"Un cui: înfipt în pîine, sfredelind carnea făinii, rupînd pofte, doar el mă mai poate fermeca, dîndu-mi dorinţe albe şi dureri noi! Prea vagi ticăiri, prea malefice istorii? Mi-ar trebui un ciocan, apoi un cleşte, pentru a bate şi pe urmă a scoate fiecare cui al zilei, fiecare piron al disperării, repetînd la nesfîrşit aceste acţiuni triviale, gri, asemeni unui robot ce nu-şi cunoaşte naşterea... Cîte lucruri am ratat, cîte activităţi nu-s oare inutile, decojite de realitate macră şi de mister? Cuiul străluceşte, în orice genunchi de lemn, obturînd mers prin pustiu, cuiul slujeşte tablourile să atîrne mai graţios în muzeele pustii, acolo unde doar eu pot pătrunde, fastasmă besmetică, prea curios să aflu beznă şi chip întipărit pe un giulgiu! Cine mai are nevoie de aşa ceva? Un cui nu-i decît o paloare a ceea ce va veni după el..."

Cine-i mai brav ("monstru"), cine-i mai abstract ("pictor"), cine-i automat ("determinist"), să producă tranziţii de la moarte la viaţă? Cine consumă păcate roz, cine oferă binecuvîntări vernil, cine mai prost decît ceasul rău? Nici un răspuns ("ferm"), nici o reacţie ("nucleară"), totul stă neclintit, nimeni nu emite supoziţii sau analize, nimeni nu măsoară gradul de inteligenţă a morţii, dibăcia cu care cafteşte oameni ("blînzi"), potenţa extraordinară, centimetri de veşnicie erectă! Cine înfrumuseţează morgi, cine ornează cadavrele ("cu frişcă"), cine mai doreşte întineriri electrice? Cine are chef de brici, de grătar, de cruce, de pietre ("accesorii ale sfinţeniei")? Cine urzeşte şi cine dezleagă, cine apasă tastele şi cine parfumează voinţa, cine-i mai alb ("zid"), mai clar ("dobitoc"), mai netrebnic ("geniu")? Nici un ecou, nici o eşarfă de rezolvări finale, nici un semn de la atlanţi, de la tolteci, de la budişti, de la etern. Au sucombat zările, au dispărut orizonturile? Nimeni nu poate şti ("mai mult"), prea alambicate se dovedesc întîmplările, timpul e bolnav ("incurabil"), sughite prea des, poate că-i de vină praful, poate că-s răspunzători cărbunii ("minţii")... Cine atrage greşeli, acela să simtă pe răni saramura fericirii, cine caută reflexii, acela să primească oglindă ciobită, scut contra nenorocirii ("suave"), cine se gîndeşte la moarte, acela să fie păstor bun al turmelor de fantome, zise şi suflete! Cine poate fi mişcat de asemenea mizerii, cine-i capabil a uita neguri şi frunze veştede, înmormîntări ale naturii?... Prea numeroase plîngeri, puţine înseninări. Cine-i răspunzător, cine-i mai abil ("ucigaş"), cine-i zar, zbuciumat întruna, etalînd cîştiguri ori prăbuşiri – pseudo-numere?

"Mi-s ideile blocate, înconjurate de măciulii şi stigmate dezordonate, de vîrtejuri bizare şi voci groteşti, mi-s prea largi rănile, mustind de magnetice valuri, atrăgînd alte cuie să-mi penetreze circuitele interne, distrugînd astfel unele funcţionalităţi. Dar nu contează, principalul este că încă exist, rulînd alături de cuie, închipuind noi dovezi de plenitudine, prea diafane uneori, prea searbede altădată. Un cui este suficient ori mai am nevoie şi de altceva? Încă nu am răspuns valid, fără cărucior, încă nu există linişte totală, menită a mă suspenda între zile... Prea multă osteneală şi prea uscate satisfacţii, culorile au sucombat, eclipsate de pădurea de cuie ce-a crescut brusc pe întreaga suprafaţă a pielii mele, pilozitate metalică, de neînlăturat. Să fie acesta semnal de netăgăduit că am îmbătrînit suficient de mult pentru a fi considerat martir (un gen de dictator al chinurilor de tot felul), împănat în algoritmi?"

Incertitudini şi frici, principii dubioase şi decizii prea vagi, iată o colecţie de gînduri!... Nici un alt reazăm ("benefic"), nici o poveste mai credibilă, îngropăciunea decurge ca de obicei, fără incidente măreţe, fără notificări caleidoscopice, lipsită de schimbări argintii. Cine-i martor ("serios"), cine-i în turn ("lumină"), cine-i absent, cine vrea colivă? Cine traversează lumi, cine colorează simfonii ("surde"), cine orbeşte înaintea torturii, cine încîntă sălile de disecţie? Nici o soluţie ("finală"), nici un voluntar ("bleg") nu se iveşte, tufişurile sînt pline cu alte plăceri ("înregistrabile"), ierburile nu pot imagine scene mai plăcute!? Linişte penibilă, agăţată de ferestre ("virtuale") şi de canapele, respirată de ficuşi, de icoane ("mincinoase"), de muşchi şi de gelatină, pace pretutindeni! Ce-ar mai fi de evocat şi de castrat? Ce-ar fi necesar acestei salate fantastice, pentru a ospăta cerurile ("hulpave") şi a aduce astfel muţenie în toate aceste propoziţii slăbite de goană ("inutilă")? Tăcere gri, clipind pe parchet, hălăduind labirintul minţii laxe, îmbujorînd programe de teatru, tăcere şi atît! Cine-i mai vinovat ("cui"), cine-i mai urît ("organism"), cine-i aici, balansînd concepte fumegînde şi echilibrînd neguri ("definiţii")?

"Un cui: sfîşîind graniţa dintre ireal şi concret, demarcînd teritorii invizibile, numai el mă poate salva de la ruginire, de la un deşert mental! Prea multe doresc, ar fi necesară o extracţie finală. Doar aşa voi redeveni sacru ciborg, sacrificat pentru mulţumirea calculatoarelor?"

= 07, 09-iunie-2006 =