"Nu invidia pe nimeni înainte de a-i vedea sfîrşitul."
VANGA

Uneliou Bodgage nu pricepea ce se întîmpla în el, cu el, ameţise şi soarele înspăimîntător fabrica vîrcolaci teribili pe care îi expedia să intre în mintea sa cam vătămată din pricina unei căzături survenite cînd era un pici mucos.

"Cauţi excesiv să capeţi de la ceilalţi o porţie încurajatoare de zîmbet slut, sleit, ori cine ştie ce recunoaştere, oficială sau nu, că încă n-ai murit, că încă mai eşti capabil să-ţi transformi destinul în sămînţă fermecată..." [stînga]

Căldura flambată a verii obeze se depusese ca un noroi verzui, ca şi acela al mlaştinii unde-şi afundase picioarele pline de tăieturi inestetice, împuşcate de ţînţari sadici. Prin cap nu vuia nici săgeată de gînd, nici chiţcăit de idee, stătea precum un dovleac banal pe buza unei grădini a tonţilor şi din gura întredeschisă permanent curgeau omizi pufoase ademenind atenţi vulturi. Mirosea a bălegar bun, dar şi a umbră de benzină arsă, vîntul îşi tîra bocancii invizibili, din cînd în cînd, şi atunci urcau pînă la nările neobişnuit de dezvoltate ale tînărului fel de fel de izuri îndepartate, amintind de grîne, porci şi căi ferate.

"Confuzia sporeşte, ceaţa neîncrederii s-a împînzit peste tot, nu mai ling îngheţata drumului socotit drept, capacitatea de a discerne s-a topit! Alunec în neştire ca pe un săpun buclucaş, ecoul se sparge în timpane, în apropiere este o prăpastie, încă nu-i detectez gaura putredă pentru a mă feri de dinţii neantului şi ai anturajului considerat altădată primitor şi cald... Mai bine ţip şi aştept să treacă repede avalanşa uitării, să mă înglobez în pasta zăpezii imaculate şi să devin bilă orbitoare pe o masă de biliard. Dar mă poate asigura cineva că strigătul se va fi auzit? Spaţiul dansează, formele au dispărut. Particip la o naştere? Un clopot gentil presară chinuri pe această punte, în realitate, unde mă găsesc?" [dreapta]

Probabil că deja era ora prînzului, dar lui Uneliou nu-i era poftă de gustul foamei. Se uita la bălţile cenuşii, aproape secate, în care arunca, neîndemînatic, pietricele colorate, scormonind ţărîna vag reavănă, împroşcîndu-şi din neatenţie trupul urît, pîrjolit, cu noroi vîscos...

"Muzica aceasta este de oţel, putem confecţiona lame de ras din ea." [centru]

La fel pierduse timpul şi ieri, şi alaltăieri, şi acum o săptămînă, o lună, un an, căscînd ochii şi gura la imensitatea nefolositoare a mlaştinii anchilozate, fără a-l interesa altceva.

"Metoda de împărţire s-a demonstrat că-i inexactă." [dreapta]

Şi se putea considera fericit, n-avea griji, îl hrăneau vecinii excesiv de miloşi şi de toleranţi, îl sîcîiau gîngănii feroce, îl scuipau copiii răutăcioşi în drum spre şcoala de pe dealul nordic, strîmbîndu-se la spatele lui, dar pe el nu-l deranja, nu-l impresiona nimic. Era doar un tont.

"Nu contează ceea ce vrei, ce simţi, ce dai!" [stînga]

Orele se bălăceau în cazanele oamenilor nervosi şi activi, cu nenumărate preocupări intelectuale, minutele aveau sens numai pentru indivizi viabili... Ce rost ar fi avut aici, în universul microscopic al lui Uneliou Bodgage, idiotul atît de liniştit, aşa docil, inimaginabil de candid, în ciuda înfăţişării execrabile?

"Ha, ha, dacă ţii neapărat să fii internat la noi în ospiciu, să colectezi acte dovedind că ai fost, într-adevăr, normal, cîndva!" [centru]

Se înserase, oile plouate reveneau, în turme de zăpadă, asemeni unor gigantice pleduri învelind pămîntul toropit, către stînele primitoare, populate de ciobani colturoşi, căţelandri zglobii şi turişti naivi doritori de a petrece, în chip de vacanţă, cîteva zile în miezul, încă pur, al naturii suculente. Obrazul selenar era mascat de evantaiele unor bulgări de nori, dar Uneliou nu plecase acasă, rămăsese să zacă în continuare cu tălpile pline de secreţiile timpului, udat de aversa binefăcătoare.

"De ce căutăm febrili să ne descoperim sufletul, uitînd că lîngă noi cerşesc o ceaşcă de atenţie alte şi alte mărunte scîntei?" [dreapta]

Nişte hoinari ciudaţi, îmbrăcaţi fistichiu, doriră să-l imortalizeze pe peliculă, plini de entuziasm, chiar aşa zdrenţuit şi caraghios, nu le dădu nici o firimitură de atenţie în timp ce-şi pregăteau tacticoşi aparatele şi reglau diafragmele, apoi trecuseră cîteva camioane rătăcite transportînd steaguri destrămate şi manechine devastate de rugină verde, acestea fuseseră faptele zilei.

"Irigă-i, soarbe-i, pictează-i, interoghează-i, tulbură-i, anihilează-i!" [centru]

Banalităţi?...
În cele din urmă, deşi nu se plictisise sau nu amorţise aşezat mereu în aceeaşi poziţie, se ridică şi începu a străbate, în sinusoide leneşe şi defecte, drumul groaznic, lălăind în surdină un stîrv de cîntecel... Dacă se găsea aproape ori departe de magherniţa unde locuia nu ştia, nu ţinea minte. Deseori ajungea în braţele altor uşi, curate, lăcuite, degajînd cu nonşalanţă bunăstare şi uneori opulenţă, încerca să intre, dînd buzna, îngrozind proprietarii. De multe ori fusese bătut de indivizi violenţi, muşcat de bestii păroase, turbate, trimis la postul de poliţie cu un mesaj laconic prins de ureche, ca un colet sosit din eroare la altcineva. Existau şi familii caritabile care-l îngrijeau şi-i spălau sufletul scămoşat, cîteodată îl găzduiau, dar ele deveneau tot mai rare. Zilnic, Uneliou Bodgage oricum îşi vizita tăcuţii vulcani noroioşi, comportîndu-se aidoma unui nerecunoscător purceluş, încît degeaba se cheltuiau apă, săpun şi bunăvoinţă!

"Îmbogăţiţi-vă furînd de la noi!" [stînga]

De data aceasta însă nimerise bine, pătrunse chiar în propria-i casă! Nu încuia niciodată uşa, de multe ori intrau, în mod clandestin, diverse persoane, pentru a se ascunde temporar, să depună pubele de gunoi ori cu halucinogene, pentru cine mai ştie ce... Se prăbuşi pe podeaua jalnică locuită de familii prospere de gîndaci graşi şi adormi imediat, dar în mintea lui expirată se închegau enunţuri străine...

"Aş dori ceva nou! Ce trebuie să fac pentru a ajunge la un capăt de existenţă, la realitatea pitită în spatele unui pseudo-firesc electronic? Felii de viaţă, mai groase ori mai luminoase, taie întruna cuţitul inoxidabil al timpului, însă cine le apreciază savoarea subtilă şi invizibila otravă consumată drept drog împotriva banalului? Între omidă şi fluture este dificil să mai ceri întunericul nefiinţei! În suflet ceva anume dă în clocot, spuma deja s-a scurs..." [centru]

<<Roana tei si gart! Bastin ofs chik tan-si?>>

Într-o zi obişnuită, pe cînd Uneliou Bodgage îşi decima orele înecîndu-le în mocirlă, se întîmplă ceva bizar!

"De cîteva zile aştept ca vocile să mi se adreseze, pentru a şti de ce m-au convocat aici. Biroul primitor, total lipsit de ferestre şi de mobile, pare o sală de expoziţie, luminată de pulsari degajînd culori reci. Uşa pe care am intrat este mascată de o perdea stranie, ţesută dintr-o reţea de fire metalice conectate prin mufe la un aparat străin." [stînga]

Studiindu-şi în treacăt mîinile tăbăcite, Bodgage observa, prostit, că degetele strîmbe i se topiseră, rămînînd doar oasele subţirele, beţe de chibrit, caraghioase.

<<O, aht, custivor basr ofi bion pavrr. Li. Lö.>>

"De cînd sînt în această încăpere largă mi-am pierdut somnul, înlocuindu-l cu lungi momente de meditaţie intensă... Glasurile promise în epistola primită prin poşta electronică, scrisă într-un stil preţios, uleios, şi, totodată, delicat, n-au apărut încă, de ce întîrzie? Care va fi mesajul lor?" [dreapta]

În vîrful lor puţin umflat era depozitată o substanţă verzuie, sclipitoare, ceea ce-l înveseli peste măsură. Nu conta că-şi lepădase unghiile negre, oricum crescuseră excesiv, împiedicîndu-l să se scarpine ori să-şi elibereze nările puhave de enervante mucoase.

"Mă plimb alene prin camera pustie, paşii imaturi sună înfundat, călcînd pe carpete albe, pufoase, emiţînd parfumuri scumpe la fiecare apăsare fermă a pantofilor... Am început să mă irosesc, nimic interesant nu se petrece, minutele lipicioase se deplasează prea greoi pe cadranul ceasului de buzunar consultat des, în speranţa că va trece timpul mai rapid, că aşteptarea va expira." [stînga]

Curînd şi alte bucăţi de piele căzură în şuviţe uscate, înnegrite, apoi urmară funiile anemice ale muşchilor roşietici...

<<Senas, senas, unor. Mait o'rugo! Eiv urag corconi buzzzrnt!>>

"Măcar dacă ar fi prin preajmă vreun cozonac de nor oferind muzică relaxantă. Tăcerea pare ireală, nu-mi vine să mai tuşesc, să vorbesc cu mine însumi sau să bat din palme." [centru]

<<Hi'allova.>>

La finalul zilei, nu mai rămăsese dintr-însul decît un schelet cocîrjat, ducînd cu greutate creierul cît un dirijabil gigantic, încă întreg, neputrezit, viabil. Uneliou nu era deloc supărat de transformarea survenită, uşurinţa cu care ciolanele se legănau în aer îi conferea o stare de beatitudine chiar.

<<Li. Ten si gen, angerosvant luova bicc pernt. Gon, gan, prizs.>>

"Locuiesc aici de cel puţin treizeci şi trei de zile... Ar fi posibil?" [dreapta]

Iar într-o altă minunată dimineaţă, cînd se trezi, Bodgage îşi dădu seama că pînă şi scheletul cu care mai rămăsese se dezintegrase, ajungînd un fel de praf ruginiu, mirosind puţintel a portocale tinere. Nu se mai mişca, era imobilizat la sînul drumului unde adormise, incapabil să se mai deplaseze pînă acasă sau la mlaştina prietenoasă.

<<Corconi cit gu, sa-ntiis, folu laigg ou. Barp tips, lö, tips, lö. Calcu ii unakosstal di, rrat prizs. Li!>>

Materia cerebrală se deformase, aducea tot mai mult a piramidă de carne albicioasă, fiecare faţetă fiind ocupată de organele de simţ. Baza ei, un pătrat sîngeriu, permitea să ia contact direct cu bolovănişul aşa-zisei străzi, să perceapă apropierea oamenilor mergînd la cosit...Şi lui îi fuseseră tăiate rădăcinile!

"Nici un cuvint n-a erupt de nicăieri, sînt aşadar prins în capcană, totul n-a fost decît o cursă! M-am lăsat ademenit şi curiozitatea m-a tîrît aici, în acest loc nebunesc! Însa nu-mi trece prin inelul minţii nici un gînd de evadare, de fapt nici n-am încercat să ies prin uşa mascată de cablurile care au început să se încălzească treptat şi să-şi mărească grosimea..." [centru]

Uneliou nu regreta nimic din ceea ce i se întîmplase, se bucura în sinea lui, poate, că era bornă indicînd calea de urmat tuturor rătăciţilor, nu trăia inutil, avea o anume importanţă!

<<Luc, incula hi'allov zrit qunvir. Sod, shy davasitran pubuurint di fule!?>>

Orele cîntau în continuare în pendulele oamenilor, iar picioarele grăbite ale turiştilor rodeau pavajul prost, împiedicîndu-se de volumul de lux pierdut probabil de vreun iubitor de artă neglijent, neatent...

"Nerăbdarea se furişează tiptil, oare cît va mai trebui să aştept să aflu, în fine, cînd se vor trezi din amorţeală vocile icoanelor?" [stînga]

<<Umg d'eiv ii ait tiagnigon, beri a heij kan, angeros-unol? Loc, ofs'li... Ror canv roanaa.>>

A doua zi, după Big-Bang, nu se mai găsi decît o foaie de hîrtie velină avînd întipărit ultimul desen al geniului, un portret abstract, al timpului! Unii l-ar fi numit Uneliou Bodgage...