zimbi, de-a zbura peste momii prietenoase, de-a afla nanice efecte de amuzament!"

[33:03] Se plictisea, le savura paroasele si delicatele arome si apoi sughitea, verzui. In curind poate se va transforma si el in omida si va fi spaima frunzelor, inca fluturind nestingherite pe scheletul drept al copacilor surzi din apropiere. Afara, vintul facea ravagii printre papusi scorojite si pietoni slabi, purtind in cocoasa citeva colivii cu berze si biberoane proaspat lubrifiate, rosii. Poate ca va ploua, poate ca trompetele aurii ale dupa-amiezei racoroase vor rasuna strident si-l vor speria.

"A face trigonometrie, singur, a minti clipele cu un cerc de extaz fals, a nega realitatea din cuier, atirnind nucile altor obsesii, nu-s toate doar pustiu existentialist?"

Si atunci nu va mai fi. [33:07] Capabil. Sa ingurgiteze, cu pofta dementa, omizile nevinovate miaunind sub un clopot larg, de cristal superb, pe masa invecinata, asteptind cu resemnare clisoasa, sfirsitul. Multe se puteau petrece aici, calamitatile viguroase transpirau in sala de gimnastica a destinului, doreau sa pedepseasca oamenii, fructele, lacurile, chiar si omizile, pentru atita stagnare si sedentarism lipite de miezul umed al fiecarei secunde.

"Ce inseamna sa ai nume de [33:09] demon, sa fii renumit pentru un arbore genealogic cu spatar prea stufos? E numai infatuare?"

Tevile camelionice picurau ruginii, simulind miniaturi mozartiene prin umezeala sprintara, cocorii deja migrasera spre pol, nu mai ramasesera decit ultimele omizi, ultimele afise, ultimele griji, ultimele creiere si cercuri, inca nedefrisate de frig sau de electrice obsesii si manii. Dar pe el nu-l interesau credintele pseudo-filosofice, avea chef sa inghita omizi. Verzi, cit mai multe, cit putea, ajutat de un borcan. Cu dulceata de visine. Si de un bidon. Plin cu must proaspat trezit. [33:12] Petrecere, s-ar fi numit, daca n-ar fi trait solitar, prins in bolduri intre patru pereti capitonati cu urme rosietice de scurgeri neidentificate, inca... Muzica batea tobele metalice, cu bestialitatea gamelor minore, in tonalitati fracturate, revendicind fiecare zid, intr-un efect stereofonic de cataclism sonor, halucinant!

"Superba somnolenta, nu costa mult. Incercati-o!"

Ce gustoase erau, le intindea grijuliu in siropul acrisor, apoi le savura incet, fara graba, ca pe o guma de mestecat strasnica, tragind la final cite o dusca pentru a face loc urmatoarei victime... Astfel, treceau minutele, grupate in multimi compacte evadate din tratatele de analiza matematica, urmate si de orele toropitoare, semi-lichide, ejectate de paranoia unui alt chip daliesc, nu-i pasa ca se inserase serios, atita vreme cit poseda omizi totul era in regula. Verzi. Pendulele din sifonierul de zgura se prefacusera in coloane dorice, pietrificate de praf si de nepasare extrema, casa nu mai avea mult pina a se transforma ireversibil in spatiu cenusiu, al imbatrinirii permanente, nu lua in seama crapaturile enorme sfisiind obrazul tencuielii, varul albicios-vernil tapetind cu pulsatii grotesti colturile incaperii, stratul gros de mizga de pe parchetul innegrit total. [33:16]

"Si cit din om a fost metamorfozat in tiriire?"

Inca o omida, umflata portie scurta de culinar nesat, un alt pahar golit cu lacomie, apoi iarasi si iarasi si iarasi si iarasi si iarasi si iarasi si iarasi si iarasi si iarasi si iarasi si iarasi si iarasi si iarasi si iarasi si iarasi si iarasi si iarasi si iarasi si iarasi si iarasi si iarasi si iarasi si iarasi si iarasi si iarasi si iarasi si iarasi si iarasi si iarasi si iarasi si iarasi si iarasi si iarasi aceleasi gesturi multiplicate de oglinzile fractalilor dezvoltindu-se in voie prin intestinele labirintice ale camerei, sufocind concretul, aceleasi clipe feerice, aceleasi strimte idei strangulate de periodicitatea ticnita in care se balaceau, la infinit... Ar fi dorit, poate, sa curme asemenea cerc vicios, dar lenea guverna harnica, nu-l lasa sa se mai si gindeasca la altceva inafara de omizi, atit de firave, minunate, bijuterii nepretuite, deja le iubea cu toata fiinta sa, rosu, la maximum, atit cit era capabil, nu putea sa se desparta de imaginea lor, de ceea ce simbolizau.

[33:21] "Dar daca ele ar fi fost sau ar fi avut sentimente, atunci ar mai fi vrut sa le inghita balaurul? Zi-mi, bunico!"

Nu ramasesera prea multe, le decimase cu cruzimea superioara a foamei supraponderale, de-a fi celebru, de-a detine notorietatea mondiala, hotarise sa pastreze o parte si pentru a doua zi, poate si pentru a treia, pentru a nu iesi in cautarea altora, ii repugnau vinatorile salbatice. Doar una, apoi gata pe astazi! [33:23] Negura violacee patrunsese si aici, bezna flasca infasurase obiectele, orbindu-le umbrele, acum putea dormi in pace, satul si multumit, depasise recordul la consumul zilnic de omizi, putea rasufla usurat ca-si facuse datoria, cu prisosinta...

"In virtualitate si in concret, se separa conceptele, oricit de inrudite sint, divizindu-se prin gest de incompatibilitate."

Deja sforaia, horcaind ca un vulcan, greoi, mingiiat de visuri machiate de verdeturi gigantice, de tulpini tinere si paduri magice, ispitindu-l cu suave arome, cu clorofila lor bogata, naucindu-i perceptiile, iar din burta, trecind cu greu de bariera stacojie a ombilicului, ieseau dintr-insul, evadind in sir ordonat, parcurgind parca o cale a matasii sau un drum al laptelui cosmic, inspaimintatoare, mii de omizi grase, diforme, mature, puternice, napadindu-l ca o iedera fosnaitoare, albicioasa, de neconceput, indreptindu-se ferm spre locul unde erau depozitate suratele lor crutate in aceasta noapte. [33:28]

"Nu pot sa va spun mai mult! Nu ma puteti obliga!"

[33:29] Ajunse acolo, la destinatie, cohortele dese de creaturi pufoase penetrau sticla si se alaturau omizilor captive, pina cind intrasera cu toatele, complet, ca miine sa aiba ce minca omul infect pravalit pe un scaun scund, in acest mod aflau ce crime comisese, ce anume simtea, cunosteau tot mai multe despre el, planuiau sa-l pedepseasca, anihilindu-i cosmarele spumoase, verzi, in intregime, pentru totdeauna...

"Ajutor! Nimic nu se mai poate schimba, nici ultima...?" [33:33]

Moarte. A concretului?

Ha, ha, ha, am innebunit, iarasi, pentru a treizeci si treia oara, am incoltit ca demon in cimpia iernii, topind bunatatile de pe masa de operatie, smulgind sufletele din instrumentarul salii de disectie, aici, la morga, sub un cearsaf de lumina tulbure, imi place, nud, ura, ura, ura, ura nu-i decit pentru neputinciosi, mai indicata ar fi crima! Plecati din mine, omizi nerusinate, nu-s decit un mulaj cu creier, confectionat din creta, nisipoase visuri si-atit, hirtia s-a terminat, nu exista servetele murdare, unde-i hrana cea gustoasa? Hi, hi, am innebunit, acum sint fericit si genunchii imi aproba verticalitatea acestui gind, de grandomanie corodat, imi adulmec figura si oglinda deja ma repudiaza din realitate, doresc mai mult decit un tort fetid, ziua mea trebuie sarbatorita prin orgia masacrarii pruncilor, printr-o alta apriga rastignire a nucilor, a perelor, a strugurilor, nu intirziati de la sabat, de la umezitul buzelor cu placuta cucuta! Nu interveniti in paranoia mea, nu va bagati ghearele in ficatul acestor distractii, trebuie sa tip si sa provoc o noua bomba, sa linistesc vazduhul pleostit si sa droghez istericii c-o alta secretie de manii profunde!... Cine-i in mine, cine mi-a destupat tuburile aurite de la creier, cine a desurubat inima, singele verde imi gidila bratele grele, cine a sectionat venele, sa poata trece locomotiva asteptata de-atita vreme, rezolvind o alta problema de geometrie a firii, ziceti?! He, he, he, nu-i foarta frumoasa scena, am mizgalit peretii si rindeaua a mutilat scaunele pe care trebuiau sa se aseze fantasmele oranj din cosmarul incuiat in lada de zestre, sa traiasca muzica, sa vietuiasca si soarecii obezi din gura, substituind bani, oare cit mai trebuie sa manipulez aceste butoane si manete, incotro?... Un clopot face dus de tamiie, niste pinguini arginteaza pustiul microprocesoarelor din mine, un orb plinge ca si-a pierdut biciul halucinatiilor, este numai realitate, se gaseste doar atit, cumparati pina nu se scumpeste, pina nu vin hotii de minute! Ho, ho, ho, am innebunit si ascult zaharul cum cotrabaie prin cana cu benzina, foarte bun asemenea ceai, gustati si apoi dati-va foc la vertebre, deveniti serpi, superbi pitoni, cu care sa ma tavalesc in arena, ah, oh, ce minunat, cite reflectoare cu limbi paroase si lungi, de ce este atita lumina, faceti economie la curent, la copii, la viziuni, la legi, la mine! Gasiti orice. Apoi vomitati arta si astfel veti fi satisfacuti... Ce se petrece, ce s-a mai defectat, prea slab acest contact, de mintuiala realizat, in viteza a treizeci si trei de respiratii. S-au spalat pe picioare zilele si acum clatite cu dulceata roz sint, a sosit iarasi primavara la inmormintare, mi-a suturat ochii pe-un miner de usa interzisa, sint de lemn renasterile, expresionismul, dadaismul, suprarealismul? Improscat de viforul verde mi-am pierdut din nou culorile, dati-mi mingile sa pot asuda devreme, sa curga amuzamentele dintre aceste pagini cavernoase, gotic iz de paranoia, mi-au crescut pina la lustra narile, sa vad bunico daca esti in viata, vai, dar ce encefal dezvoltat ai, cum ai reusit, samponul de urzici a facut minuni, eh, ce grotesc basm, bunico, nu prefer scufia anilor, ci doar un dop punind capat acestor fanteziste descrieri de normalitate elastica!... Pic, pic, tic, tic, pac, pac, tac, tac, intr-adevar s-au mixat conceptele, totul nu-i decit o amestecare triviala, am ajuns ghem de sadism, ce bine este, ce se mai darima prin camera aceasta de sanatoriu? Un gind, pitic pasager al drumului spre solutia finala... Schizo, schizo, schiem acum, chiar in acest an, cind zapada nu-i pe lista de bucate?... Nu stiu decit sa imi pun masca de gaze, sa-mi inarmez mina cu un bisturiu gigantic si sa extirp, lacom, orice cuvint, fiecare numar, orice struna, de ce sinteti neascultatori si v-ati lipit de urechile si de spinarea spitalului, de ce ma siliti sa imprastii pufi de eliberare neagra, cum credeti ca voi fi afisat pe ecranele vernil ale aparatelor ce monitorizeaza climatul disperarii? Doresc o pilula, dar nu pentru a dezvolta alte omizi intre oase, ci numai sa-mi amagesc muschii atrofiati c-o noua misiune sisifica, roca mea se numeste nebunie, a voastra se cheama la raport fluierind de treizeci si trei de ori? Hu, hu, hu, caile s-au innamolit, nu mai puteti pleca din scheletul universului, sa va mutati la alta gazda in pintec, parazitind paradis si curatind de gunoi rosiatic iadul, unde se afla peria si matura, poezia ori epopeea, unde ati pitit pistolul, bang!... Si iata, acum linistea mortala mi-a inundat porturile, multiplicind potopul personal, nu-mi cititi ultimele vorbe scurse pe piept, tatuajul minte, medicii mint, securea mintea, puterile ma mint c-o slabiciune de mucava, haideti, puneti-ma sub doi metri de aplauze si de ovatii de portelan, eu va sint eroul, mesianic semn pe-un platou servit dinozaurilor, nu permiteti sa fiu muscat, la indemn tiriitor, de omul lasat singur intr-o cochilie de rai, nu lasati tinerii sa prepare din mine holograme fumate in pauzele de inconstienta a clepsidrelor, sint deja un cadavru violet, rece, operatia de inoculare a germenilor sanatatii mentale a esuat, asa cum trebuia, stergeti-mi numele patat din fisiere, din registele procesoarelor, de pe fisele de observatie, uitati hohotul hidos ce va rasuna inca in timpane, cele treizeci si trei de secunde au expirat, de demult... [33:00] Soneriile zbiara strident, totul a revenit la normal, autoturismele isi continuau cursa pe bulevardele orbitoare ale orasului suprapopulat, ziarele si posturile de televiziune anuntau, monoton, stirile, inca o deturnare de avion, inca un vaccin inventat, un alt ciclon, o noua misiune diplomatica avusese succes, dimineata de iarna fulguia molcom peste acoperisuri si trotuare, peste girbovite sau vinjoase siluete de pietoni harnici, nu fusese decit un vis, se trezise poate doar putintel surprins, avea multe de realizat astazi, trebuie sa prezinte o situatie complicata referitoare la activitatea sa de mincator de omizi verzi, in vederea promovarii intr-un post important, de decizie.

"Iar prima hotarire pe care o vei lua va fi distrugerea totala a omizilor?"

mai-noiembrie-1999